Cunoaste lumea

Noutăți

Cea mai mare inimă de pe pământ

  •  
  •  
  •  

Fiind cel mai mare animal care a trăit vreodată, Balena Albastră este de așteptat să aibă unele organe interne care să bată recordul la mărime, sau greutate.

Povești și legende despre inima acestei balene s-au scris și s-au spus timp de zeci de ani. Cea mai circulată este aceea în care se spune că inima sa ar fi de mărimea unei mașini, cu aorta (artera principală) suficient de mare pentru ca un om să înoate prin ea! Până în prezent a fost imposibilă cercetarea unei inimi intacte de la această balenă, drept pentru care nu s-au putut obține date clare.

De curând, pe țărmul Canadian, în Newfoundland, apele au adus o balenă albatră moartă, prilej cu care cercetătorii canadieni au reușit să investigheze organele acesteia.

O echipă de la Muzeul Regal din Ontario (ROM) a fost trimisă pentru a diseca balena, lungă de 23.3 m. Inima acesteia cântărește 180 kg, iar echipa a avut nevoie de 1.000 de litri de formaldehidă pentru a începe procesul de conservare.

„Din câte știm noi, aceasta este prima inimă a unei balene albastre care urmează să fie păstrată în intregime pentru expoziție și pentru studiu. Oamenii sunt mereu curioși să vadă cât de mare este”, spune Jacqueline Miller, tehnician mamolog de la Muzeul Regal din Ontario.

p0304p3lfoto credit: Jacqueline Miller

Balena albastră (Balaenoptera musculus) este un mamifer marin din subordinul balenelor cu fanoane (Mysticeti). Cu o lungime de 30 m și cu o masă corporală de peste 170 tone, este cel mai mare animal cunoscut că ar fi existat vreodată.

Lung și zvelt, corpul balenei albastre poate avea tente diferite de gri-albăstrui pe partea dorsală. Există cel puțin trei subspecii distincte: B. m. musculus în Atlanticul de Nord și Pacificul de Nord, B. m. intermedia în Oceanul Antarctic și B. m. brevicauda (denumită și balena albastră pigmeu) găsită în Oceanul Indian și în Pacificul de Sud. B. m. indica, din Oceanul Indian, ar putea fi o altă subspecie. Ca și în cazul celorlalte balene, hrana sa o constituie, aproape exclusiv, mici crustacei denumiți krill.

Până la începutul secolului al XX-lea, balenele albastre erau abundente în aproape toate oceanele de pe Pământ. Vânătorii de balene le-au vânat timp de peste o sută de ani până au ajuns aproape de dispariție, și au fost protejate de comunitatea internațională în 1966. Un raport din 2002 estima că mai există între 5.000 și 12.000 de balene albastre în toată lumea, aflate în cel puțin cinci grupuri. Cercetări mai recente asupra subspeciei pigmeu sugerează că cifrele sunt o subestimare. Înainte de epoca vânătorii, cele mai mari populații se găseau în Antarctica și numărau circa 250.000 indivizi. Mai există două concentrații mult mai mici (de circa 2.000) în grupurile din Pacificul de Nord, Antarctica și Oceanul Indian. Alte două grupuri există în Atlanticul de Nord și cel puțin două în emisfera sudică. (wikipedia)

1338245369_The-blue-whale-is-the-largest-mammal-in-the-worldtraducere și adaptare: Mădălina Corina Diaconu

sursa: BBC, wikipedia


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii