Noutăți

Autorul primului proiect de „Uniune Europeană” a fost românul Aurel C. Popovici, la începutul secolului XX

Text preluat din bilunarul CERTITUDINEA (disponibil în toată țara, în chioșcurile de ziare, sau în magazinul DACIA ART, deschis în București, pe Bv Carol I nr 40-42, peste drum de Biserica Armenească)

Proiectul lui se numea Statele Unite ale Austriei Mari

Unul dintre cele mai fascinante proiecte geopolitice din istoria bătrânului continent a fost „Statele Unite ale Austriei Mari”. Acestea au fost așezate pe o hartă vizionară, la începutul secolului XX, chiar de un român, Aurel C. Popovici…

Dar puțină lume știe că, la începutul anilor ’50, tratatele fondatoare ale construcției comunitare au fost inspirate (și) din această proiecție foarte interesantă! În lucrarea sa intitulată „Stat şi naţiune. Statele Unite ale Austriei Mari” („Die Vereinigten Staaten von Groß-Österreich”, 1906), Aurel C. Popovici a propus la începutul secolului XX, popoarelor Europei un nou concept, acela al Europei Centrale federalizate, pe baza egalităţii între naţiunile ce o locuiesc.

Lucrarea a fost tipărită la Leipzig şi a provocat numeroase polemici în ziarele ce apăreau în acea perioadă în cadrul monarhiei habsburgice. A fost pe larg discutată în Germania, Italia, Franţa şi Anglia.

Arhiducele Franz Ferdinand a acceptat ideile lui Aurel C. Popovici și chiar a planificat o redesenare radicală a hărţii Austro-Ungariei, creând un număr de state semi-autonome, pe baza majorităţilor absolute, etnice şi lingvistice.

Inspirat de modelul unor republici federale viabile (aşa cum erau, la timpul respectiv, Statele Unite ale Americii, Mexic şi Brazilia, care au imitat modelul american), modelul propus de Popovici a pierdut orice şansă de a mai fi implementat, în primul rând din cauza rezistenţei opuse de partea ungară a monarhiei duale, deoarece, ca urmare directă a unei astfel de reforme, nobilimea ungară ar fi pierdut mult din puterea pe care o deţinea.

În al doilea rând, din cauza asasinării arhiducelui Franz Ferdinand de către Gavrilo Princip, la Sarajevo în 1914, ceea ce a dus la declanşarea primului război mondial, pierdut de Austro-Ungaria […].

Proiectul lui Aurel C. Popovici a fost promovat de „Cercul de la Belvedere”, din care făcea parte, împreună cu alţi specialişti pe diverse probleme politice, cerc intelectual apropiat arhiducelui Franz Ferdinand. Grupul îşi luase numele de la reşedinţa arhiducelui din Viena, castelul Belvedere.

Principiul naţionalităţilor

Dacă despre proiectul „Confederaţiei Dunărene” a lui Nicolae Bălcescu, se afirma că acesta nu era scutit de „tirania principiului naţionalităţilor”, această „tiranie” i se potriveşte cu mult mai bine lui Aurel C. Popovici, care aşeza „principiul de naţionalitate” în centrul ideologiei sale naţional-politice.

Principiul reprezenta, în opinia sa, paradigma care guverna viaţa popoarelor ajunse la conştiinţa propriei identităţi şi factorul catalizator al evoluţiei lor spre libertate, egalitate şi suveranitate naţională […].

Teritoriul federaţiei urma să fie împărţit după criteriul delimitării naţionalităţilor în cincisprezece unităţi teritoriale. În cadrul acestora, o naţionalitate anumită beneficia de o covârşitoare majoritate.

Graniţele etnografice stabilite de autor nu corespund decât parţial vechilor hotare „istorice” ale provinciilor de odinioară.

Noile state propuse de Aurel C. Popovici sunt următoarele: Austria interioară germană, împreună cu teritoriile preponderent germane de la graniţa maghiară apuseană (din sud-estul Boemiei şi sudul Moraviei); Boemia germană, în partea de nord-vest a Boemiei, împreună cu ţinutul Tratenau; Moravia germană (Silezia), cuprinzând întreaga Silezie germană şi ţinuturile germane din Moravia şi Boemia; Boemia cehă, cu teritoriile învecinate din Moravia şi Silezia; Galiţia apuseană, locuită majoritar de polonezi; Galiţia răsăriteană, împreună cu comitatele rutene din Ungaria şi Bucovina; Transilvania, împreună cu toate teritoriile locuite de românii din Ungaria şi Bucovina; Croaţia, împreună cu Dalmaţia, Istria croată, Fiume şi insula Mur; Kraina, înglobând toate teritoriile slovene; Slovacia; Woivodina, ţinutul locuit majoritar de sârbii din Ungaria de sud; Ungaria; Ţara Secuilor, formată din comitatele ardelene Trei – Scaune, Ciuc, Odorhei, cu teritorii maghiare învecinate din comitatul Mureş – Turda (este posibil ca liderii U.D.M.R. să fi studiat lucrarea lui Aurel C. Popovici, având în vedere asemănarea frapantă de nume şi teritoriul înglobat); Tirolul; Trieste, împreună cu teritoriile italiene din jur. Deoarece Bosnia şi Herţegovina fuseseră abia înglobate în imperiu, se propunea păstrarea lor în situaţia de atunci […].

Principiile constituţionale ale Federaţiei

Depăşind toate proiectele federaliste de până la el, Aurel C. Popovici expune elementele de bază care ar fi trebuit avute în vedere la elaborarea Constituţiei Statelor Unite ale Austriei Mari. Acestea ar fi, în sinteză, următoarele: Forma de stat este monarhia, avându-l în frunte pe împăratul Francisc Iosif I.

Fiecare cetăţean al unui stat din federaţie era, în acelaşi timp, cetăţean austriac. Statele Unite ale Austriei urmau să formeze o uniune vamală. Competenţa autorităţilor centrale urma să se întindă asupra listei civile a Coroanei.

Guvernul federal se va compune din reprezentanţii statelor naţionale. Şeful guvernului era cancelarul numit de împărat. Organul legislativ federal era parlamentul imperiului, bicameral, constituit din Camera deputaţilor şi Senat.

Camera deputaţilor va fi formată din reprezentanţi ai popoarelor întregii federaţii aleşi prin vot universal, direct şi secret. Senatul urma să fie format din membri ai Casei domnitoare, prin naştere, membri de drept, membri aleşi şi membri numiţi de împărat.

Aurel C. Popovici propunea un guvern central format din patruzeci şi doi de membri delegaţi de către guvernele statelor naţionale, proporţional cu numărul cetăţenilor cu drept de vot din statul respectiv.

Fiecare stat naţional component al federaţiei avea dreptul la o constituţie proprie care nu trebuia să conţină prevederi contrare constituţiei imperiale, la guvern, parlament şi putere judecătorească proprii. În fruntea guvernului va fi numit de către împărat un guvernator care trebuia să fie cetăţean al statului respectiv.

Guvernatorul alegea membrii guvernului, a cărui componenţă urma să fie aprobată de împărat. Imperiul este garantul autonomiei şi teritoriului statelor naţionale componente. La rândul lor, statele naţionale se raportau la autoritatea centrală. De asemenea, statele care cuprind minorităţi naţionale erau obligate să le garanteze drepturi şi libertăţi necesare conservării propriilor identităţi.

Limba oficială a imperiului, a comunicării între statele componente şi în relaţiile internaţionale, era propusă a fi limba germană. Fiecare stat naţional îşi va hotărî limba naţională. În parlamentul imperial fiecare membru putea să întrebuinţeze limba proprie. Legile, decretele şi alte acte oficiale ale guvernului central, în statele componente, vor fi publicate în limba oficială a statului respectiv.

Capitala federală şi oraşul de reşedinţă al împăratului era Viena. Cam acesta era, în linii generale, proiectul Statelor Unite ale Austriei Mari, cu 45 de ani înainte de semnarea Tratatelor de la Paris și Roma, care au pus bazele actualei Uniuni Europene.

Articol de Horațiu ȘERB

 Text preluat din bilunarul CERTITUDINEA (disponibil în toată țara, în chioșcurile de ziare, sau în magazinul DACIA ART, deschis în București, pe Bv Carol I nr 40-42, peste drum de Biserica Armenească)


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

1 Comment on Autorul primului proiect de „Uniune Europeană” a fost românul Aurel C. Popovici, la începutul secolului XX

  1. Alexandru AMOQ // 4 decembrie 2019 at 16:54 // Răspunde

    Interesant.

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii