Noutăți

Alexandru Mironov: În 2040-2045, entitățile IT și roboții viitorului vor cere drepturi egale cu populația homo sapiens

Anul în care tocmai am intrat și care deschide un nou deceniu a fost imaginat în trecut de experți în tehnologie și futurologi drept un moment istoric, în care ar fi trebuit să avem, de exemplu, în organism roboți microscopici care să facă selecția elementelor nutritive din alimente și să elimine ce nu este folositor.

Nu sunt șanse să se întâmple așa ceva prea curând. Și la fel stau lucrurile și în cazul călătoriilor turistice pe Lună. Totuși, o companie particulară promite că peste câteva luni va îmbarca primii pasageri pentru plimbări printre stele și a definitivat deja aeroportul de pe care vor îmbarca turiștii spațiali.

Scriitorul de literatură științifico-fantastică Alexandru Mironov a comentat aceste previziuni ratate și a îndrăznit să facă unele noi: peste 20-25 de ani, entitățile IT și roboții viitorului vor cere drepturi egale cu populația homo sapiens!

Pentru generația mea, momentul în care Iuri Gagarin s-a învârtit în jurul Terrei a însemnat momentul în care toți eram siguri că în 2000 civilizația marțiană va exista. Deci, asta s-a întâmplat nu cu multă vreme în urmă, acum câteva decenii. Acum, ținta este  2020.

Tehnologiile se dezvoltă cu o viteză absolut fantastică. Între creatorul homo faber, care îți vine cu ideea nouă, și momentul în care ideea se democratizează, adică intră în circulație de produs industrial și o preia toată lumea, aici este mica ruptură.

E doar o mică ruptură, nu o mare ruptură, pentru că din ce în ce mai mulți roboți funcționează pe Pământ. Fără discuție, fabricile Pământului vor fi robotizate integral. Fără discuție, fabricile Pământului vor fi robotizate integral. Sunt din ce în ce mai mulți roboții care au înlocuit gulerele albastre, clasa muncitoare din trecut.

Citește mai mult: Digi 24


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii