Noutăți

Gura Balenei albastre se dilată atât de mult încât poate cuprinde un volum de apă mai mare decât volumul întregului ei corp. Află cum e posibil!

Cercetătorii canadieni au descoperit recent secretul prin care balenele de talie mare reuşesc să se hrănească în modul lor deopotrivă unic şi caractristic. Balenele albastre şi cele cu cocoaşă se hrănesc prin umplerea întregii cavităţi bucale cu apă, mici peşti şi mici crustacei numiţi krill. Cantitatea de apă din gura unei balene albastre, spre exemplu, este incredibil de mare, având adesea un volum chiar mai mare decât cel al întregii balene!!! Secretul acestei adaptări fiziologice a balenelor constă în construcţia specială a întregulului sistem nervos care controlează musculatura care le permite acestor cetacee să înghită asemenea cantităţi uriaşe de apă.

Căci dacă majoritatea nervilor prezenţi în sistemul nervos al vertebratelor sunt fragili şi lipsiţi de elasticitate, nu la fel stau lucrurile cu nervii care controlează aparatul bucal al balenelor cu fanoane. Pentru a efectua acest studiu, cercetătorii  din cadrul Universităţii din Aberdeen, Scoţia, au efectuat autopsii asupra mai multor balene, operaţiuni periculoase, căci conform declaraţiilor acestor oameni, dacă inima unei balene lungi de 20 de metri cade pe un om, acesta moare prin strivire.

Pentru a-şi umple gura cu apă şi krill, iar apoi pentru a presa musculatura bucală şi a elimina astfel apa printre fanoanele care reţin crustaceii şi peştii mici, balenele de talie mare nu au nevoie numai de muşchi deosebit de elastici şi extensibili, ci şi de nervi cu aceleaşi calităţi biomecanice care să controleze şi să se întindă astfel după fibrele musculare pe care le acţionează. Oamenii de ştiinţă au fost pur şi simpul uimiţi de capacitatea de întindere a unui astfel de nerv prelevat de la balene pentru experimente de laborator.

Sursa: BBC News


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

2 Comments on Gura Balenei albastre se dilată atât de mult încât poate cuprinde un volum de apă mai mare decât volumul întregului ei corp. Află cum e posibil!

  1. Augustin Dragoste // 7 mai 2015 at 12:19 // Răspunde

    Este absurd! Oricît de mult și-ar mări-o, gura tot rămîne o parte din corpul balenei! Nu poate fi mai mare decît corpul ei! La gura ei, oricît de mult ar deschide-o, întotdeauna se va adăuga capul (în care se află gura!) și corpul. Chiar dacă ar avea o gușă extensibilă, ca o specie de broască, dar și atunci, ar trebui precizat că este vorba de volumul corporal cel avea dinainte de deschiderea gurii. Pentru că, la fel ca mai sus, oricît de mare ar fi gușa, ea este inclusă în, sau ține de, gura ei, deci în corpul ei.

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii