Cunoaste lumea

Noutăți

Viața a fost un rezultat inevitabil al termodinamicii? Teoria propusă de unul dintre cei mai tineri savanți din lume

  •  
  •  
  •  

Cum de există viața pe Pământ? Ipotezele populare vorbesc despre o supă primordială, un Creator sau despre meteoriți. Însă nu toată lumea pare a înclina spre una dintre aceste teorii. În opinia fizicianului Jeremy England, originea și evoluția ulterioară a vieții decurg din legile fundamentale ale naturii. Din punctul de vedere al fizicii, există o diferență esențială între lucrurile vii și aglomerările neînsuflețite de atomi de carbon: Cei dintâi tind să fie mult mai capabili să capteze energia din mediul lor și să disipeze acea energie ca și căldură.

Jeremy England, profesor asistent de 31 de ani la Institutul de Tehnologie din Massachusetts, a obținut o formulă matematică prin care crede că poate explică această capacitate. Formula, bazată pe fizica stabilită, indică faptul că atunci când un grup de atomi este condus către o sursă externă de energie (cum ar fi Soarele sau combustibilul chimic) și înconjurat de o baie de căldură (cum ar fi oceanul sau atmosfera), disipă din ce în ce mai multă energie. Aceasta ar putea însemna că, în anumite condiții, materia dobândește în mod inevitabil atributul fizic cheie asociat cu viața.

ceev

Altfel spus, cheia teoriei sale este cea de-a doua lege a termodinamicii, cunoscută și sub numele de legea entropiei în creștere sau „săgeata timpului”. Pe scurt, energia tinde să se disperseze sau să se răspândească în timp ce timpul se scurge. Entropia este o măsură a acestei tendințe, cuantificând modul în care energia este dispersată între particulele dintr-un sistem și cât de difuze sunt acele particule în spațiu. Se mărește ca o simplă chestiune de probabilitate. IFL Science folosește o analogie simplă pentru a descrie efectul:

Gândiți-vă la o piscină plină cu apă și trei găleți de vopsea colorată care au căzut înauntru. Inițial, acestea rămân puncte separate, dar în timp, culorile se întind, se amestecă și, în cele din urmă, există doar o singură culoare. Acesta este universul. Punctele, în acest caz, pot fi atomii dătători de viață”.

Teoria lui Jeremy este menită să sublinieze, mai degrabă decât să înlocuiască, teoria evoluției lui Darwin prin selecție naturală, care oferă o descriere puternică a vieții la nivelul genelor și populațiilor.

Nota redacției: Ceea ce este paradoxal la acest fizician este faptul că acesta pledează pentru o variantă în care viața apare fără o inteligență creatoare în spate, dar își datorează apariția LEGILOR NATURII, ca și cum aceste legi ar fi apărut din senin, fără nicio relație de cauzalitate! Mda, ce să zicem?!

sursa: https://www.quantamagazine.org/a-new-thermodynamics-theory-of-the-origin-of-life-20140122/

sursa: http://bigthink.com/robby-berman/was-life-an-inevitable-outcome-of-thermodynamics

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

2 Comments on Viața a fost un rezultat inevitabil al termodinamicii? Teoria propusă de unul dintre cei mai tineri savanți din lume

  1. Vorbim aici de inca un reprezentat tipic al comunitatii oamenilor de stiinta ai zilelor noastre. Nimic nu se face practic si experimental ci doar prin formule si teorii. Tocmai de aia se numesc teorii pentru ca sunt teoretice. Nu se pot verifica in realitate. Nu poti experimenta pe baza lor. Realitatea este ca putem sa fim orice si sa fi aparut in orice mod. Orice credinta la momentul asta este perfect valida. Incepand de la creatori cu diverse nume pana la simulari software sau pur si simplu intamplare.

    Asta cu intamplarea o refuz. Nu spun ca nu o fi asa, dar pur si simplu creierul meu nu poate imagina ca ceva-ul initial a aparut din nimic. Poti inghiti orice cand vine vorba de teoria evolutiei dar faptul ca totul initial a pornit din nimic, aia e greu de compilat.

    Daca chiar exista un nene care a facut totul constient, cred ca acum rade de se caca pe el. Imaginea noastra despre aceasta persoana este una formata tot pe baza a ceea ce putem noi gandi si imagina cu creierul nostru. Tocmai de aia tot timpul arata ca noi si se comporta ca noi mai mult sau mai putin. Dar asa cum noi incercam ca disperatii sa cream copii ale noastre din siliciu, metal si polimeri la care scriem ca nebunii tot felul de algoritmi care sa formeze un fel de inteligenta artificiala, asa probabil a facut si nenea asta. Sau mai multi, cine stie. Dar tot ce facem noi in sensul asta, facem pentru studiu. Imaginati-va ca ajungem in situatia sa cream AI atat de destept incat sa aibe o forma de self awareness. I-am spune ca a fost creat de noi? Poate i-am spune la primele versiuni pana am observa ca vor sa-si depaseasca conditia intr-o forma sau alta. Sa evadeze.

    Teorii sunt multiple. Cred ca tocmai asta-i extraordinar. Putem sa imaginam orice si sa ramana perfect valid. Daca cineva ar fi capabil sa demostreze practic prin experimente care probabil ca ar dura si mai mult de 100 ani, ca orice om urmeaza niste pattern-uri comportamentale in functie de stimuli exteriori si interiori, atunci asta ar arata clar ca suntem o creatie a unui creator foarte avansat dar nu atat de avansat cat sa fie atotputernic (asumand ca suntem cea mai buna versiune a creatiei). Constienta de sine poate fi foarte bine o iluzie. Poti fi programat sa crezi ca ai constienta de sine. Esentialmente, tot ce inseamna robotica in ziua de azi nu este altceva decat o versiune foarte incipienta a ce inseamna oameni. Incepand de la algoritmica pana la hardware. Avem linii de date in tot corpul. Senzori cu milioanele. Structura solida cu elemente mecanice. De fapt tot ce inseamna ADN nu este altceva decat software. Milioane de instructiuni care guverneaza fiecare element din corpul nostru. Te nasti din doua celule care impreuna au toate instructiunile care intr-un final sa te aduca in starea de adult.

    Cine a mai scris cateva linii de cod la viata lui si mai ales daca ai avut contact cu programarea obiectuala, nu poti sa nu vezi peste tot in jurul tau obiecte ale catorva clase. Ia de exemplu copac. la baza, toti sunt definiti de cateva elemente comune. Sunt din lemn, se prind in pamant cu radacini, le cresc frunze. Apoi vine instantierea cu diferiti parametri. La unul, frunzele sunt intr-un fel la altul altfel, si tot asa. Coplexitatea este colosala, dar o echipa de multi baieti destepti si cu timp mult la dispozitie pot descrie in software un micro habitaclu care sa simuleze pamantul. O vezi in jocuri dar foarte grosolan.

  2. Ar explica teoria ,,multiversului”,lumi interconectate,care,depind una de alta.Lumi cu parametri diferiti carora ar trebui sa le aflam numele corect.Ar redefini notiunea,sus-jos,cu in jur;ar trebui sa-ti dai seama ca formulele adevarate sunt doar niste indicii!Luind exemplul lui Liviu,computerul(o masina foarte primitiva,inca,daaa’las’ca nici noi…) si jocul,o lume virtuala,inlocuind timpul cu perioada(inversul frecventei) de procesare a informatiei,distanta dintre doi pixeli alaturati poate deveni enorma,sau distanta dintre doi pixeli,unul la un capat al universului celalat la alt capat,neglijabila!Curbarea universului,big-bang,teserea unui univers,dupa modelul holografic….ce este Dumnezeu?Ne-a creeat dupa chipul lui sau asteapta sa devenim…sa creem la rindul nostru o lume!Daca ne dam singuri in cap ,nu-i bai!Nu mor caii cind vor cainii!Parerea mea:))Viata asa cum o stim noi are parametrii ei.

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii