Noutăți

Cea mai scumpă carte din toate timpurile… Pentru ce a plătit Bill Gates aproape 31 de milioane de dolari! (Foto-Video)

Adevarul.ro: Cea mai scumpă carte din lume este Codex Leicester, un faimos manuscris al lui Leonardo Da Vinci, cumpărat de Bill Gates, în 1994. Miliardarul Bill Gates, proprietarul companiei Microsoft, a plătit pentru această carte suma de 30,8 milioane de dolari.

Manuscrisul de 72 de pagini a fost scris între anii 1506-1510, la Florenţa şi Milano, şi este un fel de „agendă” a faimosului artist şi inventator, conţinând desene, schiţe (unele reprezentând maşinării futuriste), notiţe, diagrame etc.

Da Vinci a scris despre Pământ în raport cu Luna şi Soarele, despre meteorologie, despre geologie, despre posibile invenţii ş.a.

Manuscrisul, după cum sugerează cuvântul în sine, este scris de mână, dar într-o manieră neobişnuită.

Da Vinci a scris de la dreapta spre stânga, folosindu-se de o oglindă; artistul era stângaci şi, cel mai probabil, a optat pentru acest procedeu pentru a evita mânjirea paginii cu cerneală, lucru care s-ar fi întâmplat în cazul scrierii obişnuite, de la stânga la dreapta.

Denumirea manuscrisului – Leicester – vine de la un fost proprietar al acestuia, Thomas Coke, conte de Leicester, care l-a achiziţionat în anul 1717, când, în timpul unei călătorii în Italia, l-a descoperit în posesia pictorului Giuseppe Ghezzi, care, la rândul lui, îl descoperise într-un cufăr..

Citeste mai mult: Adevărul


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii