Acesta este cel mai mare castel din lume, după suprafața ocupată. Unde se află și cine l-a construit?
Ordinul Cavalerilor Teutoni a fost înființat în Palestina, la final de secol XII și, ca ordin religios, a fost prezent și pe pământ românesc, în Țara Bârsei, unde cavalerii au fost implicați în apărarea contra deselor atacuri ale cumanilor. Acești cavaleri ce au luptat alături de ceilalți cruciați contra musulmanilor, în Orientul Apropiat, au reușit să ridice pe malul brațului Nogat, în Delta Vistulei, unul dintre cele mai impresionante castele ale Europei, dar și ale lumii.
În orașul polonez Malbork (Marienburg) se află Castelul Ordinului Teutonilor. Este cel mai mare castel din lume, din punct de vedere al întinderii pe care o ocupă construcțiile pe care le cuprinde. Grandioasa construcție a fost terminată în anul 1406, fiind si azi cel mai mare castel construit din cărămidă din lume.
Castelul a fost extins în mai multe rânduri, pentru a găzdui un număr din ce în ce mai mare de cavaleri, cu tot cu personalul care îi servea, până când a devenit cea mai mare clădire gotică fortificată din Europa. Castelul ocupa, cu tot cu zidurile sale exterioare, o suprafață enormă, de aproape 21 de hectare. Complexul are câteva subdiviziuni și mai multe rânduri de ziduri defensive. Castelul Ordinului Teutonilor găzduia, în vremurile sale de glorie, aproximativ trei mii de cavaleri. Imensa construcție ocupă, cu tot cu zidurile exterioare, de patru ori suprafața aferentă castelului Windsor.
Castelul Ordinului Teutonilor, împreună cu orașul aflat în apropiere, au intrat, în anul 1466, în componența Prusiei Regale. Ulterior, grandiosul edificiu a fost folosit ca una dintre reședințele regale ale Poloniei, până în anul 1772. În acel an, vechea cetate a intrat sub stăpânirea Regatului Prusiei.
La începutul anilor ’30, după venirea la putere a lui Hitler, castelul a devenit loc de pelerinaj pentru organizația Hitlerjugend. Mai apoi, către finalul Celui de-al Doilea Război Mondial, în zonă s-au dat lupte crâncene, între trupele germane și cele sovietice, în urma cărora mai mult de jumătate din construcțiile aferente Castelului au fost grav avariate.
După război, Castelul Ordinului Teuton din Malbork (Marienburg) a revenit din nou Poloniei. A fost supus renovării și multe dintre zidurile avariate au fost refăcute. Chiar și în prezent, la șase secole de la construirea sa, Castelul Teutonilor din Malbork rămâne cea mai mare clădire de cărămidă existentă în Europa.
Surse: www.zamek.malbork.pl, wikipedia.org, www.featherandthewind.com, www.worldheritagesite.org
Autor: Tohaneanu Tomi
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
la noi teutonii au construit cetatea Marienburg , acum Feldioara . A fost restaurata .