„ZGÂRIE NORII” medievali din Bologna. Cu secole în urmă, orașul aflat în nordul Italiei avea, de la depărtare, aspectul unei metropole din ziua de azi!

În perioada medievală, orașul-cetate Bologna, aflat în partea de miazănoapte a Italiei, avea un aspect asemănător, de la distanță, cu… actualul Manhattan. Rolul zgârie norilor îl jucau turnurile formidabile ale frumosului oraș medieval. Erau sute de turnuri, toate ridicate de către familiile de vază ale Bolognei, spre a-și dovedi puterea și prosperitatea.
Între secolele XII și XIII, Bologna avea cel puțin 180 de turnuri – ce îi confereau orașului un aspect neobișnuit (similar cu al unei metropole moderne, după cum afirmă cei mai mulți dintre cei ce au în fața ochilor reprezentări grafice din epocă). Pe parcursul secolului XIII, orașul a început să mai piardă din turnuri. Nu se mai construiau turnuri noi și erau demolate multe dintre cele vechi. Unele turnuri s-au dărâmat din cauze naturale sau din pricina defectelor constructive.
Cele care au supraviețuit secolelor au fost folosite în diferite scopuri – locuri de detenție, posturi de observație, magazine sau chiar locuințe. Ultima demolare a unor astfel de monumente a avut loc în urmă cu 100 de ani. Atunci au fost puse la pământ două dintre turnuri, în scopul realizării unui plan de restructurare a urbei.
Astăzi au mai supraviețuit, din cele peste 180 de turnuri, numai douăzeci. Cele mai cunoscute turnuri de acest fel sunt, astăzi, Asinelli și Garisenda. Acești doi „zgârie nori medievali” reprezintă veritabile simboluri ale orașului Bologna. Turnul Asinelli are o înălțime repectabilă, chiar și după standardele actuale, la cei 97 de metri ai săi, în vreme ce turnul Garisenda are „doar” 48 de metri.
Interesant este că ambii „zgârie nori” din Bologna aveau, cândva, înălțimi comparabile, de 60-70 metri. La un moment dat (în secolul XIV), când turnul Garisenda a început să se încline, a devenit necesar ca el să fie scurtat. Ceea ce s-a și întâmplat! Turnul Asinelli a trecut printr-un proces invers: a fost extins considerabil, pe verticală, ajungând la impresionanta înălțime actuală. A existat și o perioadă în care cele două turnuri erau unite printr-o punte de lemn.
Zgârie norii de azi au avut, după cum se vede, „strămoși” de seamă, în Evul Mediu!
Sursa: www.amusingplanet.com, wikipedia.org
Autor: Tomi Tohaneanu
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
La inceput, aceste turnuri aveau usile de acces la inaltimi destul de mari, pentru ca rolul lor nu era doar de a reflecta puterea cuiva… Imaginati-va nordul Italiei vremurilor anilor 1000, brazdat de grupuri de jefuitori, de osti ale uzurpatorilor de moment, sau de intentiile Venetiei de a stapani totul (nu numai Venetia era condusa de astfel de hegemoni). In astfel de cazuri, daca garda cetatii nu putea sustine apararea pe zidurile cetatilor, nobilii se retrageau in turnurile lor si trageau scarile dupa ei, lasand slabe sperante atacatorilor pentru jaf. Turnurile nu erau invulnerabile, dar descurajau prin nevoia de a le sparge, cand in jur erau la dispozitie bisericile, palatele, sau… cetatenii de rand! Cum existau aliante serioase la restriste, astfel de atacuri nu durau mult, asa ca cei cu dare de mana isi „asigurau” familiile si bunurile cu o sansa in plus in asa ocazii dramatice! Multe orase italiene aratau astfel, iar urmele sunt vizibile si azi, in partea lor veche. Ca un paradox, azi, acelasi profil de oameni isi cladesc cabane in locuri greu accesibile, si buncare antiatomice. A schimbat omenirea in cateva mii de ani ceva serios, in bine, si in binele tuturor? Daca da, in mare parte noi nu ne-am schimbat. De ce sa incerci sa te pui la adapost in caz de nevoie, daca nu ar fi nevoia foarte probabila, langa tine, langa familia ta, si langa… banii tai?!