Cunoaste lumea

Noutăți

ASTĂZI: CCR aruncă în aer comunitatea GAY. Familia este formată prin căsătoria dintre un bărbat și o femeie!

  •  
  •  
  •  

Trei milioane de semnături au stat la baza unei inițiative de modificare a Constituției prin care se cerea să se stipuleze că familia este formată prin căsătoria liber consimțită dintre un bărbat și o femeie, și nu dintre doi soți, cum apare acum în textul acesteia.

Inițiativa, contestată de comunitatea homosexualilor, a fost supusă astăzi dezbaterii Curții Constituționale care a avizat-o pozitiv, aceasta urmând să intre în dezbaterea Parlamentului României.

Surprinzător (sau nu!), tot astăzi, un cuplu de homosexuali (el/ea român(că) – ea/el american(că)) au cerut să se judece și cerea lor prin care solicitau să le fie recunoscută în România căsătoria obținută în Belgia. Acest caz a fost amânat până la urmă de Curtea Constituțională pentru luna septembrie.

Iată ce ne spune despre această inițiativă consilierul patriarhal, părintele Constantin Stioca: „Iniţiativa Coaliţiei pentru familie susţinută de trei milioane de români pentru precizarea explicită în Constituţia României că familia este formată dintr-un bărbat şi o femeie în urma consimţământului liber a provocat ample dezbateri în spaţiul public. Contestatarii acestui demers legislativ care solicită recunoaşterea căsătoriilor între persoane de acelaşi gen consideră iniţiativa discriminatorie la adresa unei minorităţi şi încălcarea drepturilor omului. La o analiză atentă a discursului public al acestora, descoperim o serie de false argumente, unele chiar forţate, cu scopul contestării actualităţii şi perenităţii familiei tradiţionale, instituţie care ar trebui redefinită prin extinderea şi la uniunea între persoane de acelaşi gen”, susţine părintele Constantin Stoica. (sursă citat: Adevărul.ro)

Este limpede că ar fi fost sfidător ca CCR să respingă o astfel de inițiativă, nu numai pentru că ea este una normală și de bun simț, ci și pentru că are în spate 3 milioane de semnături și, cu siguranță, susținerea a 90% din populația României. Oare politicienii noștri (mulți corupți, șantajabili și foarte „corecți politic”) își vor permite să sfideze întreg poporul român? Chiar atât de proști nu cred că sunt, indiferent de ce va dori comunitatea LGBT! Totuși, până la proba contrarie…

Daniel Roxin


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

34 Comments on ASTĂZI: CCR aruncă în aer comunitatea GAY. Familia este formată prin căsătoria dintre un bărbat și o femeie!

  1. suntem foarte bucurosi ca avem si oameni intelepti. bravo. Salutam decizia CCR

  2. Nu cred că căsătoria ar trebui sa fie doar un drept al unui cuplu bărbat-femeie. Dar cred că denumirea (legala) de „familie” aparține de drept doar unui cuplu mixt.

    Totuși, aveți grijă că o țară unde nu sunt Gay .. va fi foarte atractivă familiilor fundamentaliste.
    Culmea.

    Așa că.. votați înțelept.

  3. Ce sunt alea „familii fundamentaliste”?

    • Transpuţul // 21 iulie 2016 at 10:39 // Răspunde

      dar un cuplu bărbat-raţă, femeie-câine, ţi se par fireşti? dacă nu, de ce?

      • Lol, cata ignoranta. Daca nu, de ce ?. Pentru ca un cuplu barbat-barbat sau femeie-femeie are in componenta fiinte UMANE, pe cand cel cu caine, rata, etc…. NU
        Mai vrei raspunsuri care sa-ti elucideze prostia ? 🙂

  4. cristian c. n. // 21 iulie 2016 at 8:48 // Răspunde

    Media prin manipularile ei sugereaza ca cine se impotriveste legalizarii acestei anomalii,este obligatoriu neemancipat.A se observa frecventa cu care sunt intervievati vizavi de acest subiect tot felul de mosuleti si babute,cei mai simpluti posibil.

  5. Ce tot aveti cu notiunea de „fundamentalism”?
    De „NORMALITATE” ati auzit?

  6. Transpuţul // 21 iulie 2016 at 10:37 // Răspunde

    ONU: „Consiliul pentru Drepturile Omului din Cadrul Organizației Națiunilor Unite (ONU) a adoptat rezoluția A/HRC/29/L.25, intitulată : Protecția familiei: contribuția familiei la punerea în practică a dreptului la un standard decent de viață al membrilor săi, prin rolul său în educație și realizarea unei dezvoltări durabile.”
    „[…]rezoluția susține că „familia este grupul fundamental al societății și mediul natural pentru creșterea și bunăstarea membrilor săi, în special al copiilor”. Mai mult, ONU recunoaște explicit faptul că „familia este grupul natural și fundamental al societății și merită să fie protejată de societate și stat”.”
    „Rezoluția a fost adoptată pe 3 iulie, la aproape un an de la propunere, cu 27 de voturi pentru și 14 împotrivă. Grupul țărilor care s-au opus a fost condus de Statele Unite, Marea Britanie, Germania și Franța. Brazilia, Argentina, Mexic și Macedonia s-au abținut.”
    Este vorba de anul 2015.sursa> http://www.activenews.ro/externe/Lovitura-in-plin-incasata-de-activistii-LGBT-ONU-a-adoptat-o-rezolutie-FARA-PRECEDENT-Singura-familie-recunoscuta-este-cea-NATURALA.-DOCUMENT-121041

  7. „ci și pentru că are în spate 3 milioane de semnături și, cu siguranță, susținerea a 90% din populația României”
    Partea a doua ma intereseaza. De unde izvoraste aceasta presupusa siguranta ?

    Ati cazut intr-un pacat sinistru al discursului public si, „evident”, sunteti tendentiosi in exprimarea „adevarului” in mod obiectiv.

    Hai sa va explic de ce bat campii. Introducerea in text a expresiilor de tipul „cu siguranta”, „in mod evident”, etc etc este o practica discutabila, folosita indeosebi de catre clasa politica pentru a da tarie unor afirmatii care, de obicei, „in mod evident”, sunt mincinoase. Daca nu v-ati prins nu ma mai stresez, ca n-are rost 😉
    PS: sunt un mega sustinator al dvs. DAR o sa ma pierdeti si pe mine, si pe multi altii, daca insistati in continuare pe partea religioasa. Religia este, in opinia mea, o chestiune de natura PERSONALA. Sunt, de asemenea, de acord cu ce a scris cineva inaintea mea. Da, sa se casatoreasca, gay sau nu , etc. Termenul de familie sunt de acord sa fie rezervat unui cuplu „conventional”, sunt de acord si cu asta.
    Stiti ce nu inteleg eu ? Nu inteleg de ce va chinuiti atat sa ii combateti pe astia de se iubesc cu persoane de acelasi sex. O fac cumva la domniile voastre in dormitor ? ORICAT v-ati impune ideile asupra altor persoane nu ati invatat inca faptul ca o persoana o poti inchide pe viata, dar convingerile nu i le vei putea lua NICIODATA cu forta/japca ? N-am invatat nimic in ultimii 2000 de ani…

    • @Mihai: O mare parte din populatia Romaniei a prins comunismul in cea mai crancena perioada a lui, cu indoctrinari, minciuni, populisme, etc. Old habits die hard, cum se zice in cea mai democratica tara de pe planeta. Si in plus, obiceiurile vechi se transmit la noile generatii. Deci, nu pare ceva nemaipomenit ca 90% din populatie sa se opuna casatoriei gay. Iar religia este si ea un obicei vechi care moare greu, asa ca la argumentele contra casatoriei gay (de ex. ca e contra naturii, ca e scarbos, ca e periculos pt sanatatea psihica a societatii, etc.) se poate baga si religia.

  8. He,he…Iadul nu inseaman nimic!Vorbeam cu prietenii despre anumite calatorii in alte lumi si toti ma intrebau:,,ce faceai tu pe acolo Vasalie?”,,Pai nu prea tin eu minte chiar totul…dar dupa cum trozneste poarta la intoarcere si dupa cum fac ‘buf’de pamint,cred ca nimica bun”!Ar fi o explicatie ,mai mult o banuiala.Intr-üna din aceste intoarceri,cum stateam intins ,fara sa ma sprijin,am avut impresia ca nu sunt singur.Am intors capul si l-am vazut pe Luci’rinjind(Lucifer pentru ceilalti,aveti grija!),,Esti foarte insistent,tinere!Mult mai insistent decit mine!”Vazindu-mi probabil moaca nauc-interzisa, a adaugat cu sclipiri viclene in ochi:,,Ia,spune tu lu’nenea,nu cumva le-ai sus si tu,ca vrei sa fi sef?”…pooosibil!Atunci care-i treaba cu iadul?

  9. Sunt extrem de fericit…parcă m-am luminat…parcă am prins viaţă…la câte se întâmplă în această lume…le mulţumesc celor semnatari! Şi eu mă număr printre aceştia! Mulţumesc şi CCR fiindcă gândeşte normal…celor care conduc CCR! Vă spun că aveţi mintea luminată şi credinţă în bunul Dumnezeu!

    Ce spune Biblia despre homosexualitate? Este homosexualitatea păcat?

    Răspuns: Biblia spune în mod constant că activităţile homosexuale reprezintă un păcat (Geneza 19:1-13; Levitic 18:22; Romani 1:26-27; 1 Corinteni 6:9). Romani 1:26-27 ne învaţă în mod specific faptul că homosexualitatea este rezultatul respingerii şi a nesupunerii faţă de Dumnezeu. Când anumite persoane îşi continuă viaţa în păcat şi necredinţă, Biblia ne spune că Dumnezeu “îi lasă în voia lor” pentru a săvârşi păcate şi mai mari, cu scopul de a le arăta inutilitatea şi lipsa de speranţă în viaţa departe de Dumnezeu. 1 Corinteni 6:9 proclamă faptul că homosexualii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu.

    Dumnezeu nu a creat oamenii cu dorinţe homosexuale. Biblia ne spune că oamenii devin homosexuali din cauza păcatelor (Romani 1:24-27), dar şi în ultimă instanţă ca urmare a propriei lor alegeri în această privinţă. Pot exista persoane care se nasc cu o înclinaţie mai crescută pentru a deveni homosexuali, după cum există oameni care se nasc cu o înclinaţie către violenţă sau către alte păcate. Însă aceasta nu scuză cu nimic o persoană care alege să păcătuiască lăsându-se în voia propriilor dorinţe sau înclinaţii. Dacă o persoană se naşte cu o înclinaţie mai crescută către furie, îi dă asta dreptul să se dedice furiei şi să practice furia în viaţa sa? Cu siguranţă că nu! Acelaşi lucru este perfect valabil şi în cazul homosexualităţii.

    Trebuie spus că Biblia nu descrie homosexualitatea ca fiind un păcat “mai mare” decât toate celelalte. Toate păcatele sunt îndreptate împotriva lui Dumnezeu. Homosexualitatea este numai unul dintre lucrurile păcătoase prezentate în 1 Corinteni 6:9-10 care îi separă pe oameni de împărăţia lui Dumnezeu. Conform Bibliei, iertarea păcatelor de către Dumnezeu este disponibilă în mod egal pentru un homosexual, la fel ca şi pentru unul care săvârşeşte adulter, sau ca pentru un închinător la idoli, un ucigaş, un hoţ etc. Dumnezeu promite de asemenea că oferă tărie pentru biruinţa asupra păcatelor, inclusiv asupra homosexualităţii, pentru toţi cei care se încred în Iisus Hristos pentru mântuirea lor (1 Corinteni 6:11; 2 Corinteni 5:17).
    Vă rog eu…nu este bine să fii gay sau alte deformări ale necredinţei şi alte ,,boli ale trupului” intoarceti-vă din drum si spuneti stop! Sunt normal…indiferent ca sunt fata sau baiat (eu ca fată iubesc băiat…, iar eu ca băiat iubesc o fată)! Întoarceţi-vă la adevărul lui Dumnezeu! Cercetaţi credinţa…dar nu ad literam ci interpretând corect şi gândind corect! Cine trăieşte în păcat ,,îşi sapă singur groapa”-nu o spun eu ci un om înţelept!

  10. Sper ca parlamentarii Romaniei sa nu sfideze dorinta poporului si sa dea aviz favorabil modificarii Constitutiei in ce priveste componenta familiei din barbat si femeie. In ce priveste membrii comunitatii LGBT sa faca tot ce doresc ei in spatiul intim, este alegerea lor dar sa lase PRETENTIILE, sfidarea persoanelor NORMALE si propaganda gen CARNAVAL LGBT penibil!

  11. Din punctul meu de vedere, persoanele lgbt ar trebui sa aiba dreptul de a incheia parteneriat civil. Este necesar pentru functionarea acestor cupluri intr-un cadrul legal si pentru a le sustine continuitatea, descurajand promiscuitatea frecventa din aceste medii tocmai din cauza ca societatea ii dezbina pe acesti oameni.
    Vrei la durere, sa vizitezi/sa te viziteze in spital persoana alaturi de care traiesti, vrei sa fii mandru/mandra ca iubesti si te iubeste o persoana sa o poti tine de mana in public fara sa auzi comentarii scabroase, vrei sa fii un om care se poate comporta natural cu cel de langa el.
    In Romania acest lucru nu se poate, in homosexualitate oamenii vad doar actul sexual, nu vad oamenii si sentimentele.
    Din pacate homosexualitatea vine din natura si voi, majoritatea, condamnati acesti oameni la un stil de viata ascuns (duplicitar,sa nu se afle) si nesanatos(plin de anxietate si culpabilitate).
    Va doresc dragi heterosexuali sa vedeti candva ca privilegiul vostru de a procrea din iubire, este un privilegiu pe care voi il folositi pentru a ii umili si nedreptati pe cei diferiti. In iubirea voastra pentru celalalt vedeti doar continuitatea speciei? Asa simtiti personal, in viata de zi cu zi? Sau raportarea asta o aveti doar cand doriti sa va inaltati pe voi coborandu-i pe altii. Suntem muritori cat timp doar moartea ne poate purifica de acumularea atator reziduuri in trup, suflet si minte. Cu fiecare judecata asupra celuilalt, chemam asupra noastra judecata, cu fiecare cuvant de ura facem lumea asta un loc mai rau.
    Ganditi ce inseamna parteneriat civil, ce drepturi vor avea acele persoane, doar le ajutati sa fie mai bune.
    Cu parteneriat civil cel mai probabil manifestarile de strada lgbt vor disparea, ne asimilati.
    E o ingustare a mintii extraordinara sa va fie teama ca ar creste numarul homosexualilor, chiar asa de nesiguri sunteti pe ceea ce sunteti si simtiti? (daca chiar sunteti nesiguri, atunci ideea de homosexualitate latenta devine o realitate)
    Pacatele colective n-am auzit sa se spovedeasca pe undeva. Oare acestea hotarasc destinele natiunilor?

  12. Cum adica homosexualitatea vine din natura? Cum folosim privilegiul de a procrea pentru a.i umili si nedreptati pe altii? Cum condamnam persoanele lgbd la o viata ascunsa? Aveti talent la scris draga Andre insa emiteti multe judecati si neadevaruri sub masca unor fraze frumoase care pe mine nu ma deruteaza. Sa spunem ca homosexualitatea vine din natura,asta ar vrea sa insemne ca Natura a defavorizat persoanele lgbd sa nu poata procrea si le.a privilegiat pe cele hetero sa procreeze?
    ? Pai de ce ar face Natura una ca asta? Nu cred ca Natura,Universul,Dumnezeu,Sursa,Matricea divina sau oricum preferati sa.I spuneti Inteligentei creatoare ar face asemenea discriminari..in propria mea opinie, a procrea nu este un privilegiu,este ceva natural,firesc,randuit in legile nepieritoare ale Universului de catre Inteligenta Creatoare,Dumnezeu,Matricea Divina,cum preferam sa.I spunem fiecare. Nasterea unei fiinte umane este un act SUBLIM de iubire iar gandul la umilirea lgbd este inexistent,ar umbri totul..Spuneti ca noi condamnam persoanele lgbd la o viata culpabila, ascunsa,nu aveti dreptate deloc,ce viata ascunsa au cand fac Carnavalurile acelea penibile in care isi practica obiceiurile neinscrise in legile firii pentru a.i sfida si provoca pe ceilalti? Daca nu le convine aici in Romania, planeta este mare si au libera alegere sa plece oriunde,intr.o tara care a legalizat casatoriile gay si infierea de copii daca asta isi doresc.

  13. Draga Daniela, cand spun ca homosexualitatea vine din natura vreau sa spun ca aceasta este innascuta. Persoanele homosexuale descopera homosexualitate din propriile trairi, apoi afla ca este un fenomen cvasiraspandit in timp si spatiu. Cum iti explici?
    Oamenii se nasc homosexuali si au fix aceleasi trairi precum heterosexualii, doar ca pentru parteneri de acelasi gen. Ceea ce traieste homosexualul in suflet cand iubeste este acelasi lucru cu ceea ce traieste heterosexualul, forma insa difera.
    Natura defavorizeaza multi indivizi in diverse privinte. Procrearea este doar una dintre ele. Prin aceste dezavantaje natura stimuleaza in om compensarea prin hipertrofierea altor calitati, cum ar putea fi inteligenta sau altruismul, sau etc.. De cele mai multe ori rezultatele pot fi dezastruoase daca lipsa respectiva altereaza o functie vitala a corpului fizic sau emotional.
    Vezi, cand esti homosexual, nu poti face copii. Si rolul tau creator pe lumea asta trebuie sa imbrace alte forme. Insa iubirea este o hrana sufleteasca indispensabila oricarui om si ea va gasi o cale sau alta de a se exprima prin fiecare dintre noi.
    Din punctul meu de vedere, a putea face copii cu persoana pe care o iubesti este un privilegiu. La fel cum a te naste complet sanatos si intr-o familie armonioasa este un privilegiu. Priveste lumea in care traim. Unii nu pot face copii, unii nu intalnesc persoana pe care sa o iubeasca, unii se imbolnavesc, altii au accidente, etc… Nu este nici pe departe o lume in care natura doar imparte daruri si calitati. Ea aduce de-asemenea greutati uneori insurmontabile, astfel incat fiecare ne prezentam la iesire cu un amestec de merite si greseli. Calea intelepciunii absolute inca nu a capatat o forma reproductibila. Bajbaim, ne rugam, gresim, invatam din greseli, si tot asa.
    Inteligenta creatoare, Dumnezeu, Matricea Divina, sunt deopotriva agenti ai distrugerii si schimbarii. In miezul naturii viata si moartea se impletesc.
    Este minunat si induiosator ce spui ca nasterea unei fiinte umane este un act sublim de iubire, aceasta este perceptia ta, sunt femei care isi lasa pruncul in spital sau pe strada, sau la cosul de gunoi. Si totusi acea femeie a infaptuit sublimul act de nastere a unei fiinte umane. Cred ca aceasta maretie a nasterii de care vorbesti este o perceptie mai rara, usor idealizata, totusi de dorit pentru ameliorarea ignorantei larg raspandite in care copii se torn pe banda rulanta iar apoi sunt neglijati.
    Persoanele lgbt au o viata ascunsa, ce vedeti dumneavoastra la tv, sunt cateva sute de oameni care exagereaza tocmai pentru ca atunci isi descatuseaza emotiile adanc reprimate. Momentul cand ei inteleg ca indiferent cine si cum ii va judeca, ei au datoria sa isi exprime adevarul interior si in exterior. Oricat de neverosimil ar parea unora, o puteti lua ca divertisment.
    Mentionez totusi ca in Romania sunt mii de persoane homosexuale din care mai mult de jumatate se ascund, oare de ce? Pentru ca nu au nimic de castigat sa se afiseze, au doar de pierdut. Cu exceptia adevarului, cu care ei traiesc zi de zi, ca nu pot fi ei insisi, pentru ca sunt judecati si devin tinta tuturor discriminarilor si batjocurilor unor oameni preocupati sa gaseasca mereu victime sigure ale prejudecatior colective impotriva carora abuzurile exista dintotdeauna. Daca dumneavoastra intelegeti sfidare si provocare, introduceti un raport de putere (mecanismul sfidarii) si conflict, ceea ce este extrem de departe de spiritul acestor evenimente. Dar este alegerea dumneavoastra sa priviti astfel. Unii oameni nu difera intre rosu si verde, se numesc daltonisti, unii oameni nu difera intre diversitate si adversitate, se numesc…poate va ganditi dumneavoastra cum, eu nu stiu inca.
    Pentru infierea de copii, un referendum national ar fi edificator. E dreptul heterosexualilor sa decida deoarece ei dau nastere acelor copii.
    Obiceiuri neinscrise in legile firii?
    Homosexualitatea apare si la animale. In lumea plantelor hermafroditismul este larg raspandit. Intr-o exprimare cam plastica as spune ca viata nu suporta monotonia si scopurile ei multiepocale transcend scopurile noastre efemere si limitate.

  14. Erata:
    „Persoanele homosexuale descopera homosexualitatea….”
    „[…] copii se toarna pe banda rulanta…”

  15. Ati pledat foarte frumos in favoarea comunitatii gay, draga Andre,eu personal, v.am inteles punctul de vedere..poporul roman este un popor tolerant dar in acelasi timp este pastrator al traditiilor crestine mostenite de la stramosii nostrii. Cred ca societatea romaneasca manifesta toleranta pentru persoanele gay,insa intr.o tara in care pana nu demult homosexualitatea a fost incriminata legal, iar biserica crestina o considera un pacat, a cere sau a pretinde legalizarea casatoriilor gay sau infierea de copii este ceva foarte deplasat.Oamenii sunt traditionalisti, au fost crescuti in acest spirit de catre familiile lor si pastreaza in continuare traditia. Am prieteni in strainatate care mi.au povestit multe in legatura cu manifestarile si pretentiile comunitatilor gay din tarile respective, cu faptul ca ajung sa fie favorizati de catre societate iar majoritatea sa fie defavorizata,discreditata in favoarea minoritatii. Nu consider homosexualitatea ceva normal si nu mi.as dori sa se intample si la noi in tara ceva asemanator. Va doresc numai bine!

  16. Este dreptul dumneavoastra sa va pastrati opiniile conform cu traditia in privinta alcatuirii cuplurilor doar din heterosexuali.
    Faptul ca lumea se schimba continuu este o realitate mai puternica decat noi si o putem ignora pana cand evidenta ei ne va coplesi. Si iar pe undeva trebuie sa curga sange ca sa deschidem ochii, circul modern e acelasi cu cel antic, suferinta umana produce trairi intense printre spectatori.
    Romania iubeste schimbarile dramatice. Nu avem viziune pentru a intelege omul, societatea si nevoile fiecaruia. Nu suntem capabili a daltui vremurile, ele ne daltuiesc pe noi.
    Faptul ca femeile au castigat drept de vot e o schimbare a traditiei, asta nu va nemultumeste? Sau dreptul la avort? Sau calatoria cu avionul? Traditionala e caruta.
    Copiem, iar cand nu ne place, ne punem in unghii.
    Nu exista nimic izolat in lumea asta.
    Inclusiv aici, fondul social, psihologic, economic sunt intretesute si intransigenta dumneavoastra e doar o parte din marea inertie romaneasca, in care ne lasam condusi de altii si calcati in picioare. Dar noi tinem traditia, din vorbe. Aici, traditia inseamna prea des primitivism. Prezentul nostru e o continua melancolie. Viitorul nostru e mereu trecutul altora. Sper ca sunteti multumita cu rezultatele. Nu dati dreptul unor oameni sa poata fi parteneri de viata in mod legal (sper cel putin ca va este clara necesitatea unui cadrul legal pentru functionarea pe termen lung a cuplurilor in societate, altfel ne obligati la anarhism) si credeti ca prin asta pastrati traditia. Pastrati o parte infima de traditie, fix traditia discriminarii si a ipocriziei. Exista in Romania o traditie a dezbinarii, a tradarii, a xenofobiei, le tinem si pe acestea, nu? Daca va face fericita, continuati tot asa, iubirea este invincibila. Tara asta isi merita soarta, si odata cu ea fiecare dintre noi.
    Problema cuplurilor homosexuale nu a fost pusa in discutie mai inainte deoarece abia in aceste vremuri populatia a atins un numar suficient si s-a constituit o masa critica de homosexuali care prin mijloacele de comunicare se pot face auziti ca un singur glas. Poate ca nu vom sti niciodata dramele miilor de oameni ce si-au sacrificat vietile in casatorii nefericite sau singuratati neimpacate. Cu egoismul generalizat, de ce v-ar pasa? Dumneavoastra sa va fie bine. Altii, sa-si poarte de grija.
    Cu bine
    p.s. v-ar putea pasa pentru ca valorile umaniste, binele, altruismul, generozitatea, sunt singurii martori cu care putem muri impacati. Si da, aici ar trebui sa fim egoisti, murim singuri si doar pe noi insine ne putem pregati pentru acest pas.

  17. In opinia dumneavoastra eu si cei care gandesc ca mine suntem vinovati de toate relele care se intampla in aceasta tara sau in univers. In viziunea dumneavoastra asta credeti.. Este dreptul dumneavoastra de a exagera, de a judeca asa cum o faceti si dreptul meu de a nu va lua in nume de rau cele spuse..Pledati in numele comunitatii lgbt aruncand judecati imbracate in cuvinte frumoase ca petalele de trandafir in dreapta si in stanga ( imi amintiti de un Domn frumos cu plete …) eu nu consider sa pledez sau sa justific actiunile nimanui iar in ceea ce ma priveste fac ceea ce cred ca este bine si spun ceea ce simt.
    ..De ce sunteti suparati, vreti sa stati cu prietena/ul, foarte bine ..ce anume va opreste?..Nu suntem atat de primitivi pentru a infiera Iubirea nimanui dar nu ne pretindeti sa consideram homosexualitatea ceva firesc pentru ca nu consideram asa. Pentru dumneavoastra si cei ca dumneavoastra o fi.. pentru mine si cei care gandesc ca mine nu este!

    Numai bine va doresc!

  18. PS. Ce altceva ar putea legitimiza o unire intre doua fiinte care se iubesc mai mult decat Iubirea insasi? O hartie? Noi astia primitivistii,pastram traditia dar am ajuns sa cunoastem acest adevar, voi nu?:-)

  19. Draga Andre, tu vorbesti frumos si despre iubire, si despre libertatea omului de a alege si despre sublimul act al procreerii..si despre oamenii speciali care sunt gay si care n-au nicio vina pentru ca asa s-au nascut, tradiționalismul care pentru tine inseamna primitivism.. le amesteci pe toate intr-un buchet literar multicolor. CONCRET!
    Comportamentul homosexual NU are cauze genetice ! S-au facut numeroase studii în direcția asta încercând sa se demonstreze originea genetică a acestui tip de comportament dar fara rezultate obiective. Cercetătorii Peter Bearman si Hannah Bruckner, de la universitățile Columbia, respectiv Yale, după ceva ani de studii au afirmat ca cercetarea lor respinge teoria speculativ-evolutionista potrivit căreia orientarea homosexuala este determinata de la nastere rezultatele lor confirmând ipoteza ca o mai slabă socializare in copilăria timpurie si preadolescenta modelează o viitoare preferință pentru atractia homosexuala.
    Argumentul determinării genetice constituie cel mai bun anestezic pentru constiinta homosexualilor . Starile anxioase si depresive prin care ei trec apar tocmai acestui conflict de constiinta între ceea ce lăuntric simt ca ar fi normal sa facă în viața si atractia patologică pentru relațiile sexuale cu persoane de acela si sex. Mai mult, infiltrarea homosexualilor în conducerea organizațiilor pentoru sanatate mentală din SUA a jucat un rol esential in promovarea homosexualității la nivel mondial. De fapt, bătălia decisivă s-a purtat în America, victoria fiind apoi extinsă pe cale politica in toate țările dezvoltate. Concluzia: factori psihosociali, emotionali si educationali favorizează aparitia homosexualității.
    Tu spui ca nu avem viziune pentru a intelege omul, societatea si nevoile fiecaruia..crede-ma ca avem viziune când ne gândim la viitorul copiilor nostri iar deciziile pe care noi le luam azi vor influenta vietile lor de maine ! Nu vrem ca generatiile viitoare sa învețe la scoala ca relația dintre homosexuali este identică cu cea dintre heterosexuali iar copilul care se joacă în parc sa spună ca părinții lui sunt doi tătici simpatici si foarte drăgăstosi..asa…doar pentru ca tu si altii ca tine aveti o intelegere superioara fata de om si nevoile lui…

  20. Ca rezultat al umanismului si intelegerii superioare asupra realitatii, a corectitudinii politice sustinute de lideri politici incompetenti si tradatori, a infiltrarii la nivel inalt a persoanelor cu o inalta viziune umanista, multe dintre ele membre LGBT, asistam la decadenta si prabusirea societatii occidentale. Din cauza manifestarii unei tolerante nefiresti vedem societatea occidentala prabusindu-se datorita umanismului si corectitudinii politice. Organizatii malefice de tip fascist gen Barnevernet in Norvegia conduse de exponenti ai acestor minoritati lgbt „umaniste” fac abuzuri nejustificate incalcand cu cruzime drepturile omului rapind copiii din familiile lor (vezi cazul Bodnariu intens mediatizat!) In Olanda se face propaganda pentru legiferarea pedofiliei iar in Canada a zoofiliei. Nefirescul, patologia, deviatia comportamentala nu sunt egale cu normalitatea! DA, preferam sa fim traditionalisti
    preferam sa ne gandim la ziua de maine, la viitorul copiiilor nostrii!

  21. Draga Nicoleta, buchetul literar are coerenta in constiinta mea deoarece asa percep eu lumea, nu pretind ca tu sau altcineva sa intelegeti la fel, fiecare cu buchetul sau. Universul iubeste abundenta, sunt atatea stele si galaxii, de ce nu ar fi variabilitate de orientare sexuala pe o planeta micuta undeva intr-un sistem solar din coada unei galaxii intre miliarde de galaxii? Crezi ca viata se limiteaza atunci cand se poate exapansiona si diversifica?
    Exista numeroase studii care atesta influenta genetica asupra orientarii sexuale. Daca un simplu detaliu fizic, cum ar fi culoarea ochilor, e influentat de mai multe gene si nu s-a putut identifica o gena decisiva, deoarece genomul este slab cunoscut in acest moment in ceea ce priveste interactiunile dintre gene, atunci cand vorbim despre orientarea sexuala sunt mult mai multe gene implicate, si rezultatul ne apare precum un deus ex machina, fara sa stim exact ce anume inclina balanta in mod definititv inspre hetero- sau homosexualitate.
    Chiar si argumentul genetic este supraestimat, deoarece genomul prezinta interactiuni in interiorul sau, si genele pot fi active sau inactive, modificate, variante multiple pentru acelasi caracter, una o activeaza pe alta sau o inhiba. Si chiar privind catena de ADN la microscopul electronic nu vei gasi nicaieri viata si constiinta. Acestea sunt de neinteles pentru noi, dar reprezinta de fapt motivul existentei noastre.
    In epoca asta a materialismului, in care toate dovezile se cer pipaite, si toate argumentele cantarite la propriu, viata ne scapa printre degete. Si noi ii dam inainte cu interzicerea parteneriatului civil intre homosexuali ca de asta sufera lumea.
    La o privire mai atenta, s-au facut studii care demonstreaza ca homosexualitatea este o trasatura stabila in timp in randul populatiei umane ( Grulich et al., 2003, Johnson et al., 1992). De asemenea gemenii homozigoti au mai frecvent aceeasi oirentare sexuala decat gemenii heterozigoti, indiferent de mediul in care au crescut, ei impart insa acelasi material genetic.
    Homosexualitatea are roluri sociale pozitive in cea mai mare parte. Daca v-ati pricepe sa intelegeti dinamica in populatia umana, ati vedea ca homosexualii nu fac copii, adica ei consuma mai putine resurse si in general au mai putini urmasi, totusi, homosexualitatea este aproximativ constanta in populatia umana.
    Cu cat creste gradul de educatie, cu atat acceptabilitatea relatiilor homosexuale creste. (http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0049089X05000116).
    Persoanele homosexuale (barbatii in acest studiu) sunt mai putin agresivi decat cei heterosexuali. (Aggressiveness, competitiveness, and human sexual orientation.)
    Privind genele implicate in homosexualitate, heterosexualii care le au doar partial, se pare ca au mai mult succes decat ceilalti heterosexualii fara aceste gene.(http://www.ehbonline.org/article/S1090-5138(08)00068-8/fulltext)
    Daca am fi suficient de inteligenti sa percepem ansamblul, am vedea ca prin existenta lor persoanele homosexuale au si rolul de a echilibra si compensa unele neajunsuri ale societatii umane.
    Plus ca stiind ca majoritatea nu se reproduc, de ce va bateti atata capul incat sa nu-i ajutati si pe ei sa-si traiasca fericirea? Ca raiul sau iadul nu il alegeti voi pentru noi, si in definitiv eternitatea ne paste pe toti.
    Daca chiar va place sa ganditi cu capul dumneavoastra, si nu va retrageti apoi in spatele unui dogmatism religios ancorat in psihismul celor ce au vrut sa modeleze lumea si istoria dupa chipul si asemanarea lor, atunci poate veti recunoaste ca argumentele umaniste sustin homosexualitatea, iar cele stiintifice sunt cel putin neconcludente, dar oricum stiinta n-are constiinta, ea are logica, si aceasta este insuficienta momentan pentru intelegerea vietii si universului.
    Va multumesc pentru ca mi-ati citit argumentele, consider ca orice schimbare vine dintr-o nevoie proprie, doar daca nu cumva incepeti sa credeti ca suntem de fapt petale in aceeasi floare.

  22. Draga Daniela, sunt de acord ca nu tuturor sustinatorilor politici lgbt chiar le pasa de homosexuali, si pe agenda lor sunt amestecate bune si rele.
    De exemplu, in ce priveste adoptiile, un referendum national ar fi de dorit, dupa ce s-ar strange suficiente semnaturi pentru sustinerea acestui referendum. Personal, consider ca fiecare adult ar trebui sa priveasca orice copil ca pe copilul sau. Dar stiu ca este o atitudine paradisiaca, imposibila.
    Corectitudinea politica este un termen care deja si-a pierdut intelesul si nu reprezinta mai mult decat un slogan.
    E necesara ceva inteligenta si rezolutie mentala pentru a diferentia intre relatii sexuale liber consimtite intre doua persoane adulte si relatii intre specii sau mai stiu ce calamitati.
    Cel mai simplu e sa le punem la gramada, gandirea consuma energie, de ce sa ne batem capul? E mai simplu un mare NU si gata. La fel cum am spus nu tuturor substantelor psihotrope din plante desi unele sunt mai eficiente decat medicamentele actuale in unele afectiuni sau in controlul durerii si cu mai putine reactii adverse. Insa intradevar trebuie cunoastere temeinica, aproape genialitate, sa gasesti pragul de la care un medicament devine otrava. Marea putere din umbra, companiile farmaceutice reprezinta o putere mondiala fata de care orice rezistenta pare futila. Noua ne plac lucrurile simple, eventual sa apara toate pe un touchscreen si sa gandeasca un smarthing in locul nostru. Tehnologia ajunge sa ne fure viata. Si odata cu ea independenta si creativitatea gandirii.
    Exista un documentar despre copii din romania care s-au sinucis dupa ce parintii lor au plecat in alte tari si nu i-au lasat in grija unor persoane responsabile. https://www.youtube.com/watch?v=XJ8pBfNlXQk
    Exista copii care au ucis, dupa ce au fost lasati de capul lor. Acolo, cum se face, nu se revolta nimeni, nu se opune nimeni, desi raul e vizibil, palpabil!
    Ne pasa doar de copii ce inca nu s-au nascut, de principiile frumoase ce le putem scrie pe walluri, realitatea de langa noi ne lasa reci.
    Face atat de mult rau faptul ca putem vorbi, si credem ca schimbam ceva in felul asta. Nu.
    Doar faptele.
    Parintii sa nu mai poata pleca daca nu lasa intr-o forma legala copilul in grija unei persoane care demonstreaza ca are timpul si resursele disponibile sa aiba grija de copil. Si sa fie un numar obligatoriu de vizite pe an. Iar daca nu, mai bine sa sufere cu copilul decat sa isi condamne copilul la o tragedie. Oricare dintre noi ar prefera sa fie alaturi de propriul copil aflat in suferinta.
    Sistemul de protectie sociala nu permite cresterea copiilor doar din ajutoare, parintii cauta solutii disperate sa plece. Nu e normal si nici acceptabil.
    Copiii lasati de izbeliste complet, sa fie luati de stat, macar nu fac rau altora, vezi cazurile criminale din Vaslui.
    Abandonul scolar pana la 14 ani trebuie interzis prin lege.
    La sate ar trebui create mici comunitati de productie, autonome, mai intai subventionate de stat, apoi autosustenabile. Sa fie un proiect-standard, ce se poate implementa in pasi exacti. Stii exact ce bagi si ce scoti. Si pastrezi oamenii aici. Bine, ei sunt liberi sa plece daca asta vor, dar sa-si ia responsabilitatile cu ei, copiii adica. Cei mai multi pleaca in lipsa de alte solutii, ar ramane daca ar avea o sansa aici.
    Stiu ca am divagat cu comentariile, sper totusi ca putem dialoga liber pe marginea mai multor subiecte, indiferent de genul persoanei cu care ne impartim viata.
    Cu bine

    • chiar nu inteleg de unde atata energie ca sa pledezi la perete…
      n’are omul nici’o vina, pur si simplu ii este distrasa atentia de la presiunea prezentului, spre tot felul de anacronisme; anevoie sa traiesti ACUM, trebuie sa recunosc ; altfel, le rezolva timpul pe toate, mai repede decat ne inchipuim, cu viteza uniform accelerata; irevocabil; de’am avea cumva o oglinda, ca sa putem cantari cat de intarziati suntem fata de vremuri…
      tot respectul!

  23. Un verdict normal.Romanii nu sunt pregatiti pentru modificari majoare.

  24. Draga Andre, sunt de acord ca societatea in care traim este foarte departe de perfectiune, un spatiu al dualitatii cu bune si rele..din pacate foarte multe rele iar noi avem propriile nemultumiri, propriile nelamuriri, intrebari, propriile zbateri interioare fie ca suntem gay sau hetero..Am vrea ca lumea in care traim sa fie mai buna, mai sigura pentru noi si cei pe care-i iubim, incercam sa fim mai buni..Probabil sunteti un lider, un exponent de varf al comunitatii gay, ati expus punctele de vedere..dialogul este ceva constructiv, este o cale de cunoastere iar cunoasterea o cale spre acceptare, o cale spre a fi mai buni. Vrem sa fim acceptati, vrem sa fim iubiti, pretuiti de cei din jur cu atat mai mult cu cat suntem persoane iubitoare, vrem sa fim noi insine. Cu totii vrem asta. Daca-mi permiti, am inteles ..carnavalurile voastre sunt un mijloc de descatusare a frustrarilor, angoaselor si energiilor intepenite care se acumuleaza in aceste comunitati din cauza marginalizarii- spuneti voi- la care sunteti supusi de societate. Eu vad poporul roman ca fiind tolerant fata de gay cu toate ca discutia legata de adoptia de copii si legiferarea casatoriilor gay este una foarte spinoasa ( referitor la adoptia de copii sunt opinii contra si in cadrul minoritatii gay occidentale- de ex cunoscutul cuplu Dolce & G )
    ..Scuza-ma ca sunt asa directa. Ma gandesc ca in creativitatea care va caracterizeaza puteti incerca sa gasiti alte forme constructive de manifestare a energiilor care sa inlocuiasca acele carnavaluri
    devenite traditionale pentru voi dar care nu sunt percepute de majoritatea hetero ca expresii ale normalitatii ..
    Numai bine!

  25. Sunt un fiu de dac si familia este formata di tata ,mama si copii.Democratia inseamna supunerea minoritatii in favoarea mjoritatii.CER REFERENDUM.

  26. @ Ioan, nu ai dreptate! Da, in democratie, minoritatea se supune majoritatii. Dar acesta este numai unul dintre principiile democratiei. Democratia mai presupune ca prin masurile pe care le ia, majoritatea nu poate sa incalce drepturile minoritatilor, indiferent de ce fel sunt ele. Dupa gandirea expusa de tine, rezulta ca in Romania nu ar trebui sa existe alte religii inafara de cea ortodoxa, deoarece aceasta este religia nationala. Ba mai mult, ar trebui interzise locasurile de cult necrestine, mai ales musulmane, religie care da dreptul la o familie poligama, contrara religiei ortodoxe. Dar principiul fundamental al democratiei, mai presus decat toate acestea este cel prin care democratia pune pe primul loc drepturile individuale. Numai societatea comunista punea drepturile colective inaintea cele ale individului, statul inaintea persoanei. Si cu parere de rau o spun, acest lucru inca se mai perpetueaza.
    Cat priveste homosexualitatea… spun doar atat: ne mai trebuie cultura. As recomanda informarea data pe site-ul https://ro.wikipedia.org/wiki/Orientare_sexual%C4%83. Mi se pare o informare de bun simt. Consider ca putem sa nu fim de acord cu homosexualitatea dar in acelasi timp trebuie sa manifestam spirit de toleranta fata de aceasta.
    PS. Sunt heterosexual, casatorit, am familie si copii.

  27. Serios ! Deci familia formata din sora mea (divortata) si fiica ei nu va mai fi familie! Sa vad cu ce tupeu veniti sa luati copilul BINE ingrijit de mama lui sa-l dati unei „familii traditionale” !

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii