Noutăți

Românii neştiuţi din Ucraina: volohii

În iunie 2010, primii reprezentanţi ai comunităţii de români din Poroşcovo, o mica localitate din Ucraina, ajungeau în România. Aceştia sunt cunoscuţi ca fiind “volohi” şi trăiesc de sute de ani izolaţi, fără şcoală şi fără biserică în limba română. Până în anii ’90, când, auzind o emisiune la radio în limba română, li s-a părut că se vorbeşte ca în limba lor, aceştia au aflat că la doar 200 de km de locul în care ei trăiesc, există o ţară şi un popor care vorbeşte aceeaşi limbă ca şi ei. Cei 1600 de membri ai acestei comunităţi din Ucraina nu au fost niciodată în România şi nici nu ştiau că există această ţară!

„Este realmente un moment istoric. Din păcate pentru noi nu suntem prea conştienţi. Noi ne-am cam obişnuit cu oamenii ăştia şi nu conştientizăm 100% momentul. Iar pentru alţii sunt o curiozitate, că îi plimbăm. Important este să descoperi în secolul XXI încă 10 mii de fraţi ai tăi. Este ceva care, din punct de vedere ştiinţific, ai spune că aproape nu-i adevărat. Iar la rândul lor, ei să-şi descopere ţara în secolul XXI. Sunt foarte mulţumit de ce s-a reuşit prin intermediul lui Ioan Botoş. Nu poate nimeni de acum să scrie istoria părţii de nord a românismului şi să nu-i mai bage în seamă pe volohi!” spunea lectorul universitar doctor Ilie Gherheş în luna iunie a anului 2010 când primii “volohi” călcau pe pământ românesc. (gazetadecluj.ro)

copii-volohi-4-LSfoto: romaniabreakingnews.ro

În anul 2008 Gazeta de Cluj menţiona existenţa acestei comunităţi pe care autorităţile ucrainiene nu o recunosc ca şi minoritate etnică, iar consătenii îi numesc „volohi”.

Ion Botoş, preşedintele Uniunii Intergeregionale a Românilor din Ucraina „Dacia”, a ajuns la Poroşcovo în 2008 şi dupa desoperirea acestei comunităţi a încercat să o facă cunoscută în toată ţara şi peste hotare.

“Românii de la poalele Carpaţilor Păduroşi, de la vechea graniţă a Comitatului Maramureşului, nu sunt pomeniţi în niciun document istoric şi nimeni nu ştie cu certitudine cum au ajuns acolo. Totuşi, inexplicabil, şi-au păstrat limba şi tradiţile de veacuri bune, fără şcoală şi fără biserică.

Până în 2008, volohii din Poroşcovo n-au avut niciun contact cu comunităţile de români din dreapta Tisei.“ scria Gazeta de Cluj în 2008.” Din cauza sărăciei, în perioada de glorie a URSS, cei mai mulţi plecau cu tot cu copii ‘la strica’ în Kazakhstan. Aşa că puţini au învăţat şcoală, dar şi aceea în ucrainiană, pentru că în satul lor n-a funcţionat niciodată o şcoală cu predare în limba română. Nimeni din sat nu ştie să scrie sau să citească în limba română, au deprins limba strămoşească doar din familie. Cei mai mulţi ‘volohi’ au de la 5 ‘coconi’ în sus, până la 10, 12, 14. Astfel că Poroşcovo e un fel de sat al copiilor. Din 1600 de suflete, 1300 sunt minori. Iar în vreme de vară, localitatea arată ca-n război: acasă găseşti doar copiii mici, bătrâni şi femei. Bărbaţii pleacă să muncească ba pe şantier, ba în agricultură.”

În 2013 publicaţia Romanian Breaking New incearca să aducă, prin intermediul unui reportaj, mai multă lumina asupra acestei comunităţi neştiute până acum. “Cei care i-au descoperit pe aceşti români uitaţi de toţi, invocă nişte documente istorice, conform cărora prin 1364, în zona Munkacevo, au fost aduşi mai mulţi militari volohi. Tot pe atunci, în zona Poroscovo, s-ar fi înfiinţat şapte puncte de grăniceri, unde lucrau tot volohi. Conform unui alt scenariu, românii de la baza Carpaţilor Păduroşi ar fi urmaşi ai ciobanilor volohi veniţi în zonă. Ucrainenii, însă au alte teorii. Recent, un ziar ucrainean a spus că volohii nu sunt români, pentru că aşa a decretat o delegaţie, care a făcut o expediţie ştiinţifică în zonă. Aşa că, spun ei, comunitatea din Poroscovo este una bizară, vorbitoare a unui dialect românesc complicat, care trăiesc ca nişte ţigani. Până una-alta, românii, ignoraţi de neamul din care se trag şi de neamul în care trăiesc, sunt folositori când e vorba de închiderea multor dosare de furt şi alte infracţiuni de acest gen.”

“Laci Biraul” este căpetenia lor, îndrumătorul comunităţii care spune că, din tată-n fiu, familia lui s-a declarat ca fiind una de români. “Nu ştim cum am ajuns în zonă. Nu ştiu nici bătrânii cum au ajuns aici. Ai noştri bătrâni ziceau doar că suntem români.”

Vasile Horvat, “Laci Biraul” sau „bdirăul” primarul neoficial al volohilor din Poroşcovo spune ca unul dintre cele mai importante lucruri ale volohilor “sunt lingurile de lemn şi ‘trocile’ (coveţi, n.red) pentru slănină. Cine nu ştie face linguri ori troci nu e român la Poroşcovo. Vasile Horvat spune însă că cei mai celebri lingurari trăiesc în alte sate cu comunităţi masive de volohi: Vâşniţa şi Obova. De altfel, românii din Poroşcovo se ‘ceartă’ cu vecinii lor pe limba română: ‘noi zicem de exemplu o căzut în şant. Ei zic că-i corect o picat în arac’. Volohii nu numai că vorbesc o româna de Ev Mediu, dar şi trăiesc ca în acele vremuri.”(gazetadecluj.ro)

4foto tocpress.info

În septembrie 2013 a avut loc o nouă vizită la românii “volohi” din Poroșcovo, Ucraina. “Împreună cu pastorul, elevii și profesoarele din Apșa de Mijloc au mers la școala din Poroșcovo, unde câțiva copii români studiază în limba ucraineană, împreună cu țiganii și ucrainenii din Poroșcovo. Cu toate acestea, directoarea școlii ucrainene și-a exprimat disponibilitatea de a sprijini orice inițiativă care ar presupune organizarea unor ore de limba română pentru volohii din Poroșcovo, deocamdată, măcar facultative.” (tocpress.info)

Localitatea Poroșcovo se află în regiunea Transcarpata din Ucraina, pe drumul care face legătura între raioanele Svaliava de Perecin, la o distanță de circa 200 de kilometri de Sighetu Marmației. În cele două raioane mai există câteva sate în care locuiesc români volohi, printre care Simeria, Mircea și Remeți.

poroscovo

Reportaj de Mădălina Corina Diaconu

Sursa: gazetadecluj.ro, romaniabreakingnews.ro, gazetademaramures.ro, tocpress.info


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

7 Comments on Românii neştiuţi din Ucraina: volohii

  1. Neamul nostru rumânesc

    Potrivit recensământului efectuat în Ucraina în 2001, în regiunea Transcarpatia au fost înregistraţi în jur de 42.000 de români, dintre care 32.000 locuiesc compact în 13 localităţi într-o zonă care a făcut parte din Maramureşul istoric, lângă frontiera româno-ucraineană, limitrofă cu judeţele Maramureş şi Satu Mare din România. O altă comunitate de circa 10.000 de români, numiţi volohi, trăieşte răspândită în 11 localităţi într-o zonă din nord-vestul Regiunii Transcarpatia, spre frontierele cu Slovacia şi Polonia. Aici, În această zonă a Carpaților Pădurosi, regiunea Zakarpattia, există un grup de români care trăiesc relativ izolaţi de celelalte comunităţi româneşti. Cele peste 4500 de suflete răsfirate în localități precum Myrcha sau Poroskovo, din raioanele Velyky Berezin și Perecin, la 35 km N și, respectiv, 45 km N-E de Ujgorod au fost relativ recent descoperite și adesea portretizate ca și o ciudățenie în presa românească.

    Astfel, În ultimii ani, au apărut numeroase articole în presa românească despre românii din Poroskovo, Ucraina. Acestora, ucrainienii le zic fie “ţigani albi”, “voloki” sau “loscarini”, care știu că vorbesc “rumânește”. Din nefericire, pentru păstrarea identităţii și demnităţii de români, parcă fiecare articol prin titlul pe care-l poartă încearcă numai să șocheze, să atragă atenţia asupra lipsurilor și sărăciei acestei comunităţi de “rumâni” din Ucraina. Este trist dar adevărat faptul că presa românească, în goana după senzaţional, nu face decât să reclame sau cel mult să facă aluzie asupra anumitor nedreptăţi sociale ce se petrec aici, în apropiere de graniţa noastră, nepunând problema aşa cum este firesc și uman faţă de niște conaţionali, care au înfruntat timpul și istoria pentru a ramâne ceea ce sunt astăzi, români veritabili, vorbitori ai limbii românești într-o mare de populaţie slavizată. De-a lungul anilor, nimeni nu a reușit să le piardă credinţa, limba și obiceiurile românilor de aici, chiar dacă unele obiceiuri poate s-au mai alienat pe parcursul timpului, datorită enclavizării forţate la care sunt supuși românii de aici.

    Sărăcia este pentru noi toţi o problemă, indiferent de vârstă, rasă, clase sociale, localizări geografice sau religioase. Fie că ești bogat, din clasa de mijloc sau sărac, toţi suntem atinși de sărăcie. Cu toate acestea bogăţia și sărăcia depind de opinia și optica fiecăruia. De pildă, Sfântul Ioan Gura de Aur spune că – “sărăcia este un conducător sigur care duce pe om pe cărarea spre cer” – și asta pentru că sărăcia nu-i rapește nimănui nobleţea. “Sărăcia poate înnobila omul pe când bogăţia de multe ori îl spurcă!”. Dostoievski spunea că: “Sărăcia nu este un viciu, este un adevăr.” Cei mai nevoiași români în fapt sunt mai bogaţi sufletește decât cei mai avuţi români și asta pentru că un om este bogat sau sărac în funcţie de ceea ce este, nu de ceea ce are sau posedă. Astfel, volohii din Transcarpatia au rămas români în ciuda tuturor vicisitudinilor prin care au trecut și trec în continuare. Chiar și fără o biserică proprie, o clădire fizică, materială, sau fără preot și școală, volohii sunt credincioși și trăiesc în ascultarea legii lui Dumnezeu. Ei se căsătoresc o singură dată în viaţă. Între românii din Poroskovo nu există divorţuri și recăsătoriri pentru că tradiţia interzice această practică. Chiar dacă o femeie are în grijă 10-11 copii, ea trebuie să se descurce de una singură dacă bărbatul îi moare. Același lucru este valabil și pentru soţ. Femeile nu știu exact ce înseamnă cuvântul “anticoncepţionale”, dar sunt convinse că folosirea lor este un păcat. “Cât dă Dumnezeu, atâta trebuie să rodească”, aceasta este concepţia de viaţă a acestor români.

    O altă caracteristică a volohilor este smerenia. Din mai toate interviurile văzute și discuţiile purtate cu românii de aici, aceștia recunoașteau faptul că darurile și însușirile bune le-au primit de la Dumnezeu și de aceea nu se mândreau cu ele, ci mai degrabă îl slăveau pe El ca să-i protejeze și să-i întărească. De exemplu, un localnic explică într-un curat grai românesc, blând și cu frică de Dumnezeu: – “La mine viața, slava Domnului, că cu Dumnezeu mă bucur. Că Dumnezău vinitu și m-o aflatu-mă și m-o pusu-mă pă loc. M-o pus întru a lu El mâni. Viața aici îi tare gre. Da suntem fericiți. Nu cim români, volohi. Ar fi bine să fim români, să avem a noastră limbă, să avem a noastră scriitură. Să avem tot a nostru de români.” – Dar nimic parcă nu uneşte viaţa volohilor atât de strâns şi de puternic ca dragostea dintre bărbat şi femeie întru Hristos. Dragostea este rădăcina şi izvorul binelui pe care-l regism aici din plin. Străzile volohilor sunt pline de viață și de copii frumoși și zburdalnici. Dragostea schimbă însăşi natura lucrurilor, în mâna dragostei, toate devin bune. Astfel, prin numărul mare de copii, femeile îşi aduc jertfa lor în faţa lui Dumnezeu prin însăşi împlinirea voinţei Acestuia. Ele ştiu că n-au voie să strice zidirea lui Dumnezeu, semănătura şi ţarina Lui.

    Credinţa creștină practicată de români, pe parcursul milenilor, a pătruns adânc până în structura fină a caracterului acestora, astfel încât vedem cum românii izolaţi și marginalizaţi au reuşit să supravietuiască multor încercări. Au supravieţuit strămutărilor forţate, deportărilor, enclavizării și chiar exterminării programate. Chiar dacă volohii se mai plâng câteodată de greutăţiile și problemele pe care le au, faptul că îndură cu stoicism realităţiile de zi cu zi ale vieţii, îi transformă pe aceştia nu doar în simpli învingători ai propagandei bolșevice sau a tăvălugului panslavismului etern, cât mai degrabă în niște veritabili supravieţuitori ai sistemelor de asimilare și purificare etnică, perfecţionate în timp şi coordonate de mai toate puterile expansioniste care au controlat pe rând această regiune.

    Volohii încă vorbesc româneşte, chiar dacă au trăit în ultimii aproximativ 500 de ani sub maghiari, polonezi, slovaci, ruşi sau ucrainieni. Probabil ca rumânii volohi locuiesc pe aceste pământuri de pe vremea lui Burebista, când zona Transcarpatia se afla undeva în zona central nordică a Daciei Mari, atunci când imperiul Roman îşi continua expansiunea iar tracul Spartacus băga spaima în elita Romană a acelor vremuri.

    Spre deosebire de volohi, astazi valahii sau Goralii din Carpaţii polonezi sunt în întregime slavizaţi însă mai păstrează cuvinte păstorești sau nume de munți, ape și sate. În cărțile de telefon poți găsi nume gen Valach sau Basarab. Multe biserici vechi, deși catolice azi, încă mai păstrează decorul mural tipic ortodox, iar casele și mobilierul acestora sunt tipic românești. Volohii, spre deosebire de Gorali, şi-au păstrat limba într-o formă arhaică iar numele acestora sunt integral româneşti.

    Un vers cules din zona respectivă sună cam aşa: “Toată lumea are neamu / Numa io pe nime n-amu, / Toată lumea are ţară / Numa Noi ca cânii-afară”. – De fapt, pentru a înţelege mai bine unde ne aflăm, să mai redăm o “situatie” tragicomică: este vorba despre mărturia unui bătrân de acolo, român de neam şi cuget: “M-am născut în Imperiul Austro-Ungar, am făcut şcoala în Cehoslovacia, am lucrat în Uniunea Sovietică şi acum locuiesc în Ucraina; şi toate acestea, fără a mă fi mişcat din locul meu natal”.

    Dan Barsan

  2. Cand aud pe la colegii mei eruditi ca limba Romana (moderna) “exista” de cam 300 de ani.. imi vine rau – literalmente ceva din mine moare la gandul ca am fist asa prost educati.. sa credem atatea porcarii in scoala. Imi vine uneori sa URLU la oameni pe strada.. Cum sa spui tu despre TINE -popor Roman- ca ALTII te-au invatat a scrie.. ca TU si ai tai strabuni nu ati avut o limba timp de 2000 de ani.. Cand stateati cu fundul pe cea mai mare gramada de aur din lume si cu un pamant fertil. Istoria este SANGELE unei natiuni!!!

  3. Ar trebui ca autoritatile romane sa se ocupe mai mult de acesti oamneni ,sa studieze,va caute adevarul despre ceea ce s-a intamplat cu ei si de ce.Nu ar trebui parasiti,ar trebui ajutati si de vazut ce se poate face pentru ei.TREZTI-VA ODATA si faceti-va oameni buni datoria .Nu auziti glasul strabunilor in sufletele voastre?

  4. Trist pentru ca rusii ii considera cetateni de mina a doua, daca ii considera macar astfel, trist ca au intr-adevar, din pacate, mentalitati de Ev Mediu care, bineinteles, nu le folosesc la nimic si trist pentru ca asa-zisele autoritati romane nu dau 2 bani pe ei….

  5. guvernul roman nu da 2 banii pe romani care traiesc in romania ce sa mai vorbim de cei din afara granitelor

  6. Asociatia ASTRADROM cauta voluntari (colaboratori) pentru ajutorarea volohilor.
    http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2017/04/video-si-foto-volohii-romani-din.html#more

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii