Noutăți

Abu Hureyra – locul unde au apărut primii agricultori din lume…

Se spune că civilizația a început, în mod independent, în șase locuri din lume, numite „leagăne ale civilizației”. Două dintre ele se află în Orientul Mijlociu, două în Asia și două în Lumea Nouă.

Cele două locuri din Orientul Mijlociu fac parte dintr-o regiune mai mare, numită „Cornul Abundenței”, care cuprinde părți din Irak, Turcia, Iran, Siria, Liban, Israel, Palestina, Iordania și Egipt.

Regiunea se întinde de-a lungul graniței Peninsulei Arabe, de la țărmul Mării Mediterane și până la Golful Persic. Include situri arheologice importante, precum cele din Mesopotamia, Gobekli Tepe și Ierihon.

Regiunea este numită „leagăn al civilizației” fiindcă aici se află unele dintre cele mai timpurii dovezi ale transformării omului din Neolitic din vânător-culegător în agricultor.

În „inima” Cornului Abundenței, în Siria, pe o movilă artificială acum înghițită de ape, s-a aflat așezarea antică Abu Hureyra.

Movila, care are diametrul de aproape 500 de metri și înălțimea de 8 metri, se afla cândva pe uscat, lângă Râul Eufrat. Însă, după crearea lacului Assad, a fost acoperită de apă.

Abu Hureyra
Una dintre locuințele descoperite în anii ’70 la Abu Hureyra

Situl este format din două sate, pe care arheologii le numesc „Abu Hureyra 1” și „Abu Hureyra 2”, care au înflorit timp de 4.000 de ani.

Satul Abu Hureyra 1 a fost fondat în Mezolitic, acum aproximativ 13.500 de ani.Oamenii care trăiau aici erau vânători-culegători.

Citește mai mult: Incredibilia


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii