Noutăți

Câți copii au luat turcii din Țările Române? Care este adevărul?

Adevarul.ro: „Tributul sângelului“ era o formă de tribut cerută de Imperiul Otoman ţărilor cucerite sau vasale. Povestirile istorice şi filmele româneşti din epoca comunistă arată că şi românii au dat copii tribut turcilor. Specialiştii explică cât adevăr şi cât mit există în acest fapt.

Imperiul Otoman a fost o uriaşă forţă militară şi politică în Orient şi Balcani. Trupele de elită ale otomanilor, acei „copii de suflet a lui Allah” care au băgat spaima în oştile creştine şi în orice armată care-i înfrunta pe sultani, se numeau ieniceri, care însemna în limba turcă ”noua armată“.

Practic era un corp de războinici fanatici, îndroctrinaţi cu principiile islamului şi care aveau o singură ocupaţie, ”războiul”. Majoritatea acestor războinici erau însă sclavi, recrutaţi din copilărie şi instruiţi în cazarmele otomane. Pentru recrutarea lor a fost dată şi o lege care sfida însăşi perceptele islamului.

Se numea devşirme, ceea ce în limba turcă înseamnă „luare”, ”transfer”. Mai precis din teritoriile cucerite sau tributare turcilor, otomanii luau copiii cei mai dezvoltaţi, pentru a servi în armata otomană. Inclusiv din teritoriile creştine. Poveştile istoriografice româneşti spun că inclusiv Ţările Române dădeau acest ”tribut al sângelui” şi trimiteau copii de până la 7 ani să fie islamizaţi şi transformaţi în războinici de elită, capabili să cucerească întreaga Europă în numele profetului şi sultanului.

Bulgari, albanezi şi sârbi în armata otomană  

Acest sistem Devşirme a început să fie aplicat din 1380 şi continuat şi perfecţionat de Murad al II lea. Copii erau luaţi şi duşi în centre specializate unde, în funcţiile de aptitudinile lor, erau transformaţi în funcţionari sau soldaţi de elită. ”Băieţii răpiţi erau îndoctrinaţi profund pe toată perioada copilăriei, erau convertiţi la islam şi totuşi aveau posibilitatea urcării pe scara socială într-o varietatea de moduri. În funcţie de aptitudinile lor native, aceştia erau împărţiţi în diferite domenii de activitate. De la lideri religioşi, sfetnici până la ieniceri. Cu atâta posibilităţi pentru nişte copii, loialitatea era uşor de obţinut. Otomanii sperau ca, educându-i şi îndoctrinându-i de mici, aceştia să piardă orice legătură cu satele şi culturile din care proveneau”, povesteşte orientalistul Lindy Young în „About devshirme system and slavery in Balkans”.

Copii erau luaţi de la vârsta de 3 ani până la 7 ani şi duşi la Ankara, unde erau îndoctrinaţi religios şi politic, cu supunere oarbă faţă de sultan. Erau selecţionaţi copii voinici, perfect dezvoltaţi, din familii cu mai mulţi copii dar şi din familii de oameni cu stare sau cu membrii ce dovedeau pricepere în diferite domenii. Cei care erau selecţionaţi pentru armată se antrenau în cazarme de mici şi erau fie infanterişti, adică ieniceri, fie cavalerişti, adică kapikulu. Deşi erau iniţial sclavi, răpiţi, puteau ajunge chiar viziri dacă dovedeau pricepere. Nu aveau voie să poarte barbă ca musulmanii, ci doar mustăţi sau obrazul ras.

”Aceasta era calea de antrenare a populaţiilor creştine supuse la conducerea de stat otomană, precum şi mijlocul de absorbire a excedentului de populaţie nemusulmană (excedent considerabil, deoarece nemusulmanii nu aveau pierderi în războaie)”, arată Tahsin Gemil. În rândul ienicerilor erau luaţi copii din Balcani în special. Preferaţi erau albanezii şi bosniecii, arată istoricii, dar au fost luaţi copii inclusiv din Bulgaria şi Serbia. ”Colectarea copiilor era o misiune brutală. Era o durere uriaşă, fiindcă nesupunerea faţă de «taxa sângelui» ar fi însemnat pedepsirea întregii comunităţii, dar în acelaşi timp pierzând o parte  a generaţiei următoare erau un proces care aducea multă suferinţă. Fiind luaţi din sânul societăţilor agrare, pierderea copiilor avea implicaţii mult mai severe decât la oraşe. Pur şi simplu, familiile pierdeau şi mâna de lucru a băieţilor care creşteau”, spune orientalistul Young.

Românii şi devşirme  

Povestirile istorice şi anumit mituri arată că acest sistem, devşirme, a fost aplicat şi Ţărilor Române, care au fost tributare în multe perioade ale istoriei Imperiului Otoman. Mai mult decât atât, armatele otomane au intrat şi au impus domni pe tronul Moldovei şi a Ţării Româneşti, cum a fost cazul lui Radu cel Frumos sau Ştefan Lăcustă, fiind doar două exemple din multe altele. Este confirmată trimiterea ca şi gaj sultanului a fiilor de domni sau de boieri, în cazul lui Vlad Dracul, care trimite pe Radu şi pe Vlad, fii săi sultanului, dar şi cazul trimiterii din Ţara Românească a 300 de fii de boieri ca şi gaj la curtea otomană. Principiul devşirme în Ţările Române este speculat şi de cinematografie. În filmul ”Mihai Viteazul”, în regia lui Sergiu Nicolaescu, apare o scenă în care se prezintă luarea de copii din Ţara Românească pentru a fi duşi drept „tribut al sângelui“ la Istambul. Pentru mulţi poate acestă idee pare verosimilă, mai ales că românii erau tributari otomanilor. Istoricii spun însă că devşirme nu a fost niciodată aplicat în Ţările Române.

Adică copii, munteni, olteni sau moldoveni nu au fost trimişi niciodată să facă parte din trupele de ieniceri sau kapikulu. „Ţările române nu au dat niciodată copii drept tribut otomanilor. Nu există niciun document care să certifice acest aspect. Motivul este simplu: Principatele Române nu au fost niciodată provincii otomane, deci ele nu intrau sub incidenţa devşirme, aplicată automat doar regiunilor cucerite. Adică această lege se oprea la Dunăre”, precizează Dan Prodan, un specialist în istoria Imperiului Otoman.

Totodată Ţările Române nu au fost niciodată cucerite şi incluse în structurile Imperiului Otoman, sau mai pe scurt, nu au fost provincii otomane. Şi alţi istorici confirmă faptul că otomanii nu au luat copii din principatele române, tocmai datorită faptului că românii erau vasali turcilor, adică între duşmanii de moarte şi supuşii din provincii. ”Ţările Române nu au dat copii ca tribut, pentru că noi eram situaţi, în viziunea politicii externe otomane, în «Casa Păcii», ca ţări ce plătesc tribut, un statut intermediar între «Casa Războiului», inamicii Porţii, şi «Casa Islamului», teritoriile efectiv otomane”, spune şi Daniel Botezatu, doctor în istorie. Cu alte cuvinte, răpirea copiilor sau tributul de copii din Ţările Române este doar un mit.

Citeste mai mult: adev.ro/o89xel


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

9 Comments on Câți copii au luat turcii din Țările Române? Care este adevărul?

  1. In muzeele lumii Romania apare in hartile istorice ca parte componenta a Imperiului Otoman!!! // 21 iulie 2017 at 10:23 // Răspunde

    In muzeele lumii Romania apare in hartile istorice ca parte componenta a Imperiului Otoman!!!

    Oare nimeni nu ia atitudine?

  2. Da,nu au dat copii,turcilor!dar in toate expeditiile turcesti,ca erau de cucerire sau de prada,turcii au furat mii de copii,baieti si fete. Asa ca nu o mai aburiti cu independenta si neatirnarea.Nu am fost niciodata Pasalic,dar Tarile Romane,cu mici exceptii,timpul lui,Mircea cel Batrin,Alexandru cel Bun,Stefan cel Mare,si inca citiva,erau cam bulevard pentru trupele turcesti,uneori cu acordul tacit al unor domnitori slabi!

  3. Noi spuneam ca nu..
    Ei spuneau ca da..

  4. Vrăjeală. Nu am dat copii. Am dat bogății pt interese meschine ale domnitorilor meschini care huzurea și se vindeau unu pe altul.

  5. Nu doar turcii ci si tatarii in jafurile lor asupra tarilor române.
    Tătărimea,alta natie cu pacate grele…

  6. Enea Niș din Ciupag // 21 iulie 2017 at 13:40 // Răspunde

    Există o monografie a satului Humele din Județul Argeș, alcătuită de învățătorul Constantinescu, în care este descrisă cu subiect și predicat o întâmplare păstrată în memoria acestei așezări, întâmplare conform căreia, pe vremea când vatra satului Ciupag, (sat înființat de către Ciupagea, unul dintre căpitanii lui Mihai Viteazul) se afla pe Valea Plescarei, localnicii trăiau sub teroarea incursiunilor turcești și tătărăști după pradă. Căci aceștia prăduiau în mod frecvent aceste locuri, ducând cu ei vite, bucate, dar și robi, flăcăi, bărbați buni de muncă (probabil îi foloseau la cărăușie, apoi îi ucideau…),dar și fete fecioare pentru haremuri și copii. Monografia amintită redă un episod tulburător în care, de frica acestor năvălitori, a căror prezență era vestită de departe de trombe mari de praf și vălătuci de fum (căci pustiau totul în cale!), toate fetele satului, impodobite cu cele mai alese straie, ca de sărbătoare, și-au găsit sfârșitul în fântâna din mijlocul satului sub ochii disperați ai părinților… Și zice un cântec popular de prin partea locului, referindu-se și la asemenea invazii nenorocite…”fost-au vremi de suferinți, ce-au pățit bieții părinți, de la boieri, de la turci…, că lucrau mânâ în mână cu nația cea păgână!…”

  7. Nu toată România, dar zona Banatului și Dobrogea au făcut parte din Imperiul Otoman, Dobrogea pana în secolul 19.

  8. hoti, violatori si criminali. cam asa au fost si sunt conducatorii “mareti” ai lumii care s-au imbogatit precum otomanii. la fel si romanii, habsburgii, spaniolii, portughezii. si englezii, dar ei cica sa civilizeze, numai ca erau mai normali la cap cei care credeau ei ca trebuie civilizati.

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii