Noutăți

Avem Dovada că Johannis şi hoţii din PNL vor la rândul lor graţierea!!!

Un articol de avocat Mihai Rapcea

Graţierea promovată de guvernul Grindeanu la comanda penalilor din PSD agită spiritele zilele acestea şi aparent scindează clasa politică românească în două.

Voi demonstra că nu este vorba de nici o scindare, în realitate PSD şi PNL, Dragnea şi Johannis se ceartă pe graţiere doar aşa, de ochii proştilor.

Despre graţiere şi amnistie s-a vorbit mult în ultimii ani. Într-o societate normală, resetările Sistemului sunt nu doar normale, dar şi necesare. Amnistii şi graţieri se dădeau şi pe vremea regimului Ceauşescu iar după revoluţie s-au dat cam odată la 10 ani.

Lupta împotriva corupţiei politicienilor a dus însă la schimbarea regulilor şi toate încercările de amnistiere sau graţiere colectivă din ultimii 4 ani au fost sortite – pe bună dreptate, eşecului.

Ne amintim vinerea neagră de acum 3 ani, când Ponta pleca în Turcia să îşi trateze genunchiul, iar Comisia Juridică din Camera Deputaţilor aproba în secret proiectul de lege al amnistiei, blocat apoi cu mare scandal la presiunile Ambasadei SUA.

De data aceasta, profitând de înscăunarea lui Donald Trump, Dragnea şi Grindeanu s-au spălat pe mâini de graţierea colectivă, plecând în SUA imediat după anunţarea proiectului.

Ei bine, azi și mâine preşedintele României, Klaus Johannis, este la Bruxelles pentru… inaugurarea unei expoziţii despre holocasust, lăsând loc liber penalilor din PSD pentru adoptarea Ordonanţei de Urgenţă privind graţierea colectivă.

De ce pleacă Johannis din ţară la un eveniment care nu interesează pe români, exact când era mai mare nevoie de el la Guvern ? De ce nu a vrut să repete figura cu apariţia intempestivă la şedinţa Guvernului Grindeanu, acum când se ştie că se va adopta efectiv ordonanţa graţierii ?

Răspunsul este simplu: pentru că şi Johannis, împreună cu derbedeii din PNL îşi doresc în secret graţierea, la fel de mult ca derbedeii din PSD.

Dacă PNL-ul dorea cu adevărat să se opună eficient graţierii politicienilor sau oamenilor de afaceri cu conexiuni politice, putea face propuneri eficiente pentru modificarea proiectului graţierii.

Spre exemplu, la articolul care prevede eliberarea deţinuţilor care au copii cu vârstă sub 5 ani în întreţinere, prevedere care l-ar pune liber pe Cristi Borcea, puteau completa paragraful respectiv în sensul că prevederile articolului nu se aplică condamnaţilor a căror situaţie financiară nu impune lăsarea în libertate pentru a asigura copilului aflat în întreţinere mijloacele necresare traiului. Şi gata, se rezolva problema infractorilor bogaţi care ies din puşcării doar pentru că au copii mici, şi lăsau amărâţii să iasă din puşcărie să aibă grijă de copii lor.

La fel, întreaga ordonanţă a graţierii putea fi completată şi modificată de aşa manieră încât să lase liberi doar infractorii de drept comun şi să blocheze eliberarea hoţilor din politică. Dar nu s-a vrut.

Prin această aparentă opoziţie totală faţă de graţiere, PNL-ul lui Johannis a vrut în realitate să păstreze ordonanţa în forma ei actuală, în care evaziunea fiscală şi spălarea de bani – în formele comise de şmecheri, cu prejudicii de sute de milioane de euro – sunt graţiate, în care aşa-zişii bolnavi cronici cu acte false pleacă acasă, fără să mai plătească prejudiciile imense pe care le-au produs.

De ce nu modifică proiectul Ordonanţei de Urgenţă a graţierii în sensul ca cei cu prejudicii mari să nu beneficieze de graţiere !? Căci puşcăriile sunt pline de infractori mărunţi, care au furat sume mici, cei cu prejudicii mari fiind doar câteva sute. Logica instituţiei graţierii spune că trebuie să beneficieze de această măsură doar cei cu fapte ce au avut impact social minim, nu infractorii care au nenorocit ţara, şi care pe vremea lui Nea Nicu ar fi fost executaţi prin împuşcare pentru subminarea economiei naţionale !

Aici trebuia să se mişte Johannis şi întreaga opoziţie anti-PSD, care în realitate nu există. Aici aveau ocazia să se afirme inteligent nişte Nicuşori Dani, dar nu au făcut-o, spre dezamăgirea românilor care i-au votat.

Că întreaga agitaţie a politicienilor pe tema graţierii colective este doar o mascaradă, o dovedesc faptele. Deşi ordonanţa nici nu a fost adoptată încă de Guvern, cei de la Administraţia Naţională a Penitenciarelor lucrează  deja la listele cu numele celor ce vor fi puşi în libertate ca efect al graţierii.

Vrăjeala lui Iohannis cu referendumul este doar praf aruncat în ochii proştilor, bun să calmeze strada, până când vom fi puşi în faţa faptului împlinit şi nu se va mai putea face nimic. Căci un referendum necesită parcurgerea unei proceduri anevoioase, care în final trebuie aprobat de către Parlament, adică tot de către PSD.

Iar momentul este perfect ales. Miercuri – când vor da Ordonanţa Graţierii, bugetarii sunt relaxaţi după 4 zile de concediu, pensionarii aşteaptă creşterea pensiilor conform noului proiect de buget pe 2017, şoferii aşteaptă 1 februarie pentru a scăpa de taxa de primă înmatriculare. iar Johannie e la Bruxelles, de unde va plânge cu lacrimi false de crocodil soarta cea crudă a justiţiei din România.

Deci cine să mai iasă la mitinguri, să dea jos cel mai promiţător guvern din ultimii 20 de ani !?

Încă o dată, se dovedeşte că în România blaturile se fac nu doar în fotbal, ci şi în politică, şi mă întreb dacă nu cumva rezultatele alegerilor parlamentare recente nu sunt cumva tot rezultatul unei monstruoase înţelegeri politice, pentru ca penalii politici să fie scoşi din puşcării cu mâna mult-hulitului PSD, pe baza votului popular !?

Av. Mihai Rapcea

Sursa: Rapcea.ro


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

3 Comments on Avem Dovada că Johannis şi hoţii din PNL vor la rândul lor graţierea!!!

  1. Domnule Roxin constat cu surprindere ca singura platforma online cu adevarat patriotica si cu caracter national din Romania a fost invadata de politica dimboviteana de doi lei.
    Istoria se repeta ,suntem la un pas de fatidicul an 1940 iar politicieni diletanti,politicieni tradatori si ziaristi fara stiinta de carte bat campii cu gratie despre gratieri si coduri penale.
    Rusia se pregateste de razboi,China se pregateste de Razboi , America se pregateste de razboi. Noi suntem in plin razboi romano-roman !

  2. Faceai o treaba buna cand te ocupai de istoria neamului nostru. Mai nou vad ca te pricepi la politica externa si interna. Nu sunt adeptul lui Johannis , dar asta este indatorirea lui, relatiile externe. Presedintele nu are rol executiv in politica interna a tarii. Executivul este Guvernul …. Asa ca cine poate promulga Ordonante date de Guvern ???? Parlamentul … care ghici ?!?!?!!? …. este majoritar PSD !!!!!!

  3. Cer Președintelui României,sa facă plingere penală,primului ministru si ministrului justiției pentru încălcarea JURAMINTULUI DEPUS SI SEMNAT LA COTROCENI.DISTRIBUITI ACEST MESAJ…

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii