Noutăți

Au apărut provocatorii și spărgătorii de protest la Piața Victoriei. Aruncă cu petarde și vor să se bată cu jandarmii…

Sistemul are întotdeana metode de spart proteste pașnice. Și iată că cel mai mare protest de după 1989, unul pașnic și frumos, a fost parțial compromis de un grup de agitatori veniți țintit să facă scandal. Bine organizați, dotați cu petarde și pietre, nemernicii au reușit să creeze un spațiu de luptă în fața Palatului Victoria.

O parte a presei spune că ar fi vorba de galerii, dar este greu de crezut că doar niște maimuțe proaste, cum sunt unii dintre membrii galeriilor bucureștene, au acționat cu strategia care a fost vizibilă la fața locului. Cel mai probabil, alături de membrii ai unor galerii s-au strecurat agitatori de profesie, cu scopul precis de a sparge protestul, ceea ce au și reușit. Pentru că o parte dintre oamenii pașnici veniți să protesteze au început să plece. Unii au rămas însă și strigă “FĂRĂ VIOLENȚĂ!”

Dar scopul principal al unor astfel de acțiuni violente, în afara celei de a sparge protestul, este acela de a descuraja protestele viitoare. Să sperăm că autoritățile îi vor identifica pe cei mai mulți dintre nemernicii care au murdărit protestul din seara asta și îi vor aresta. Oare cine i-a trimis pe acești oameni în Piața Victoriei?

Ceea ce este sigur este faptul că penalii din PSD și ALDE nu trebuie să își facă prea multe speranțe: românii nu se vor lăsa speriați de așa ceva. Mâine vor veni din nou!

Adrian Albu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

1 Comment on Au apărut provocatorii și spărgătorii de protest la Piața Victoriei. Aruncă cu petarde și vor să se bată cu jandarmii…

  1. Da,dar pe ceilalți “protestatari” cine i-a trimis la comanda, ca pana acum n-au luat atitudine in alte chestiuni? Sa nu-mi spuneți ca au fost cuprinși subit de avant justițiar la ordinul de convocare pe facebook…Ăștia care va manipulează la “proteste” sunt mai penali decât PSD-ul,știați asta?

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii