Noutăți

Astronomii au descoperit o Lună “ascunsă” la marginea sistemului nostru solar

Astronomii au descoperit cu ajutorul telescopului Hubble un nou corp ceresc care orbitează la marginea sistemului nostru solar. „Luna” reperată acum orbitează în jurul unei planete pitice de gheață, Makemake, aflată mult mai departe de Pluto, în centura Kuipert. Are un diametru de 161 km și a fost botezată temporar, S/2015 (136472) 1, sau pe scurt MK 2. Satelitul natural reflectă o foarte mică cantitate de lumină, fiind de 1.300 de ori mai întunecată decât gazda sa, Makemake. Tocmai această „invizibilitate” a făcut ca MK2 să stea ascunsă atât de mult timp.

Doar în momentul în care astronomii au decis să urmărească cu ajutorul telescopul spațial Hubble planeta pitică Makemake, în luna aprilie a anului trecut, i-au putut observa și satelitul natural. Astronomul Alex Parker, de la Southwest Research Institute din Texas, este cel care a făcut inedita descoperire, după ce a observat un punct slab de lumină ce se deplasează în jurul lui Makemake, la o distanță de 20.900 km (13.000 mile) de aceasta.

linda2

“Eram sigur că cineva a mai observat luna până acum. Însă m-am înșelat. Am aflat ulterior cercetând datele pe care le deținem despre Makemake că satelitul este un lucru nou descoperit. Makemake este o planetă pitică asemănătoare cu Pluto. Faptul că avem posibilitatea de a studia ambele corpuri cerești este foarte importantă“, a declarat Parker pentru National Geographic

Cercetătorii vor continua să se folosească de telescopul Hubble pentru a studia și înțelege cât mai bine orbita lui MK2 , în speranța c[ vor găsi mai multe informații despre compoziția și densitatea sa și a planetei pitice în jurul căreia se află.

sursa:  sciencealert.com

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii