Vestigii subacvatice 2022 – Marea Neagră își dezvăluie secretele

Proiectul cultural „Vestigii subacvatice 2022” a născut un interes extrem de mare în rândul constănțenilor și turiștilor.
Încă de la primul anunț, sute de persoane și-au exprimat intenția să participe.
„Înscrierile au mers mult mai bine decât ne așteptam. Am fost impresionați de numărul mare al celor care ne-au sunat și bucuroși pentru că le-am putut oferi clipe minunate, pe care suntem siguri că nu le vor uita niciodată.
Mulți dintre ei ne-au spus că nu se așteptau să vadă vestigii antice în Marea Neagră. Ne-au mai spus ceva: că este cea mai frumoasă amintire pe care au avut-o vreodată la mare. Și că vor să se întoarcă”, a declarat Georgiana Rusu, organizator.
Într-adevăr, cei care participă la proiect pot vedea vestigii ale zonei de est a cetății antice Tomis, aflate în prezent sub apele Mării Negre, în zona Cazino Constanța.
Acestea se află la adâncimi cuprinse între 2 și 8 metri și nu mai departe de 500 de metri de mal.
Scufundările se fac în zilele de lucru ale săptămânii, până pe 5 august.
Înscrieri, în limita locurilor disponibile, se pot face pe pagina de facebook a proiectului sau la tel. 0721905334, între orele 10:00 și 20:00.
Subliniem că scufundările se fac împreună cu ghizi-scafandru arheolog, iar vizitele sunt inofensive pentru situl arheologic. Vestigiile se pot observa de la o distanță de minimum un metru.
Proiectul este finanțat de Primăria Municipiului Constanța și organizat de Asociația Culturală Georgiana Rusu în parteneriat cu Federația Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret Constanța.
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu