Noutăți

Când omul se joacă de-a Dumnezeu. Planurile prin care oamenii de știință vor să ne facă… nemuritori

Multe companii, inclusiv Google, lucrează la modalități de a prelungi viața noastră cu zeci de ani. Însă americanii de la Humai au un plan mult mai ambițios pe care doresc să-l realizeze până în 2045. Aceștia vor să readucă oamenii la viață cu ajutorul inteligenței artificiale.

Josh Bocanegra, CEO al companiei, a declarat că în maximum 30 de ani se va putea transfera mintea unei persoane decedate într-un computer. Aceștia au realizat deja un model teoretic prin care să realizeze acest transfer, proces ce implică nanotehnologie și criogenie.

Conform explicațiilor, cu ajutorul unui computer ce va fi conectat printr-un cip la creierul uman, se vor stoca toate informațiile, stilul de conversație, comportamentul unei persoane pe toată durata vieții sale fizice. Apoi, după decesul acestuia, calculatorul va putea interacționa cu cei dragi în linii asemănătoare cu persoana reală.

Bocanegra a mai adăugat că în timp ce alte companii caută metode de a face versiuni virtuale a oamenilor păstrându-le amintirile, fotografiile sau clipurile video, inginerii săi doresc ceva mai mult. Credem că o versiune artificială inteligentă a persoanei iubite, cu care să se poată interacționa prin text și vocea, este un lucru fantastic și realizabil.”

Dacă compania va face vreun progres semnificativ în a-și atinge scopul, vom observa cu siguranță în următorii ani, când aceștia ne promit deja primele modele de inteligență artificială care va păstra intactă memoria vieții nostre.

Traducerea și adaptarea: Radu Ungureanu

sursa: iflscience.com

sursa: dailymail.co.uk


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

4 Comments on Când omul se joacă de-a Dumnezeu. Planurile prin care oamenii de știință vor să ne facă… nemuritori

  1. Si cu sufletul ce vor face? Un om mort readus la viata cu 100% din amintiri nu v-a putea fi in control asupra lui, va fi un zombie inteligent, programabil. Un hard drive organic. O baterie umana ca in matrix. Un nou tip de jeg. In loc sa lucre pt energie pe gratis ca Tesla ei fac tot invers. Bolnavii cu unelte de inalta technologie. Numai vom face fatza.

  2. Dacă vedem omul ca pe o mașină de gândit, cândva poate că va fi construit echivalentul creierului. Si poate cumva ar putea chiar reproduce specific un creier.
    In creier, deciziile se iau in mare parte prin sumarea diverselor influxuri nervoase, e ca o rețea din care se extrage gradientul ireductibil, iar la acel gradient creierul dă un anumit răspuns, adică se activează o anumită arie și de acolo pleacă decizia, deoarece acea arie răspunde doar la acel potențial.

    Fiecare dintre noi prezentăm astfel o hartă mentală unică. În privința deciziilor privind comportamentele instinctive și primare, acele circuite sunt in mare măsură identice, adică nu prea avem de ales, ele s-au transmis filogenetic pentru conservarea speciei.
    De la un anumit nivel de crestere a nivelului de cunoștințe, in creier au apărut conexiuni noi.
    Aceste conexiuni interferă cu procesul decizional, si chiar foarte puternic.
    De exemplu, inainte era aproape inacceptabil sa nu faci copii, sau cel puțin de blamat. Toate creierele gândeau aproximativ la fel în această privință.
    Deci acest circuit era puternic activat și susținut.
    Întrebarea care a slăbit acest circuit este dacă viața merită sau nu trăită. Omul a descoperit cum să facă foarte mult rău semenilor săi.
    În acest fel fundamentul vieții este atacat. Vedem ca în final viața este o luptă între bine și rău, in care binele înseamnă viață.

    Genul de tehnologie la care face referire articolul, ar putea fi un produs care in viitor ar putea pune o intrebare de secol XXV unei minti de secol XXI.

    Ar sti oare Vlad Tepes ce este de facut pentru România de astăzi? Daca da, în ce privință, ce întrebare ar trebui să-i punem?

    Raportat la viețile noastre individuale, acest produs ar fi o mașină de făcut bani pentru producătorii produsului și pe noi ne-ar ține captivi în trecut, închizând orizontul transcendeței spre o realitate virtuală fosilizată. Plus izolarea socială și desconsiderarea spiritualității.

  3. Ne pregatesc pentru visul erotic al elitelor transhumaniste, transpus in detaliu in filmul Altered Carbon http://fymaaa.blogspot.com/2018/03/carbon-modificat-serialul-de-weekend.html

  4. Cred ca in sine este un conflict ,o ecuatie fara rezolvare.Mai degraba poate sunt preocupati sa obtina niste soldati care sa raspund comenzilor lor.Inteleg ca daca vor crea tot acest proces capabil sa-ti imite comportamentul nu vor putea imita si simtirea.Tot soldati imi iese.Stiti bancul ala in care furau piese de la fabrica de masini de cusut !Acasa le insailau si le iese mereu mitraliere.Acum ce sa spun despre nebuni?Nimic .

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii