Cunoaste lumea

Noutăți

Vovnushki – turnurile unice din Caucaz (Foto-Video)

  •  
  •  
  •  

Magnificul complex de turnuri medievale Vovnushki a fost construit in canionul ingust Ozdi-Chozhd (Ingusetia, tara caucaziana din componenta fostei Uniuni Sovietice), pe varfurile crestelor de sist si este format din doua castele separate aproape imposibil de cucerit.

Pare o afirmatie absurda, insa are un temei solid in insasi pozitia strategica fabuloasa a zonei.

Potrivit legendei, castelele erau legate printr-un pod mobil, baza fiecaruia era constituita din unul, respectiv doua turnuri de lupta cu patru etaje, fante inguste pentru arme, un parapet inalt si un acoperis plat.

Drumurile importante care se apropie de turnuri si locuinte sunt protejate de ziduri defensive groase, care, la prima vedere, par a fi o parte naturala a muntelui, iar din elementul strategic esential face parte si raul Gulay-Khi, ce-si are albia la baza canionului.

Rezistand de veacuri intregi in picioare, turnurile de lupta inguse reprezinta o ilustrare vie a conceptului de cetate: constructii uriase din piatra infipte puternic pe o fundatie stancoasa.

Surprinzatoare este tehnologia de pregatire a unei solutii pentru fixarea pietrelor pe etajele superioare ale turnului, ce continea cazeina (o proteina care se formeaza atunci cand laptele este acru), un amestec de var, nisip si lapte.

Tradus din limba ingusa, vovnushki inseamna „teritoriul turnurilor de lupta”, astazi, constituie un monument arhitectural clasic pentru regiunea Ingusetiei (dar si a Ceceniei sau nord-estului Georgiei) si face parte din zona de istorie antica si medievala, arhitectura si conservare a naturii de stat Dzheyrakhs-Assinskovsky.

Unele dintre ele erau folosite ca locuinte, altele aveau un scop militar, iar altele au combinat ambele functii.

Cele mai vechi fortificatii din Caucazul de Nord dateaza din mileniul III i.Hr., insa cele mai vechi ramasite ale cladirilor cu caracteristicile turnurilor Vovnushki dateaza din secolul I d.Hr., atingand apogeul in secolele XV-XVII. (Mai mult: revista Magazin)

 


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii