Cunoaste lumea

Noutăți

Unul dintre misterele lacului Roopkund, numit şi lacul scheletelor, a fost dezvăluit recent

  •  
  •  
  •  

Până în prezent s-a crezut că scheletele descoperite pe malul lacului indian Roopkund aparţin unor victime ale unei catastrofe, dar un nou studiu dezvăluie că rămăşiţele provin din perioade diferite, la 1.000 de ani diferenţă.

În anul 1942, un paznic al lacului glaciar Roopkund (situat în statul Uttarakhand, India, la o altitudine de aproximativ 5.029 metri în Munţii Himalaya) a descoperit sute, chiar mii de oase umane pe ţărm.

Primele investigaţii au constatat că erau aproximativ 600 de schelete, indicând faptul că, foarte probabil, aparţineau unui grup nomad din perioada secolelor XII – XV, care ar fi murit din cauza unei epidemii sau a unei avalanşe de zăpadă.

Zona, cunoscută printre localnici ca „Lacul misterelor” şi locul de tranzit al festivalului de pelerinaj „Nanda Devi Raj Jat”, a fost subiectul unui studiu în 2004, care a analizat multe dintre craniile din acel cimitir ciudat.

Craniile prezentau impacturi, care în opinia cercetătorilor ar fi provenit de la grindină şi astfel s-a răspândit ideea că toţi acei oameni au murit din cauza frigului din zonă, care a ajutat, de asemenea, şi la „conservarea” trupurilor lor, întrucât a fost descoperită o mumie aproape intactă.

În acelaşi studiu, ADN-ul a dezvăluit că erau două triburi diferite, conectate unul cu celălalt. Cu toate acestea, secretul lacului s-a păstrat până în zilele noastre.

Acum, un studiu recent dezvăluie o poveste foarte diferită: în realitate nu a existat nicio catastrofă şi în acea zonă au fost îngropate mai mult de două triburi.

Cercetarea, realizată de o echipă internaţională din India, Statele Unite şi Europa, publicată în Nature Communications, indică faptul că acele persoane au murit în cel puţin două momente diferite, la 1.000 de ani distanţă.

Citește mai mult: Epoch Times


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii