Noutăți

Analfabetismul valoric

  •  
  •  
  •  

Anul 2020 va rămâne în memoria noastră toată viața, fie tineri, fie vârstnici. Motivele le cunoaștem cu toții.

Oamenii cu rațiune, însă, se întreabă cum va fi reconfigurată lumea post-2020 și, mai ales, cine ori care grup își va imprima agenda, ideologia ori gândirea, mai profund ca alte grupuri în noua societate globală?

Va fi noua lume una a valorilor ori a non-valorilor? Una în care valorile creștine și creștinismul în general vor domina, ori vor fi marginalizate?

Creșterea analfabetismului valoric

Înainte de a discuta subiectul acesta, însă, e important să discutăm altul, la fel de important: analfabetismul valoric al anului 2020.

Secularismul și revoluția sexuală au transformat generațiile de după 1960 în generații analfabete din punct de vedere valoric. Secularismul, elita politică, instituțiile europene și cele globale și mass-media au reușit să ne transforme în analfabeți valorici.

Dacă din 1960 încoace s-a făcut progres în domeniul științei, sănătății, economiei și în domenii similare, în domeniul valorilor s-a produs o involuție rapidă și deloc de bun augur.

Fără valori nu poți clădi o societate ori un viitor. Trecutul și istoria ne dovedesc lucrul acesta.

Trecutul a fost clădit pe valori, iar când valorile au fost ignorate și înlocuite cu non-valori, au intervenit rectificări ocazionale care au readus societatea la normal. Se va întâmpla acest lucru și în lumea post-2020?

Un exemplu e familia. Occidentul a distrus noțiunea de familie și căsătorie. Cu o agresivitate fără precedent, din 1960 încoace Occidentul a făcut eforturi susținute și intenționate să distrugă cea mai veche, elementară și stabilă instituție socială cunoscută omenirii: familia și căsătoria naturală.

Obstinația și pasiunea cu care Occidentul a urmărit acest obiectiv sunt greu de justificat, atât la nivel rațional, cât și la nivelul conștiinței. De la an la an, generațiile tinere sunt tot mai analfabete privind familia și căsătoria.

Aceste instituții devin tot mai străine în mințile lor și, în timp, vor putea chiar dispărea în întregime. Tot mai mulți tineri nu mai văd nicio valoare, și nici nu mai atașează vreo importanță socială acestor instituții.

Divorțurile devin excedentare în raport cu căsătoriile, tot mai puțini tineri se căsătoresc, iar numărul copiilor care se nasc în familii naturale ori intacte devine tot mai mic.

Din Germania în Singapore și din Finlanda în Filipine, realitatea este aceeași: familia și căsătoria sunt instituții tot mai străine tinerilor. Asta este doveditș de datele provenite din aceste țări.

Există o corelație între abandonarea creștinismului în Occident și analfabetismul valoric? Fără îndoială.

Începutul anilor 60 în Europa Occidentală a coincis cu începutul unei perioade de prosperitate economică în Europa fără precedent.

Ironic, în aceiași ani, s-a produs și un declin radical în interesul occidentalilor în creștinism, religie în general, și în viața de familie. Un rezultat al acestor factori a fost, inevitabil, declinul instituției familiei și căsătoriei având ca obiectiv abandonarea lor în întregime.

Barnevernetul norvegian e un exemplu a ceea ce se întâmplă când generația tânără devine analfabetă valoric. Tinerii scandinavi nu știu cum să formeze relații de intimitate și de familie trainice.

Nici cum să crească copii. Statul secular a inventat familia socială pentru a umple această lacună: copiii sunt luați de la părinții lor biologici cu miile și sunt crescuți de adulți pregătiți și plătiți de stat ca să îngrijească copiii și să-i crească.

Alfabetizarea valorică

În lumea post-Covid 19 va fi nevoie de alfabetizare valorică. Lăcustele secularismului au transformat Occidentul în deșert valoric, iar în era nouă în care intrăm va fi nevoie de alfabetizare valorică și de învățători care să-l alfabetizeze valoric.

Cum și cine va alfabetiza valoric Occidentul?

La mijlocul lui iulie, elita politică a Uniunii Europene ne-a spus că îi pasă de bunăstarea noastră materiala și pretinde să fi dovedit lucrul acesta alocând 750 de miliarde de euro pentru combaterea consecințelor economice impuse de pandemie.

Intrăm, deci, în era postpandmie cu un sprijin financiar deloc neglijabil, chiar gigant, de fapt, dacă luăm în considerare miile de milioane de dolari pe care UE deja le-a alocat ori intenționează să le aloce pentru relansarea economiei țărilor membre.

La sufletul nostru, însă, nu s-a gândit nimeni, dimensiunea morală fiind în întregime irelevantă pentru UE. Dimensiunea morală, însă, e cea mai importantă, una în care societatea trebuie să investească mai mult ca în orice pentru a supraviețui.

Declinul virtuții i-a adus Romei antice colapsul, la fel Greciei antice și Egiptului antic. UE nu se poate sustrage acestei reguli a istoriei.

Ce presupune alfabetizarea valorică? O relansare în spațiul public a unei conversații serioase și permanente despre importanța virtuții și moralității în viața individuală și colectivă a societății.

Impune o renaștere valorică, morală și spirituală în fiecare dintre noi. Renașterea Europei începe cu fiecare dintre noi, în fiecare dintre noi, înțelegând că fără reînnoire valorică personală nici Occidentul nu se va putea reînnoi valoric.

Nu anticipasem, în prima jumătate a lui 2019, când am ales renașterea morală ca temă a campaniei mele, că doar un an mai târziu acest subiect va căpăta o relevanță și și o importanță și mai mare.

Renașterea morală e relevantă în reclădirea Europei și a lumii post-Covid 19.

Anarhia, pandemia, rescrierea istoriei, cancel culture, disprețul dovedit de elita politică din Bruxelles față de persoanele tradiționale și valorile noastre, ne-au afectat negativ, iar pe unii dintre noi i-au dezorientat. Reînnoirea minții e, deci, absolut necesară în noua era în care intrăm.

Cine va alfabetiza valoric noua lume post Covid 19? Fără îndoială cei care practică valorile, virtutea, moralitatea. Sperăm ca fiecare cititor care citește aceste rânduri să fie în această categorie și sa devină un învățător harnic al virtuții.

E important să alfabetizăm valoric viitorul, adică generația tânără, în importanța familiei, în rostul căsătoriei naturale, în importanța moralității personale, a valorii vieții, de la concepție până la moarte naturală, a credinței în Dumnezeu, a creștinismului.

Sursa: Certitudinea


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii