Noutăți

Cât de crunt îi lovește Legea Vaccinării Obligatorii pe chiar românii care o susțin. Și adulții vor fi vaccinați obligatoriu! Detalii

ActiveNews.ro: Tot mai multe voci contestă pe internet Legea Vaccinării, considerând-o fie o lege nazistă care încalcă drepturi fundamentale ale omului, fie o pârghie pentru susținerea afacerilor industriei farmaceutice, implementarea legii costând bugetul României aproximativ 5 miliarde de euro.

Cristina Bușcă este doar una dintre mamele care consideră că forma actuală a Legii Vaccinării, adoptată recent de Senat și care va intra în dezbaterea Camerei Deputaților, este „o lege crudă și ireal de abuzivă”, îndreptată atât împotriva copiilor cât și împotriva adulților.

Mamă a cinci copii (cel mare are deja 18 ani și este student la arhitectură, cel mic 4 ani și jumătate), absolventă a facultății de Istorie, Cristina Bușcă nu este împotriva vaccinării. Primii patru copii au fost vaccinați însă a renunțat la imunizarea celui mai mic dintre copii în urma scandalului vaccinării bebelușilor cu produse expirate (2009 – 2010).

În postarea sa atrage atenția asupra câtorva dintre aspectele îndoielnice ale unor articole din Legea Vaccinării:

mama a 5 copii
„O lege crudă, ireal de abuzivă, care nu lasă nimănui nici cea mai mica portiță de scăpare… Încă mai îngrozitoare decât legea este pasivitatea tuturor, deși această lege îi lovește pe toți deopotrivă.
Cum te lovește Legea obligativității vaccinării dacă ești 200% pro vaccin?
– Medicii sunt plătiți sa vaccineze, nu să decidă ce e mai bine pentru pacient (copil sau adult). Crezi ca acest articol de lege e in interesul pacientului… adică al tău?
– Angajatorii sunt obligați să vaccineze angajații din bani proprii. Crezi că vor plăti pentru varianta cea mai sigură, sau cea mai ieftină?
– Pune accent pe cantitate nu pe calitate. Dacă statul trebuie să asigure cât mai multe doze, pentru din ce in ce mai multe vaccinuri, crezi că va alege variantele cele mai sigure, sau pe cele mai ieftine (eventual pe cele aflate în testări)?
– Lipsa consultului și analizelor înaintea actului vaccinării. Știi, da, că majoritatea reacțiilor adverse apar pe fondul unor afecțiuni preexistente?
– Lipsa decontării analizelor. Realizezi că aceia care nu au venituri suficiente (chiar și doar într-o anumită perioadă), nu vor putea plăti în timp util analizele care să identifice eventuale alergii, gene pentru boli autoimune, etc. Urmările pot fi tragice. Nici măcar nu sunt considerate reacții adverse. Omul “defect” sau părintele rămân să tragă ponoasele vaccinării iresponsabile.
– Dificultatea de a amâna vaccinarea, amenințarea continuă cu protecția copilului. Nu ai timp să investighezi diferite afecțiuni care reprezintă contraindicație la vaccinare.
– Dacă ești între cei care au interdicție la vaccinare, va trebui să plătești analize din buzunarul propriu și apoi va trebui să te deplasezi până la comisia județeană de vaccinare (un drum, mai multe drumuri, drumuri periodice, ca orice în Românica). Nu ți-ar fi mai ușor să te bazezi doar pe recomandările specialiștilor în care ai încredere?
– Legea va constitui un precedent pentru pierderea dreptului de a putea decide asupra propriului corp și în privința altor intervenții… Sigur, va fi interesant în viitor. Spre exemplu, va fi in interesul public sa fim supuși la diferite testări. Te bagi… adică îi lași să te bage?
– Precedent pentru pierderea dreptului de a decide asupra sănătății copilului nostru (mod de a naște, alăptare, dieta, evitarea medicamentelor alopate, etc.).

Chiar sunteți siguri că vreți așa ceva?”

Sursa: ActiveNews.ro


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

9 Comments on Cât de crunt îi lovește Legea Vaccinării Obligatorii pe chiar românii care o susțin. Și adulții vor fi vaccinați obligatoriu! Detalii

  1. este o lege impusa din afara care transforma tara intr-un imens lagar de experimente medicale unde drepturile omului sint abrogate si nu esti stapin nici pe corpul tau de parca am fi vite .guvernantii sint o gasca de lasi si tradatori carora nu le pasa decit de ei

  2. Cat mai rabda oamenii!!!Am Inghitit destule obligatii,vaccinarea insa este echivalenta cu depopulare,deces si distrugerea populatiei.Arme contra populatiei inpuse de U.E……..

  3. Toate aceste masuri sunt pentru depopulare.
    A fost intrebat unul ‘mare’ care sustine depopularea si metisarea (care inevitabil produce urmasi cu IQul mai mic (tinta fiind albii)), daca raman numai prostii?
    Acesta a raspuns: Nu , pentru ca cei inteligenti vor intelege mecanismul si se vor feri prin diverse tertipuri sa cada in plasa statului mafiot.
    Asa ca ascultati orbeste de autoritatii si sigur veti face loc mai mult celor mai inteligenti pe planeta.

  4. Ati auzit voi, in toata Europa asta contemporana si extrem de civilizata, de vreun civil care sa se impotriveasca aproape corp la corp si neanarmat teroristilor care omora oameni prin piete, pe strada sau sali de spectacol?… Eu am auzit de unu’. E drept ca nu era neanarmat ci avea un “basket”, de fapt doi, in mana, cu care l-a lovit in cap de l-a zapacit pe un terorist din astia. Nu este nici englez, nici german, nici francez, nici etc. E român. Mai precis român de la Iasi. Florin Morariu il cheama pe civil, sigur il stiti, ca doar a ajuns vedeta tv.

    Care-i legatura cu vaccinurile?… Pai, o fi recalcitratenia civilului legatura, printre altele? O fi preaneplacuta si deloc utila cand vrei sa implementezi chestii pe lume?

  5. acum aflam de fapt pretul tradarii. am fost demult vanduti, doar acum am aflat.
    printre cei vaccinati ar trebui sa fie toti, inclusiv presedintele tarii, inclusiv controversatul Liviu Dragnea si familiile lor. Oare lor le-or fi promis vaccinuri speciale? sau guvernantii au deja imunitate …parlamentara

  6. actul vaccinal constituie o lezare grava a integritatii sistemului imunitar a persoanelor vaccinate, facând din acestea veritabile rezervoare de virusi. https://www.librariabucuresti.com/Carti-Vaccinarea_Eroarea_medicala_a_secolului-21395.htm

  7. Oricare din “prietenii” tarii noastre, cu usurinta poate face sa se strecoare “din greseala” un VIRUS MORTAL in lotul de vaccinuri destinat noua. Vom fi vaccinati TOTI, dupa lege, iar dupa un timp incepem sa murim pe capete. Cea mai curata si eficienta arma. Ne vor curata “legal”. Primul si cel mai prost popor din istorie care se sinucide printr-o lege proprie. Adio Plai Mioritic, adio Popor Roman. Vom lasa un spatiu gol, pe care sa se aseze ungurii, rusii, sau care vor mai ravni la aceste plaiuri. Nici Dumnezeu nu ne va ierta. Vom merge cu sinucigasii in Iad.

  8. Doina Apostu // 21 martie 2018 at 8:30 // Răspunde

    Sunt medic din R.Moldova, cu 28 ani de practica…Am acumulat in timp dovezi despre toxicitatea vaccinurilor aplicate copiilor.Cert este faptul, ca diabetul, autismul, incapacitatea sistemului imunitar, inclusiv moartea subita a copiilor este nemijlocit legata de vaccinarile in masa… Populatia nu se oboseste sa se informeze si este apatica si credula guvernarii…Ce spune Ministerul Sanatatii este primit ca o directiva incontestabila, de parca in acest minister ar lucra doar sfinti si apostoli…Bine stim cine ne guverneaza si ce interese meschine au…Depopularea tarii si oameni fara sistem imun, care ar fi dependenti toata viata de sistemul medical, unde se prescriu medicamente simptomatice pentru orice boala. imaginativa ce venituri are industria farmaceutica internationala…Nu mai zic , ca in ultimul timp nici IQ multor cetateni nu depaseste cota modesta…Vai de capul nostru.. Fiecare an ne arata diverse epidemii inventate, ca mai apoi sa ne bage pe git un vaccin nou…Toti stim ce pot contine ele, incepind cu aluminiu, plumb si mercur in calitate de conservanti, apoi bacterii sau virusi de care habar nu avem de corespund etichetarii…In realitate ne baga intr-un laborator global de experimente criminale. Deci, bine ai venit, Genocidul…Imunitatea umana este insuficient studiata, pentru a se juca cu ea.Acei anticorpi,care se pretinde ca se formeaza in urma vaccinarilor si ne-ar proteja imaginar in viitor este o halucinatie stiintifca si in realitate nu exista esantioane serioase si studii serioase , care ar demonstra prezenta lor la toti vaccinatii, ba poate nici la unul!!!!!!
    Pazea dragi romani, nu dormiti ca necuratii exista!

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii