Noutăți

Arheologii au descoperit o creatură imaginară trasată printre liniile Nazca din Peru

Experții au descoperit un nou geoglif de 30 de metri, ascuns printre liniile Nazca de pe un platou arid din Peru. Arheologii susțin că desenul poate data de acum 2.000 de ani și este vizibil, la fel ca și celelalte, tot din înaltul cerului. Potrivit declarațiilor Dr. Sakai, coordonatorul cercetărilor, pentru revista National Geographic, desenul poate reprezenta mai degrabă o creatură imaginară, decât un animal din natură. De asemenea, tot acesta a mai descoperit în anul 2011 alte două geoglife fix în aceeași zonă, însă acestea reprezintă două figuri umane.

„Luând în considerare faptul că există o cale străveche între cele două geoglife și acesta descoperit acum putem specula că toate se îndreptau către locul de ceremonii Cahuachi. Am putea spune că această nouă descoperire poate fi reprezentația unui zeu venerat în acele timpuri, a conchis Dr. Sakai.

gravura1

Celebrele linii Nazca sunt situate în zonele aride din Peru, la aproximativ 400 de km sud de Lima, în apropierea orașului Nasca, Se întind pe o distanță de 450 de km2 și au fost create începând cu anul 500 î.e.n de către populația Nazca. Astăzi, acestea sunt incluse în patrimoniul Mondial UNESCO.

Cele aproximativ 300 de geoglife au dimensiuni variate, majoritatea fiind cuprinse între 15 cm şi mai multe sute de metri. Cercetătorul William H. Isbell le-a grupat în următoarele categorii: linii lungi şi drepte, figuri largi, geometrice, desene de plante şi animale, grămezi de roci şi figuri care decorează laturile colinelor din jur. Printre reprezentări se numără maimuţe, tarantule, condori, iguane şi multe forme geometrice cum ar fi cercuri, linii perfect paralele sau trapezoide, unele întinzându-se pe 14 km.

peru3
Dr. Sakai împreună cu alți cercetători susțin, din anul 2015, după mai mulți ani de studii, faptul că geoglifele au fost inițial create pentru a marca traseul ceremonial care duce către templul Cahuachi. Aceștia au identifiact patru puncte de intersecție a liniilor de la Nazca, patru puncte care unesc stiluri diferite de execuție a geoglifelor. Săpăturile au mai scos la lumină inclusiv mai multe cioburi de ceramică sparte la intersecția acestor puncte. De asemenea, studiile sugerează faptul că liniile Nazca au fost create de către cel puțin două grupuri diferite de oameni care au trăit în diferite părți ale platoului, însă au avut un drum comun, spre Cahuachi.

 

peru

 

sursa: ancient-origins.net

traducere și adaptare: Radu Ungureanu

 


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

1 Comment on Arheologii au descoperit o creatură imaginară trasată printre liniile Nazca din Peru

  1. cetățeanul tulburat // 2 mai 2016 at 9:13 // Răspunde

    Dacă acei „oameni” care au executat acele geoglife acum „2000” de anișori au trăit și locuit în apropierea celui platou…De unde știau ei cum arată o maimuță? Cum au reușit să taie acel munte perfect și câte sute de mii de ani le-au luat să care partea de munte care nu mai există? Pe unde au dosit-o că nu se vede vreo urmă?
    Nu mai pomenesc de celelalte geoglife, dar cei „oameni” mai făceau și altceva în afară de a trasa linii pe Terra? Cu ce scule?! 😉

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*