Cunoaste lumea

Noutăți

Acesta este cel mai bătrân arbore din Europa, a cărui vârstă a fost stabilită prin mijoace științifice. Cărei specii îi aparține și ce vârstă are?

  •  
  •  
  •  

În Italia, la sud de Napoli, se află Parcul Național Pollino. Acele meleaguri fermecătoare au fost colindate, nu odată, de către botaniștii aflați în căutare de arbori care au o vârstă matusalemică. Și se știe bine: cine caută găsește!

Parco Nazionale del Pollino este, potrivit atlasobscura.com, cel mai mare parc național din Italia. În ciuda faptului că se află în una dintre regiunile foarte bine populate ale lumii, zona parcului Pollino și-a păstrat aspectul sălbatic, datorită măsurilor de protecție instituite.

parc national

pinul Italus

Acest parc național, cu flora sa neafectată de către activitățile umane, a fost locul perfect pentru efectuarea unor cercetări privind procesul de îmbătrânire a copacilor și procesul de evoluție a zonelor împădurite.

Într-un loc înalt, stâncos, oamenii de știință au observat un arbore ce părea foarte bătrân, mai vârstnic decât toți copacii din jur. La prima vedere, era extrem de greu de stabilit vârsta arborelui. La o examinare superficială, a reieșit că miezul său lemnos începuse deja să se dezintegreze.

Dornici să îi afle vârsta reală, specialiștii au folosit datarea cu carbon și metoda numărării inelelor de creștere existente la nivelul bătrânei rădăcini a copacului. Rezultatul? Primul inel de creștere al arborelui s-a format în anul… 789 d.Hr. Este, așadar, un arbore care a răsărit în urmă cu mai mult de 1200 de ani, în epoca de glorie a împăratului Carol cel Mare (742-814) – supranumit „părintele Europei”.

Carol cel Mare

Carol cel Mare

Pollino

Pinus heldreichii

Acestui arbore ce aparține speciei Pinus heldreichii (specia fiind numită, popular, „Pinul lui Heldreich” sau „Pin bosniac”) i-a fost acordat numele de Italus. În prezent, pinul Italus este cel mai vârstnic arbore din Europa a cărui vârstă a putut fi stabilită cu precizie, prin mijloacele oferite de către știința modernă.

Mulți arbori pot trăi mii de ani, iar motivul pentru care arborii cu vârste admirabile sunt rari și pot fi găsiți, de obicei, doar în zone izolate, slab populate, este foarte ușor de înțeles.

Nu departe de Italus, bătrânul pin ancorat în stânca dură, prin rădăcinile sale străvechi, specialiștii au descoperit încă un arbore a cărui vârstă depășește 1000 de ani. Cu toate că foarte multe dintre ramurile lui Italus sunt uscate, unele părți ale coroanei sunt, totuși, în creștere, astfel că arborele ar mai putea trăi ani buni de acum încolo.

radacina

Italus

Surse: www.atlasobscura.com, wikipedia.org, www.mnn.com

Autor: Tomi Tohaneanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

1 Comment on Acesta este cel mai bătrân arbore din Europa, a cărui vârstă a fost stabilită prin mijoace științifice. Cărei specii îi aparține și ce vârstă are?

  1. De fapt…fals.cel mai batran arbore din Europa si din lume traieste si azi bine merci in Suedia. Denumit Old Tjikko are o varsta de peste 9000 de ani.
    https://en.m.wikipedia.org/wiki/Old_Tjikko

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii