Noutăți

Atentat la Berlin: 12 morți și 48 de răniți. Un camion a intrat în mulţime la un Târg de Crăciun

Urmând parcă tiparul atentatului din Franța, atunci când un islamist a intrat în mulțimea adunată pe promenada din Nisa, de ziua națională a acestei țări, omorând aproape 100 de persoane, aseară, la Berlin, un autobuz a intrat în mulțimea adunată la un târg de Crăciun, îndoliind Germania.

Potrivit Adevărul.ro <<Poliţia din Berlin anunţă că atacul din piaţa de Crăciun, soldat cu cel puţin 12 morţi şi 48 de răniţi, a fost comis intenţionat, relatează The Associated Press. Forţele de ordine adaugă că este vorba despre un presupus atac terorist.

Preşedintele-ales al Statelor Unite, Donald Trump, a pus atacul pe seama reţelei teroriste Stat Islamic, condamnând „teroriştii islamici care continuă să masacreze creştini în comunităţile şi locurile lor de rugăciune”.

Compania pe numele căreia era înmatriculat camionul care intrat în târgul din Berlin a oferit mai multe detalii despre transportul pe care îl efectua către capitala germană.   „Am pierdut legătura cu şoferul camionului în jurul orei 15.00 (ora Românie 16.00). Nu ştim ce s-a întâmplat – dacă şoferul a fost luat ostatic sau omorât.>>

Deocamdată nu se cunoaște identitatea atacatorilor, urmând ca aceste informații să fie comunicate, sperăm, în această zi.

Adrian Albu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii