Noutăți

Justiția SINISTRĂ din România: O judecătoare coruptă, care a retrocedat un sat întreg, condamnată la 7 ani de închisoare, a ieșit după 3 luni

  •  
  •  
  •  

ActiveNews.ro: Florița Boloș, fosta judecătoare prinsă în flagrant, anul trecut, primind mită 12.000 de lei, după ce în trecut mai încasase o șpagă de 5.500 de euro de la investigatori sub acoperire, a ieșit din pușcărie, condiționat, pentru comportament exemplar.

Arădeanca a fost condamnată la 7 ani de detenție cu executare pentru opt infracțiuni de abuz în serviciu, opt infracțiuni de fals intelectual, două infracțiuni de fals material și o infracțiune de instigare la fals, scrie evz.ro.

Fosta judecătoare a retrocedat ilegal, un sat întreg. Sute de oameni s-au trezit străini la ei acasă. Un reclamant fictiv dădea în judecată un pârât fictiv, niciunul din personaje neavând legătură cu terenurile respective. În urma acestor acțiuni se pornea un proces în care se cerea pronunțarea unei sentințe care să ateste că reclamantul cumpărase terenurile de la pârât. În tot acest timp, adevărații proprietari nu știau ce se întâmplă, iar în final, contra unei șpăgi, judecătoarea dădea terenurile falșilor cumpărători pentru că cei reali nu erau citați.

Deși a executat doar trei luni de închisoare din pedeapsa de șapte ani, fosta judecătoare de la Ineu a fost liberată condiționat, după ce, pe 17 ianuarie, Tribunalul a decis să admită cererea ei, după ce aceasta a prezentat o sedie de dovezi privind comportamentul exemplar în detenție. Decizia Tribunalului Arad este definitivă.

Sursa: ActiveNews.ro

Nota noastră: În mod normal, un judecător corupt, care a fost prins cu mai multe fapte de corupție, a căror consecințe înseamnă vieți distruse, ar trebui pedepsit cu închisoare pe viață. În mod normal, corupția celor care ar trebui să facă justiție trebuie pedepsită mult mai aspru decât a celorlalți. Cu toate acestea, probabil cea mai coruptă și mai mizerabilă castă din România – Oamenii din JUSTIȚIE – își apără infractorii. De ce? Pentru că mâine ar putea să fie ei în aceeași situație. Probabil că nu am exagera dacă am spune că mai mult de jumătate dintre judecătorii și avocații din țara asta sunt corupți. Toți aceștia ar merita închisoare pe viață, dar, dacă vor fi prinși, vor primi pedepse ușoare și nici pe alea nu le vor executa. Că asta e România! O țară în care mizeria umană stă la butoane și ne face legi…


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

4 Comments on Justiția SINISTRĂ din România: O judecătoare coruptă, care a retrocedat un sat întreg, condamnată la 7 ani de închisoare, a ieșit după 3 luni

  1. cetățeanul tulburat // 21 ianuarie 2018 at 18:56 // Răspunde

    România este țara lui Soros și a lui Rothschild, guvernele marionetă de după 89 fac plecăciuni-mătănii în fața lor, la fel academicienii care nu au coloană vertebrală, la fel și ambasadorul americii din București…și asta o zice Roger Stone care chiar știe ce se întâmplă pe planeta asta.

  2. Si atunci nu trebuiesc schimbate legile justitiei facute pe sest de Monica Macovei , pupila lui Soros?
    Nu trebuiesc schimbate aceste legii, pt. ca atunci sr fi condamnatii nu numai patronii si politicienii romani ci si mituitorii straini si acestia nu ar mai putea pune mana pe averea tarii.
    Asa ca cei din miscarea #rezist creata de Soros si naivii plang la mormant strain.

  3. De acord cu nota

  4. E un articol de tot rahatul care spune doar ce vrea. La o căutare minimă veți vedea pe portalul Tribunalului Arad că au existat cereri de eliberare condiționate ale fostei judecătoare în 2014, 2015, 2016. O logica simpla ne spune ca în acea perioada a fost arestata. Contopindu-se pedepsele și deducandu-se pedeapsa efectuată (eventual și o anumita perioada de arest preventiv) veți vedea ca da, se poate sa mai facă doar o diferență de 3 luni. Dar cum avem jurnaliști de toată praștia ar scrie și de mama lor doar sa devina interesanți. Mă tem că au ajuns doar de toată jena prin incorectitudinea cu care scrie un articol și (eventual) pentru incompetență!!!

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii