Noutăți

Acesta este Jericho, un bărbat care a trăit acum 9,500 de ani și a cărui față oamenii de știință au reușit să o reconstituie

Arheologii au de la British Museum au reconstituit fața unui om care a trăit în urmă cu 9.500 de ani în orașul vechi din Ierihon, aceasta fiind prima reconstrucție exactă a unui strămoș de-al nostru atât de îndepărtat. Reconstrucția s-a realizat după o scanare tomografică a craniului bărbatului, numit Jericho, după regiunea din Palestina în care a fost găsit în 1953.

Craniul nu este singurul descoperit în acea zonă, însă rămășițele acestuia sunt cel mai bine conservate, lucru ce i-a determinat pe experții de la British Museum să afirme faptul că bărbatul a fost mai mult ca sigur un om extrem de important în comunitatea sa, modul în care a fost îngropat fiind foarte bine ales și îngrijit.

“A fost cu siguranță un individ respectat în acele timpuri, însă nu ne putem pronunța cu exactitate in legatura cu modul în care a murit. Dacă vom fii capabili de a extrage ADN-ul din rămășițele sale, vom înțelege și mai multe lucruri despre acest Jericho, inclusiv culoarea părului și a ochilor săi”, a explicat Alexandra Fletcher, de la British Museum.

Până atunci însă, putem vedea trăsăturilor feței acestui bărbat. Potrivit echipei care a realizat neobișnuita reconstrucție, Jericho a avut nasul rupt la un moment dat în viața sa, iar în cea mai mare perioadă a copilăriei sale a fost legat la cap, dorindu-se astfel realizarea unei alungiri artificiale a craniului său. Practica este una destul de întâlnită în acele vremuri, însă motivele reale pentru care omul dorea să-și alungească capul sunt încă necunoscute.

reconstructedfaceheader_1024 reconstrcutedbody1

sursa: sciencealert.com/

traducere și adaptare: Radu Ungureanu

 

 


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

1 Comment on Acesta este Jericho, un bărbat care a trăit acum 9,500 de ani și a cărui față oamenii de știință au reușit să o reconstituie

  1. Craniile aceste alungite au mai fost gasite si in Egipt,Siberia,America…Se spune despre unele ca ar fi avut o forma ,,naturala”,insa la unele s-au observat ,,prelucrari”(legarea capului copilului intre doua scindurele sau infasurarea in pinza,modelind calota craniana inca neosificata).Acestia din urma voiau sa semene cu cineva.Pe una din efigiile pastrate se observa un cap tuguiat,turtit;Attila,biciul lui Dumnezeu!Se spune despre oamenii lui(nu foarte multi), ca aratau la fel.Kap-Khunii,sau mai pe scurt,Hunii!Probabil si originea cuvintului,,capcaun”)!Stiu eu,i-o fi corbacit bine de tot pe astialalti:))

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii