Noutăți

Alcoolul ne distruge sănătatea chiar dacă este consumat cu moderație! Românii se află în topul mondial al consumatorilor de alcool…

Un studiu global a concluzionat faptul că nu există o limită sigură pentru consumul de alcool. Studiile anterioare au sugerat că nivelurile moderate de alcool, în jurul unui pahar pe zi pentru femei și două pentru bărbați, ne pot proteja împotriva bolilor de inimă sau pot reduce stresul, dar autorii noului studiu insistă asupra faptului că orice beneficii din consumul de alcool sunt, din păcate, neutralizate de efectele secundare pe care alcoolul le are asupra organismului nostru, fie consumat și în cantități mici. Consumul unei singure băuturi pe zi creşte cu 0,5% riscul de a dezvolta una dintre cele 23 de afecţiuni asociate alcoolului, estimează cercetătorii.

“Studii anterioare au identificat un efect protector al alcoolului în faţa unor afecţiuni, însă noi am descoperit că riscurile combinate asociate consumului de alcool cresc odată cu orice cantitate de alcool. În mod deosebit, asocierea dintre consumul de alcool şi riscul de cancer, răniri şi boli infecţioase anulează efectele protectoare faţă de boala cardiacă ischemică în cazul femeilor. Deşi riscurile asupra sănătăţii asociate cu alcoolul sunt mici în urma consumului unei singure băuturi pe zi, ele cresc rapid pe măsură ce oamenii beau mai mult”, a declarat dr. Max Griswold, autorul principal al cercetării.

Oamenii de știință au reunit datele din 592 de studii cu un total de 28 de milioane de participanți pentru a evalua riscurile de sănătate asociate cu alcoolul. În fiecare an, 2,2% dintre femei și 6,8% dintre bărbați mor din cauza problemelor de sănătate legate de consumul de alcool, între acestea fiind și cancerul, tuberculoza ori afecțiunile hepatice. Alte consecințe nocive ale consumului de alcool au fost accidentele rutiere și violența domestică. La nivel mondial, consumul de alcool a fost cel de-al șaptelea factor de risc principal pentru mortalitatea prematură în anul 2016, se mai arată în același studiu.

Danemarca a avut în 2016 cea mai mare proporție de consumatori de alcool, 95,3% dintre femei și 97,3% bărbați, iar Pakistanul și Bangladeshul cel mai mic, potrivit statisticlor doar 0,8% din bărbații pakistanezi și 0,3% din femeile din Bangladesh au consumat alcool.

Din păcate, potrivit acelorași studii globale realizate pentru anul 2016, barbații din România și femeile din Ucraina se afla în topul consumatorilor la nivel mondial în funcție de sex, cu 8,2 și respectiv 4,2 pahare de băutură consumate pe zi.

sursa: https://www.independent.co.uk/news/health/alcohol-drinking-no-safe-level-health-heart-disease-cancer-study-a8505181.html
sursa: https://metro.co.uk/2018/08/24/theres-no-safe-limit-for-drinking-alcohol-despite-claims-drink-a-days-good-for-the-heart-7877624/
traducere și adaptare; Radu Ungureanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii