Noutăți

Acesta este cel mai vechi ceas astronomic funcțional din lume. Când a fost construit și unde se află străvechiul orologiu?

Este unul dintre cele mai vestite ceasuri medievale din lume și se află în Europa. În ordinea construirii, a fost cel de-al treilea ceas astronomic din lume. Însă, acest ceas astronomic este cel mai vechi din lume, dacă ne referim strict la orologiile medievale aflate în stare de funcționare și în prezent.

Străvechiul ceas astronomic poate fi admirat în Praga, capitala Cehiei, și a fost construit cu mai mult de 600 de ani în urmă. Reprezintă o minune a mecanicii și tehnologiei medievale, fiind amplasat într-un turn ce face parte din clădirea primăriei. Cele mai vechi părți ale orologiului – ceasul și cadranul astronomic, datează din anul 1410, fiind construite de către ceasornicarul Mikuláš de Kadaň și de către învățatul Jan Sindel, profesor de matematică și astronomie la Universitatea Carolină (cea mai veche universitate din Europa centrală, întemeiată în primăvara anului 1348).

Cea mai veche mențiune relativă la acest orologiu – emblematic pentru capitala Cehiei, datează din octombrie 1410. La circa 80 de ani de la punerea sa în funcțiune, i-a fost adăugat un nou cadran, având rol de calendar, turnul fiind împodobit cu sculpturi. După 1552, ceasul s-a defectat în mai multe rânduri. La finele secolului XVIII, edilii orașului plănuiau înlocuirea vechiului orologiu, care se defectase. Din fericire planul nu a fost dus la bun sfârșit, astfel că-l putem admira și astăzi. După o reparație și reastaurare majoră, ce s-a desfășurat în perioada 1787-1791, ceasului i s-au adăugat noi figurine, reprezentându-i pe cei 12 Apostoli ai Lui Iisus. În anul 1945, turnul orologiului din Praga s-a aflat sub tirul trupelor naziste aflate în retragere, fiind sever deteriorat. Ceasul a fost repus în funcțiune în anul 1948.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

cadran

 

orologiul

apostolii

calendar

Ceas astronomic, Praga

Atunci când se modifică ora, deasupra cadranului ceasului pot fi observate, în mișcare, cele 12 figurine care îi reprezintă pe Apostoli. Simultan, se pun în mișcare și alte figurine care împodobesc dispozitivul. Una dintre figurile mobile poartă o clepsidră în mână, fiind simbolul firescului sfârșit al vieții oricărei făpturi. O altă figurină ce se poate pune în mișcare ține în mână o oglindă, fiind o reprezentare a Vanității. Sunt reprezentate, de asemenea, Zgârcenia și Invidia. Alte figuri, cum ar fi cele ale Astronomului, Filosofului sau Cronicarului sunt imobile.

Cadranul astronomic este una dintre cele mai vechi componente ale orologiului din Praga, reprezentând, prin concepție, un element de unicitate. Acest dispozitiv ilustrează în mod minunat concepțiile despre Cosmos ale oamenilor din Evul mediu. Desigur, Pământul este reprezentat în centrul Universului. Din cadran face parte și un cerc zodiacal.

ceas

figurine

ceas 1

schema

figurine 2

calendarul

fatada

cadran astronomic

Surse: www.thevintagenews.com, wikipedia.org

Autor: Tomi Tohaneanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii