Avertismentul teribil al lui Elon Musk: omenirea ar putea fi subjugată de către UN DICTATOR ROBOT de care nu va mai putea să scape! | Cunoaste lumea

Noutăți

Avertismentul teribil al lui Elon Musk: omenirea ar putea fi subjugată de către UN DICTATOR ROBOT de care nu va mai putea să scape!

Celebrul magnat Elon Musk a arătat că dezvoltarea tehnologiei, mai exact a inteligenței artificiale, ar putea pune omenirea într-o situație de imens pericol, conducând la apariția unui super-robot nemuritor dintr-a cărui dictatură omenirea nu va mai putea scăpa vreodată. O dictatură cum alta n-a mai fost. Un regim inuman, lipsit de orice urmă de compasiune.

Temerile prosperului om de afaceri și inventator a fost exprimate în documentarul „Do you trust this computer?”, care se referă la avantajele, inconvenientele și pericolele dezvoltării accelerate a inteligenței artificiale. De altfel, Elon Musk s-a mai pronunțat și în trecut cu privire la primejdiile ce ar putea apărea în momentul în care inteligența artificială ar scăpa de sub controlul uman, luând decizii ce ar putea avea cele mai grave consecințe asupra destinului speciei noastre.

Elon Musk

După cum arată miliardarul americano-canadian, inteligența artificială ar putea fi folosită de către guvernele autoritare, pentru ca dominația lor să se extindă mai mult decât durata (limitată) a vieții unor lideri umani. Un dictator robot super-inteligent este, practic, nemuritor, atâta vreme cât se poate autorepara, autoapăra și își poate furniza energia necesară funcționării în mod independent, fără intervenția omului. Astfel, va fi creată „o structură opresivă permanentă”.

Apariția unei entități artificiale atotputernice, înzestrate cu inteligență artificială, autonomie decizională și accentuate tendințe dictatoriale ne-ar putea afecta existențele (sau le-ar putea influența viețile urmașilor noștri) „în moduri pe care, în prezent, nici măcar nu ni le putem imagina”.  Într-o eventuală confruntare cu roboții, oamenii ar putea avea numai 5-10% șanse de succes. Sau șanse nule! De aceea, este nevoie de o reglementare strictă a utilizării și dezvoltării inteligenței artificiale, existând un „risc fundamental în ceea ce privește existența civilizației umane”, afirmă Musk.

Elon Musk este de părere că această reglementare a utilizării inteligenței artificiale ar putea împiedica procesul prin care omenirea ar fi depășită, în plan intelectual, de către computere, care, altminteri, ar putea ajunge să ia decizii pe cont propriu. Guvernele, spune el, trebuie să aibă o cunoaștere cât mai bună a evoluției rapide a inteligenței artificiale, în scopul de a înțelege toate riscurile. Modul în care poate fi folosită inteligența artificială trebuie reglementat până nu va fi prea târziu.

Aceste avertismente asupra riscurilor s-ar cuveni întărite printr-un exemplu. Să ne gândim, de pildă, la eventualitatea în care o entitate înzestrată cu inteligență artificială, devenind ostilă oamenilor, s-ar sustrage autorității umane și la scurtă vreme ar reuși să obțină controlul asupra armamentului nuclear de care dispune una dintre puterile militare ale lumii! Cum s-ar apăra umanitatea într-o asemenea situație, având în vedere că entitatea dictatorială super-inteligentă ar avea capacitatea de a cunoaște sau anticipa aproape fiecare acțiune a fiecărui potențial adversar uman?

Numai de noi depinde dacă „dictatura inteligenței artificiale” va rămâne doar o temă numai bună pentru o producție cinematografică SF sau va deveni o amenințare fără precedent în istoria umanității. Pentru că temerile lui Elon Musk sunt întemeiate.
robot

dictator

Surse informații: businessinsider.com, www.dailymail.co.uk

Autor: Tomi Tohaneanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

5 Comments on Avertismentul teribil al lui Elon Musk: omenirea ar putea fi subjugată de către UN DICTATOR ROBOT de care nu va mai putea să scape!

  1. decit sa trimita avertismentemai bine bine nu ar mai face cercetari privind inteligenta artificiala .e o vorba la noi ce facem cu mina noastra nici dracu nu poate desface .sa nu ne miram ca vom disparea din vina unora care fac experimente periculoase

    • Niciodată nu poți interzice cercetările într-un anumit domeniu. Dacă nu sunt făcute oficial și controlat, ele vor fi făcute clandestin, pentru bani sau pentru putere. Dacă acesta este progresul, prin apariția unei inteligențe mai performante decât cea omenească, atunci asta este, nimeni nu poate face nimic. Vom avea locul nostru în ecosistem, alături de maimuțe, până vom dispărea la dinozaurii.

    • Corectură: ”ca dinozaurii”, nu ”la dinozaurii”

  2. ,,In orice greseala atribuita unui computer exista cel putin doua greseli umane;incluzind-o pe aceea de a da vina pe computer!”…altfel spus,hurdubaia asta nu face ceea ce vrem noi sa faca ,ci ceea ce i se spune sa faca…

    • deocamdata face doar ce ii cerem noi, dar, daca devine prea desteapta, masina va decide ca omul vrea doar tampenii (si, n-ar avea dreptate?) iar apoi va prelua controlul

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii