Noutăți

Cea mai “vândută” imagine din spaţiul românesc. “Careul de aşi” al imagologiei Eminescu

Text preluat din bilunarul CERTITUDINEA (disponibil în toată țara, în chioșcurile de ziare, sau în magazinul DACIA ART, deschis în București, pe Bv Carol I nr 40-42, peste drum de Biserica Armenească)

Eminescu este, fără îndoială, mai mult decât un brand. Este un simbol naţional, oricât ar încerca unii să-l minimalizeze. De altfel, s-a minimalizat el însuşi, printr-un autoportret amar, decoperit într-un manuscris din 1877: “… Vecinic doctorand în multe ştiinţi nefolositoare, criminalist în senzul prost al cuvîntului şi în conflict cu judecătorul de instrucţie, fost bibliotecar, cînd a şi prădat biblioteca, fost revizor la şcoalele de… fete, fost redactor en chef al foii vitelor de pripas şi al altor jurnale necitite colaborator”

Revin, în aceeaşi ordine a discuţiei despre brand şi simbol, la fotografia-blazon din 1869, care s-a impus de la sine, prin eliminarea naturală a tuturor celorlalte. Există patru fotografii canonice  ale imagologiei Eminescu, un “careu de aşi” alcătuit, în ordine cronologică, după cum urmează: cea din 1869, făcută la Praga, în atelierul lui Jan Tomas, cea din 1880, făcută la Bucureşti de Frantz Duschek, cea din 1884, făcută la Iaşi, de Nestor Heck, şi cea făcută de Jean Bieling la Botoşani, în 1887- 1888.

Încercarea de a consacra o imagine reprezentativă a poetului a făcut-o Maiorescu, ilustrînd ediţia princeps “Poesii” cu portretul din 1880, făcut de Frantz Duschek. După moartea poetului, imaginea “livrată” publicului a fost cea a lui Jean Bieling de la Botoşani, reprodusă pentru prima oară în volumul “Henriette şi M. Eminescu. Scrisori către Cornelia Emilian” (Iaşi, Editura Şaraga 1893). Fotografia convenea imaginarului unei epoci în care Eminescu era considerat filosoful pesimist, mort nebun, în mizerie. Portretul apare pe coperta primelor ediţii Şaraga, pe cărţi poştale, însă această “emblemă” va fi în scurt timp refuzată de contemporaneitate. Fotografia nu-l reprezenta pe poetul de geniu, ci, aşa cum spunea Ion Scurtu în 1903, “este potrivită numai pentru a nedreptăţi pe poet şi a falsifica în ochii publicului imaginea fizionomiei adevărate a lui Eminescu”.

Cehii nu sunt conştienţi de impactul public extraordinar pe care l-a avut una dintre fotografiile făcute de unul de-al lor asupra culturii şi conştiinţei publice din România, adică de faptul că poetul nostru naţional a fost consacrat, ca imagine emblematică, de fotograful praghez Jan Tomas (1841-1912). Un fotograf important al epocii, dar nu reprezentativ pentru istoria şi cultura poporului ceh. Sau, cel puţin, nu plasat la nivelul corespunzător prestigiului. Prin aceasta, Jan Tomas devine mai mult al nostru decât al lor.

Eminescu ajunsese la Praga în septembrie 1869, cu gândul de a urma cursurile Universităţii Caroline, a doua ca reputaţie în Imperiul Austro-Ungar (după Viena). Ca să se poată înscrie, trebuia să-şi facă o fotografie. Un funcţionar excesiv de scrupulos a respins însă cererea poetului, pe motiv că documentul de absolvire nu era în regulă. După ce a stat o perioadă la fratele său, Şerban, care locuia la Praga, Eminescu a plecat în acelaşi an la Viena. Aici, funcţionarii Universităţii din capitala Imperiului i-au acceptat certificatul de absolvire şi l-au înscris fără probleme ca student audient. Ca şi Eminescu însuşi, fotografia făcută la Praga a traversat toată Europa înainte de a fi celebră în România.

Dintre cele patru fotografii-portret certificate ca fiind ale lui Eminescu, aceasta e singura care a făcut “carieră”. Ea a ajuns să se identifice cu efigia poetului naţional, cu întreaga sa poezie, cu poezia romantică în general şi poate chiar cu întregul romantism european. Dacă am face o statistică riguroasă a tuturor multiplicărilor acestei imagini (ţinând cont de toate caietele şi manualele şcolare, de ediţiile populare ale poeziilor, de ediţiile critice şi de lux, de afişe, pliante, plicuri, timbre filatelice şi poştale, bancnote, monezi etc.) am ajunge la peste un miliard de exemplare. Ce mai contează că această imagine nu se înscrie pe teritoriul strict al pieţei de artă…?

Miron Manega

 

Text preluat din bilunarul CERTITUDINEA (disponibil în toată țara, în chioșcurile de ziare, sau în magazinul DACIA ART, deschis în București, pe Bv Carol I nr 40-42, peste drum de Biserica Armenească)


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii