Vlad Ciurea, neurochirurg: „Copilul trebuie să înveţe să scrie, apoi să facă pasul spre calculator. Nu invers, pentru că nu va mai putea”

StirileTvr: Memoria este un copil răzgâiat, spunea un celebru umorist englez. Iar părinţii ştiu foarte bine acest lucru. Mai ales atunci când copiii memorează multe lucruri la şcoală, însă le uită la fel de repede. Şi chiar dacă repetiţia e mama învăţăturii nu de puţine ori, micuţii nu ştiu cum să folosească lucrurile deja fixate in memorie.
Despre cât de importantă este educaţia pentru dezvoltarea creierului copilului a explicat în emisiunea “Perfect Imperfect” prof. dr. Vlad Ciurea, medic primar neurochirurg. „Este bine să scriem, pentru că am scris, am văzut, am gândit, am modificat şi am memorat. Iar cuvântul pe care l-am scris s-a dus în creier şi s-a făcut o amprentă scrisă. Memoria scrisă este mai mare decât cea vizuală. Scrisul dezvoltă foarte mult centrii. O să spuneţi: e mai bine scrisul pe calculator sau scrisul de mână? Eu zic că cel de mână. Nimeni nu contestă valoarea extraordinară a calculatorului, nu uitaţi însă să scrieţi! Copilul trebuie să înveţe să scrie, după aia să facă pasul spre calculator, nu invers, pentru că nu va mai putea.”, a precizat Vlad Ciurea.
Medicul a explicat de ce este bine ca cei mici să înveţe să scrie şi să citească înainte să înceapă şcoala: “Creieraşul copilului este extrem de dezvoltat şi de permisiv. Lucrurile trebuie date foarte încet, cu linguriţa, nu să îl obosim. Ce îi place cel mai mult e joacă, hai să îi dăm ceva să se joace cu literele, cu beţigaşele, nu să fie apăsat. Şi, treptat, să ajungă la cuvinte. Formând cuvinte, să poată citi. Când ajunge pe la 5 ani, el trebuie să ştie să citească”.
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu