Cunoaste lumea

Noutăți

Viktor Orban a declarat că mai multe națiuni europene, printre care și POPORUL ROMÂN, vor să se debaraseze de rețelele lui SOROS și că „o bătălie decisivă are loc aici”!

  •  
  •  
  •  

Premierul maghiar, Viktor Orban, reînnoiește acuzele adresate miliardarului George Soros, despre care spune, potrivit ActiveNews, că ar alimenta discursul favorabil imiganților, în UE. Premierul statului vecin arată că „N-ar trebui să fim surprinși că alte națiuni din Europa, precum românii, macedonenii sau albanezii se mișcă și încearcă să scape de aceste rețele de tip Soros și de filialele lor locale. Așadar, acesta este conflictul care azi a ajuns în Ungaria. Iar în centrul lui stă problema migrației. Singura întrebare este de ce a devenit din nou un subiect prioritar acum. Răspunsul este că Uniunea Europeană dorește să închidă dezbaterea în iunie și dorește să forțeze noi reguli în ce privește migrația și imigrația, ce se vor aplica tuturor. Câțiva dintre noi rezistă, în special Grupul de la Vișegrad, dar și românii. Vor fi tot timpul țări care doresc să-și păstreze identitatea culturală creștină, în timp ce alții nu mai vor să accepte asta, o bătălie decisivă are loc aici.”

x

După cum arată ActiveNews, în Ungaria a intrat în faza de dezbateri un proiect legislativ legat de organizațiile non-guvernamentale susținute financiar din străinătate, fiind luate în colimator, în primul rând, ONG-urile integrate rețelei Soros. După ce noua lege va intra în vigoare, ar urma ca organizațiile non-guvernamentale ce dobândesc anual, în Ungaria, echivalentul în forinți a 24.600 de dolari din afara țării, să fie obligate să se înregistreze la tribunal, precum și să specifice că primesc finanțare străină pe paginile lor de internet și în publicațiile pe care le emit, în caz de neconformare fiindu-le aplicabile sancțiuni pecuniare sau riscând, chiar, oprirea funcționării. a

b

Autor: Tomi Tohaneanu

Sursa: www.activenews.ro


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii