Noutăți

A fost descoperit cel mai vechi sistem de navigație maritimă cunoscut de om

A fost descoperit ceea ce se presupune a fi cel mai vechi instrument de navigație cunoscut pe planetă. “Astrolabe” este un disc de bronz cu diametrul de 17,5 centimetri, care are o serie de gravuri pe marginile sale. Acesta a fost descoperit după ce scafandrii au excavat un vas care a naufragiat în apropierea costelor Omanului, undeva în anul 1503. Potrivit experților, vechiul instrument de navigație a fost folosit de marinari pentru a măsura poziția soarelui în călătoriile lor “trans-oceanice”. Până în prezent, au fost descoperite în jur de 108 de astfel de instrumente, însă acesta pare a fi cel mai vechi dintre toate. Instrumentul a fost recuperat de pe o navă numită Esmeralda; aceasta ar fi ajuns pe Oceanul Indian din motive necunoscute. Tot cea ce se cunoaște este că în timpul naufragiului și-a pierdut viața inclusiv căpitanul navei, unchiul faimosului explorator portughez Vasco da Gama, prima persoană care a navigat direct din Europa către India.

Potrivit Science Daily, atunci când arheologii au recuperat artefactul, aceștia nu au observat niciun semn vizibil. Cu toate acestea, scanările ulterioare efectuate de Universitatea Warwick au arătat că artefactul conținea simboluri în jurul marginilor, fiecare separat de cinci grade, dovedind că obiectul era un instrument de navigație maritimă.

Disk-908x1024

“A fost fantastic să putem folosi tehnologia de scanare 3D pe un obiect atât de interesant și de vechi. Este uimitor cum acei marinari au reușit să confecționeze asemenea obiecte precise pentru navigație. Astăzi noi nu cred că ne-am descurca fără ajutorul tehnologiei moderne să le recreăm”, a declarat profesorul Mark Williams.

Marcajele de pe obiect ar fi permis marinarilor să măsoare înălțimea soarelui deasupra orizontului în jurul prânzului pentru a-și stabili poziția astfel încât să poată naviga cu mai multă ușurință. Cercetătorii au descoperit, de asemenea, că obiectul a fost gravat cu stema portugheză și emblema personală a lui Don Manuel I, regele Portugaliei, între 1495-1521.

171024143909_1_540x360

 

sursa: https://www.ancient-code.com/researchers-just-found-earliest-known-marine-navigation-tool/

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii