Noutăți

Care este cea mai „bătrână” planetă din sistemul nostru solar? Oamenii de știință au aflat răspunsul!

Dintre planetele care se învârt în jurul Soarelui, cea mai vârstnică planetă este, totodată, și cea mai voluminoasă. Este vorba despre Jupiter – a cincea planetă de la Soare. Gigantul gazos, care are o masă de 318 ori mai mare decât Terra, s-a format rapid, în primele 4 milioane de ani după ce a luat naștere Soarele.

Cunoașterea vârstei planetei Jupiter facilitează o bună înțelegere a istoricului sistemului nostru solar, cu toate componentele sale, din cele mai vechi timpuri și până în prezent. Thomas Kruijer, de la Lawrence Livermore National Laboratory (SUA) arată că nu dispunem de nicio mostră (de materie) provenită de pe Jupiter, însă avem mostre provenite de pe Marte, de pe Lună sau asteroizi, precum și că se pot utiliza semnăturile izotopilor existenți pe meteoriți, pentru a deduce vârsta planetei Jupiter.

b

Krujer este conducătorul unui studiu prin care cercetătorii au analizat unii izotopi proveniți de pe meteoriți, spre a deduce vârsta lui Jupiter. Studiul respectiv a fost publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences. Examinând izotopii de tungsten și molibden proveniți de pe meteoriții alcătuiți, cu precădere, din fier, oamenii de știință au descoperit că ei s-au format din două rezervoare nebulare, distincte din punct de vedere al genezei, care au coexistat, însă au rămas separate. Separarea lor a fost cauzată de către prezența lui Jupiter.

Jupiter este cea mai veche planetă a sistemului nostru solar iar miezul său solid a luat naștere cu mult înainte de disiparea gazului nebular din jurul Soarelui. Oamenii de știință au arătat, prin analizele de izotopi ai meteoriților, că nucleul solid al lui Jupiter s-a format la numai un milion de ani după apariția Soarelui (eveniment ce s-a petrecut în urmă cu 4,6 miliarde de ani), acest corp ceresc fiind cea dintâi planetă din sistemul solar.

Echipa a mai descoperit că miezul lui Jupiter a crescut până la aproximativ 20 de mase ale Pământului în decurs de doar un milion de ani, după formarea sistemului solar, având loc, ulterior, o creștere de până la 50 de mase ale Pământului, pe parcursul unui interval de minimum 3-4 milioane de ani.

Solarnebula

s

Surse: timesofindia.indiatimes.com, www.popularmechanics.com

Autor: Tomi Tohaneanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

2 Comments on Care este cea mai „bătrână” planetă din sistemul nostru solar? Oamenii de știință au aflat răspunsul!

  1. cetățeanul tulburat // 19 iunie 2017 at 16:19 // Răspunde

    umanoizii de știință pot spune ce vor, asta nu înseamnă că e și real…ei sunt umanoizi de știință plătiți cu saci cu bani cash să spele creierul maselor de către agențiile guvernului din umbră…
    Sistemul solar nu e al nostru, el a fost creat de Andromedieni, iar noi…pe Terra batem apa în piuă…

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*