Noutăți

Anunț tranșant al premierului Cehiei: “Nu vom primi nici măcar un singur refugiat!”

ActiveNews.ro: Premierul ceh Andrej Babis a mers un pas mai departe în ceea ce privește atitudinea sa intransigentă față de găzduirea de către țara sa de refugiați, declarând într-un interviu pentru cotidianul Pravo că nu vor fi făcute excepții nici măcar pentru cazurile umanitare, cum ar fi orfanii de război din Siria, transmite sâmbătă dpa.

„De ce să-i primim noi? Avem și noi orfani aici în țară pe care trebuie să-i pregătim pentru viață”, a spus Babis. “Republica Cehă își demonstrează solidaritatea prin intermediul ajutoarelor financiare și medicale livrate direct Siriei și altor zone de criză”, a explicat premierul Babis. „Poziția Cehiei este clară. Nu vom primi nici măcar un singur refugiat”, a insistat politicianul ceh.

Babis a cerut tuturor țărilor din Uniunea Europeană „să transmită un semnal clar” împotriva imigrației ilegale, trimițând înapoi migranții care ajung la țărmurile europene la bordul unor ambarcațiuni.

El a atacat și decizia UE de a lansa un proces de sancționare a Ungariei și Poloniei. „Nu-mi place ideea că executivul european acționează împotriva Poloniei sau a Ungariei. Cine știe dacă nu cumva Republica Cehă s-ar putea confrunta cu o amenințare asemănătoare într-o zi?”, a spus el. (Sursa: ActiveNews.ro)


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii