Noutăți

„Bătăile inimii” Soarelui nostru auzite pentru prima dată! Cum sună acestea…(audio)

Închideți ochii și ascultați sunetul clipului de mai jos. Poate suna ca o meditație tibetană sau un zgomot produs de un element de pe Pământ, însă de fapt este sunetul produs de Soarele nostru! Un grup de oameni de știință de la NASA și ESA (Agenția Spațială Europeană) au folosit date de la Observatorul Solar și Heliospehric al NASA pentru a măsura vibrațiile care formează “zgomotul mic, pulsator al bătăilor inimii stelei noastre”.

„Soarele este răscolit de valuri interioare, dar ochii noștri nu pot vedea asta. Nu avem o metodă prin care să studiem interiorul Soarelui. Nu avem vreun telescop cu care ne putem uita în interiorul său, de aceea folosim vibrațiile acestea pentru a fi mai aproape de ceea ce se întâmplă în interiorul stelei. Acestă vibrație a fost transformată în sunet.”, a declarat Alex Young, director asociat pentru știință la Heliophysics Science Division la Goddard Space Flight Center al NASA.

Vibrațiile sunt rezultatul mișcărilor complexe care generează câmpuri magnetice în interiorul soarelui care apoi ies la suprafață și cauzează mici explozii solare. Să transformi aceste vibrații în sunete nu este chiar ușor și Alexander Kosovichev a folosit SOHO MDI pentru a procesa datele și a genera sunete pe care urechea umană să le poată percepe. În 2013, compozitorul Andrew Williams, la Universitatea din Leicester, a dezvăluit moul în care sună zgomotele emise de Soare și a găsit că sunetele au „un specific animal”. Tot compozitorul a descoperit că electronii care ajung în straturile superioare ale atmosferei terestre scot un sunet care se aseamănă cu un cântec de pasăre.

Masa totală a Pământului, a tuturor celorlalte planete, asteroizi, meteoroiți, comete precum și a prafului interplanetar care orbitează în jurul Soarelui, reprezintă abia 0,14% din masa întregului Sistem Solar, în timp ce masa Soarelui reprezintă 99,86%. Energia provenită de la Soare face posibilă întreaga viață de pe Pământ, prin fotosinteză, prin intermediul căldurii și a climei favorabile. Conform cercetărilor actuale, vârsta Soarelui este de aproximativ 4,6 miliarde de ani, și el se află pe la jumătatea ciclului principal al evoluției, în care în miezul său hidrogenul se transformă în heliu prin fuziune nucleară. În fiecare secundă, peste patru milioane de tone de materie sunt convertite în energie în nucleul soarelui, generându-se astfel neutrino și radiație solară.

sursa: https://edition.cnn.com/2018/07/27/us/sun-sounds-nasa-song-space-wxc-trnd/index.html

sursa: http://www.syfy.com/syfywire/this-is-what-the-sun-actually-sounds-like

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii