Noutăți

Care este cel mai puternic zgomot măsurat vreodată în condiţii de laborator?

Acest zgomot de neimaginat în condiţii normale a fost de altfel înregistrat într-un laborator special care aparţinea NASA. Conform agenţiei spaţiale americane, zgomotul a atins frecvenţa de 210 decibeli sau 400.000 de Waţi acustici, şi a fost obţinut în data de 10 octombrie 1965.  Laboratorul făcea parte din staţia experimentală pentru racheta Saturn 5, şi era situat la adâncimea de 18, 3 metri în cadrul Centrului de Zboruri Spaţiale Marshall din Alabama, Statele Unite.

Pentru comparație, precizăm că urechea umană nu mai aude sunetele în mod corect la peste 140 de decibeli, limita dureroasă fiind cea de peste 120 de decibeli. Un avion supersonic, la decolare, produce un zgomot de 130 de decibeli, în timp ce un concert rock foarte gălăgios ajunge la 110 decibeli.

Cu ajutorul acestor sunete de frecvenţă foarte înaltă se pot perfora găuri în materiale solide, iar distanţa de la care pot fi auzite dacă sunt emise în aer liber, este de 161 kilometri.

Pe de altă parte, cea mai înaltă notă a fost obţinută într-un experiment separat. În luna septembrie a anului 1964 o echipă de cercetători din cadrul Massachussettes Institute of Technology a bombardat un cristal de safir cu o rază laser, rezultând astfel o notă de 60 de gigahertzi.


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii