Noutăți

Ce poate spune o banală strângere de mână despre… performanțele cognitive?

Aparent, forța musculară nu are vreo legătură cu performanțele cognitive. Forța fizică și inteligența par să fie două domenii total independente unul de celălalt. Există persoane la care sunt prezente ambele simultan, persoane care se bucură numai de una dintre aceste calități și, în fine, persoane care nu ies în evidență nici prin forță fizică și nici prin intelect. Și totuși există o legătură între forță și istețime!

La persoanele aflate la vârsta medie, forța fizică poate oferi prețioase indicii asupra… forței mentale. Astfel, persoanele cu o strângere de mână fermă s-au dovedit mai abile în rezolvarea problemelor, la testele de memorie și testările de raționament. Tot acestea au avut timpi de reacție mai buni, comparativ cu celelalte persoane.

Pentru realizarea studiului prin care s-a ajuns la acest rezultat a fost utilizată o bază de date în care au fost acumulate informații culese de la un număr de 475.000 de persoane. Studiul respectiv, realizat de către specialiștii Universității din Manchester, a urmărit să stabilească dacă există vreo corelație între puterea fizică și capacitățile cognitive, la persoanele adulte.

Studii anterioare au arătat că există o legătură între degradarea materiei albe (de la nivel cerebral) și diminuarea forței de strângere a mâinii. Persoanele capabile de o strângere de mână fermă au reușit să rezolve mai multe probleme de logică în intervalul scurt ce li s-a pus la dispoziție (două minute) și au putut memora mai multe numere de pe o listă.

Tot acestea au reacționat mai rapid la stimulii vizuali. Dr. Joseph Firth de la Universitatea din Manchester arată că „există o legătură evidentă între forța musculară și sănătatea psihică”. Acum, însă, trebuie efectuate și alte studii, pentru a stabili dacă nu cumva sănătatea cerebrală poate fi îmbunătățită ca efect al antrenamentului muscular, a practicării unor exerciții fizice. Ar fi extraordinar, dacă ar fi posibil!

Trebuie precizat că recentul studiu, dat publicității în jurnalul Schizophrenia Bulletin, a dovedit că există o legătură între forța (de strângere a) mâinii și abilitățile mentale, în cazul persoanelor cu vârste cuprinse între 40 și 55 de ani, dar și în cazul persoanelor care au depășit vârsta de 55 de ani.

O strângere de mână slabă, lipsită de vigoare, s-a dovedit a fi corelată, la persoanele în vârstă, cu un risc mai mare de cădere, fragilitate și risc sporit de fracturi. Măsurarea forței de strângere a mâinii prin utilizarea unui dispozitiv hidraulic s-a dovedit, în mod neașteptat, un factor de predicție mai exact decât măsurarea presiunii sângelui, în ceea ce privește riscul de boli cardiovasculare.

strangere de mana

strangere

Sursa: www.dailymail.co.uk

Autor: Tomi Tohaneanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii