Uniunea Sovietică era dispusă să încheie un armistițiu cu Mareșalul Antonescu. Cu toate acestea, Antonescu a fost arestat de Regele Mihai, care a predat România la cheie bolșevicilor
Art-emis.ro: La 23 august 1944, Uniunea Sovietică era dispusă să încheie un armistițiu cu Mareșalul Antonescu. Cu toate acestea, Antonescu a fost arestat de Regele Mihai, iar sovieticii au intrat pe teritoriul României, fără niciun acord scris. Proclamaţia citită la radio de regele Miai a fost considerată de sovietici drept capitulare necondiţionată (Redacţia).
Conjuraţia politicienilor de la Bucureşti, defetismul unor înalţi comandanţi militari de pe front, trădarea, incapacitatea de comandă şi iniţiativă în luptă a unor conducători militari, frica de răspundere, erorile de ordin strategic ale aliatului german şi nu în ultimul rând inamicul aveau să contribuie la pierderea Bătăliei Moldovei (19-23 august 1944) şi, implicit, a „Bătăliei pentru Armistiţiu”. În urma actului de la 23 August 1944, România a oferit un avantaj inimaginabil, în marele joc al geopoliticii mondiale, pentru liderii de la Moscova, şi va deveni ţara care a favorizat, în mod substanţial, înaintarea Armatei Roşii spre Sud-Estul şi Centrul Europei, creându-se, astfel, condiţiile pentru instaurarea „regimurilor de democraţie populară.
Ca urmare a evenimentelor de la Viena, din 30 august 1940, precum și a mutațiilor de ordin geopolitic și geostrategic, în România s-a produs, la 4 septembrie 1940, o gravă criză de stat soldată, la 6 septembrie 1940, cu abdicarea Regelui Carol al II-lea, care l-a chemat pe generalul Ion Antonescu pentru a-l informa că renunță la tron în favoarea fiului său Mihai, acordând depline puteri în stat prim-ministrului care își asuma și titlul de „Conducător al Statului”. Generalul Ion Antonescu a crezut în rolul mesianic al Conducătorului într-un stat, fiind convins că „Statul a avut în toate unghiurile pământului și va avea în toate timpurile valoarea aceluia care, trecător, conduce”. Schimbând formula de jurământ a Regelui Mihai I („Jur credință națiunii române. Jur să păzesc cu sfințenie legile statului. Jur să păzesc și să apăr ființa statului și integritatea teritorială a României. Așa să-mi ajute Dumnezeu”), generalul Ion Antonescu dorea să sublinieze că pe viitor națiunea va trece întotdeauna înaintea Regelui.
În discursul ținut, la 7 septembrie 1940, în ședința Consiliului de Miniștri, generalul Ion Antonescu a ținut să precizeze că „nimeni nu va trece prin fața Palatului decât ca să se închine în fața unui simbol”, iar Regele va rămâne numai un simbol și nu are dreptul să se amestece în conducerea Statului, indiferent de capacitatea acestuia. Generalul Ion Antonescu dorea să păstreze Casa Regală a României în afara treburilor politice ale statului, în acele clipe de grea cumpănă, cu speranța că va putea fi o soluție politică în vremurile de după război. Vremuri pe care nimeni nu le putea bănui, în acele clipe, cum vor arăta.
Jurnalul de război al Mareșalului Ion Antonescu relevă numeroase întâlniri (mic-dejun sau prânz) între Conducătorul Statului român și soția sa, pe de-o parte, precum și Regele Mihai I și Regina-Mamă Elena pe parcursul războiului, în afara vizitelor pe front și la acțiunile protocolare impuse de rațiunile de stat. Până la intrarea Regelui Mihai I în opoziție discretă față de Antonescu, relațiile au fost extrem de protocolare și amiabile. La 22 iunie 1941, Regele Mihai I a adresat o telegramă de felicitare generalului Ion Antonescu prilejuită de trecerea Prutului și intrarea în războiul împotriva Uniunii Sovietice. O telegramă de felicitare a fost trimisă Conducătorului Statului român și cu ocazia trecerii Nistrului în iulie 1941.
Trecerea Nistrului a urmărit să împiedice reînvierea „Ucrainei Mari”
Necesitățile operative generate de rezistența Armatei Roșii, exigențele războiului de coaliție și schimbarea direcției de înaintare a Grupului de Armate „Sud” reprezintă câteva dintre motivele care au impus luarea uneia dintre cele mai contestate decizii din istoria modernă a românilor. Marea dezbatere asupra trecerii Nistrului și-a inutilității războiului împotriva Uniunii Sovietice a fost „discret” alimentată de serviciul de spionaj și propagandă britanic, cu efecte asupra interesului național major. Protecția celor doi lideri, respectiv Iuliu Maniu și Dinu Brătianu, împotriva germanilor și-a aplicării regulilor războiului, s-a făcut din înalte rațiuni de stat care au impus o astfel de conduită Mareșalului Ion Antonescu. Trecerea Prutului, la 22 iunie 1941, a reprezentat o chestiune de demnitate națională, rănită de evenimentele din 26-28 iunie 1940, iar trecerea Nistrului a avut drept obiectiv, dincolo de chestiunea războiului de coaliție, a soluționării „problemei ruse” sau a necesităților militare imediate, eliminarea unei uriașe primejdii geopolitice: Ucraina Mare, dornică de reînviere cu sprijinul celui de al III-lea Reich. Regele Mihai I nu s-a împotrivit trecerii Nistrului și nici nu avea cum să influențeze evoluția evenimentelor politico-militare din acele clipe.
O sinteză informativă a Serviciului Special de Informații (S.S.I.) din ianuarie 1944 sublinia faptul că primele raporturi comune, evidente, ale Regelui Mihai I cu opoziția anti-antonesciană datează din 24 ianuarie 1942, când, sub înrâurirea Reginei, anglofilă prin educație și relațiile de familie, spiritul Regelui a fost, treptat, format împotriva așa-numitei dominații germane. Conducerea celor două grupări de opoziție (P.N.Ț. și P.N.L.) a decis să încerce atragerea Casei Regale în conspirația împotriva Conducătorului Statului cu ocazia serbării Ordinului Ferdinand din 24 ianuarie 1942. Ion Mihalache, dr. Nicolae Lupu și dr. Constantin Angelescu, în calitate de emisari ai opoziției, se vor întoarce entuziasmați de la Palatul Regal, deoarece Regele Mihai I și Regina Mamă Elena erau definitiv câștigați pentru teza opoziției. Regele era formal capul oștirii și complotiștii năzuiau că Armata va fi atrasă, astfel, de partea opoziției anti-antonesciene aflată în relații secrete cu Aliații Occidentali.
Regele se gândea la un puci contra lui Antonescu încă din 1943
Regele Mihai I va fi convins, astfel, că numai o înțelegere cu Aliații Occidentali ar putea să pună stavilă unei expansiuni sovietice și că numai o asemenea politică poate menține statul român și monarhia. În cursul unei convorbiri cu un agent secret britanic („dl. House”), jurnalist la „Allied News Papers” și aflat în drum spre Turcia, desfășurată la Palatul Regal din București, la 26 noiembrie 1943, Regele Mihai I a cântărit posibilitățile de reușită ale unui puci. Perspectiva ca monarhia și regimul partidelor democratice să aibă soarta regimului mussolinian, în condițiile tergiversării încheierii armistițiului și ale formării unui guvern comunist în Moldova ocupată de Armata Roșie, a generat ample discuții în Consiliul de Coroană din 3 mai 1944. Participanții la acest Consiliu de Coroană aveau să conchidă că nu numai Aliații, dar însăși opinia publică română va putea susține cu drept cuvânt că opoziția democratică, prin inactivitatea ei, s-a dovedit neputincioasă, astfel încât poporul român va fi înclinat în mod natural să-și îndrepte privirea către noi forme de organizare politică și socială.
Dintr-o asemenea perspectivă se poate înțelege graba cu care Regele Mihai I și opoziția condusă de Iuliu Maniu s-au angrenat în acțiunea de răsturnare a regimului antonescian. Regele Mihai I a aprobat, la 15 iunie 1944, planul de înlăturare prin forță, iar arestarea Mareșalului figura în planul de acțiune numai ca o soluție de ultimă instanță, deoarece Conducătorul Statului trebuia determinat să realizeze scoaterea României din război.
Regele Mihai I nu a avut nicio implicare în elaborarea și punerea în aplicare a legislației anti-evreiești, precum și a cortegiului de suferințe ce a urmat pentru populația evreiască. Dar nici nu s-au înregistrat proteste oficiale ale acestuia în favoarea evreilor și a atenuării suferințelor acestei populații. Casa Regală a României a fost ținută departe de deciziile politico-militare din statul român. Progresele realizate de trupele anglo-americane în Bătălia Franței, în august 1944, creau posibilitatea ca blindatele aliate să atingă, până la venirea iernii, frontiera Germaniei, timp în care trupele sovietice se vor fi oprit în fața Varșoviei și pe frontul românesc.
Moscova acceptase condițiile de armistițiu ale lui Antonescu
Având posibilitatea să ocupe mai repede și mai mult din teritoriul Germaniei, putea fi pus sub semnul întrebării acordul sovieto-britanic de împărțire a sferelor de influență, din 12 iunie 1944, premergător celui din octombrie 1944 de la Moscova, și care urma să expire în curând, iar șansa de a fi reînnoit scădea considerabil. În timp ce Aliații Occidentali începuseră „cursa pentru Berlin”, sovieticii care se pregăteau pentru asaltul final spre linia fortificată Focșani-Nămoloasa-Brăila, fără a fi convinși că o vor străpunge, aveau nevoie de o decizie politică majoră care trebuia să însoțească viitoarele acțiuni militare de pe frontul românesc, astfel încât dezavantajul care se prefigura ca urmare a succeselor aliate din Vest să fie transformat în avantaj. Aceste evenimente politice și militare, precum și interesele de ordin strategic și politic au determinat, în opinia mea, guvernul de la Moscova să accepte în totalitate cererile Mareșalului Ion Antonescu vizând un armistițiu politico-militar pe frontul din Moldova.
Misterul „Telegramei de la Stockholm”
Controversele privind acceptul Moscovei de încheiere a unui armistiţiu cu Mareşalul Antonescu sunt alimentate de misterul care dăinuie asupra recepționării „telegramei de la Stockholm”. După opinia mea, telegrama de la Moscova (via Stockholm) a fost recepționată în dimineața zilei de 23 august 1944. O dovadă că aceasta a sosit ne este oferită de conținutul stenogramei ședinței Consiliului de Miniștri, din 15-16 septembrie 1944, în care se inserează poziția lui Iuliu Maniu privitoare la armistițiul românesc. („Am văzut eu, dl. Buzești are textul, și vă puteți închipui în ce situație ajungem noi, guvernul acesta, regimul acesta și, în special, noi care am lucrat efectiv la pregătirea acestui armistițiu, când ni se va pune în față, mâine-poimâine, faptul că lui Antonescu i s-a promis de către dl. Molotov o zonă neutră pe care noi nu o avem. Pentru care motiv nu interesează, vă puteți închipui în ce situație rămânem noi. Deci, trebuie să constatăm, numaidecât, că noi, între condițiile pe care le avem prin armistițiu, era și punctul precis stabilit, că tot ce s-a discutat va fi respectat în armistițiul pe care noi îl vom încheia. Domnul ministru Buzești citește textul telegramei conținând acest punct de vedere, privitor la recunoașterea zonei libere”)
Originalul telegramei de la Stockholm nu a putut fi descoperit în arhivele românești, deoarece cei care au interceptat telegrama, respectiv membri ai opoziției politice, au sustras-o și, mai apoi cred că au distrus-o. Telegrama nu a fost depistată nici în arhivele sovietice, iar tăcerea istoriografiei sovietice, mai apoi ruse, față de acest moment delicat din evoluția unei mari puteri către statutul de superputere amplifică misterul din jurul acestui moment istoric. Sovieticii au căutat să obțină, după 23 august 1944, originalul telegramei din 19 iulie 1877, prin care Marele Duce Nicolae al Rusiei solicita principelui Carol al României ajutorul trupelor române în campania din Balcani, astfel încât este greu de crezut că nu au încercat să găsească, pentru a ascunde sau a distruge, și originalul faimoasei telegrame din 23 august 1944.
23 august: „Cea mai mare eroare politico-militară din istoria României”
Membrii conjurației erau ferm convinși că meritul schimbării trebuia să le revină lor, s-au precipitat și astfel au pierdut „cartea” pe care Mareșalul „o juca”. Sovieticii au profitat de această situație, generată de ambiții și orgolii nemăsurate, pentru a ocupa România și a nu-și respecta, mai apoi, angajamentele luate. Opoziția a manifestat o grabă suspectă în a-l determina pe Regele Mihai I la actul demiterii și arestării Mareșalului Ion Antonescu, iar acțiunea lor din ziua de 23 august 1944 a fost o lovitură de stat, care a căpătat aspectul unui act legal datorită prevederilor Decretului-lege nr. 3.071 din 7 septembrie 1940. Citește continuarea aici: Art-Emis.ro
Dr. Constantin Corneanu
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Tradarea Neregelui Mihai Incestuosul, a fost pregatita de PNT si PNL.Mihai, un papagal retardat, a executat ordinul Vanzatorilor de tara care erau intelesi cu cei doi Talhari:SUA si Anglia.Iata dovada:”Associated Press: – În calitatea dumneavoastră de secretar politic şi colaborator apropiat al Preşedintelui Maniu care aţi făcut parte din conspiraţia de la august 1944 şi aţi fost prezent la toate etapele de pregătire şi realizare, vă rugăm să ne precizaţi care este după opinia dvs. definiţia evenimentului.
Corneliu Coposu: – Actul de la 23 august 1944 nu a fost o insurecţie armată, ci o lovitură de stat care a fost pregătită de multă vreme de către o conspiraţie restrânsă ca număr şi executată prin surprindere, fără forţă militară.
În ajunul sărbătoririi Paştelui 1941, Dl. Dinu Brătianu (n.r. – foto jos) în numele partidului liberal, a investit (prin declaraţie verbală solemnă) pe dl. Maniu, să acţioneze în interesul superior al Naţiunii şi în numele partidului liberal: Dl Maniu a solicitat (ca reprezentat al opoziţiei unite – P.N.Ţ. şi P.N.L.) o întrevedere comună cu cei doi reprezentanţi diplomatici ai guvernelor englez şi American la Bucureşti (după ce tratase cu aceştia separate, în trei, respective două întrevederi). Conferinţa a avut loc în 27 aprilie 1941 la sediul legaţiei britanice, cu participarea dlui Maniu, a d-lui Reginald Hoare şi a d-lui Gunther. Cu acest prilej s-au tability toate măsurile ce urmau să fie luate după întreruperea relaţiilor diplomatice cu Anglia şi U.S.A. Astfel: Constituirea a două grupuri de legătură, între „opoziţia unită” din România şi o reprezentaţă autorizată a guvernului englez; aceste grupuri urmau să fie înzestrate cu mijloace sigure şi moderne de comunicare (emisie-recepţie) şi cu bază materială de activitate, precum şi cu cifru. Pentru acoperirea cheltuielilor legate de acţiune s-a afectat disponibilul Soc. „Unirea” de Petrol.”
http://adevarul.ro/locale/zalau/adevarul-ascuns-71-ani-despre-lovitura-stat-23-august-1944-oprit-iuliu-maniu-publicare-interviu-istoric-acordat-corneliu-coposu-1_57bae25e5ab6550cb8fe2233/index.html
Cine crede ca Uniunea Sovietica ar fi respectat termenii unui armistitiu este naiv.Din punct de vedere strategic singura optiune a rusilor era ocuparea armata a Romaniei,cat despre tradarea unui viitor tradator si „intoarcerea armelor” asta a sevit doar intereselor poporului ales.
URSS (si Stalin) intotdeauna s-a dovedit ca a respectat intelegerile internationale cu Anglia si USA. Vedeti cazul Austriei, Iugoslaviei. Desigur ca ar fi putut intra usor si in Grecia. Si Anglia a respectat intelegerile cu URSS, dandu-i Romania, cu toate ca aici era un rege de sange englez. Problema mare a Angliei era Germania in ascensiune si Europa Unita. Si este si in prezent, Anglia a pierdut suprematia mondiala.
Chiar credeti rescrierile acestea ale istoriei?
Maresalul Antonescu putea fi gratiat de Rege, dar tot el nu a vrut acest lucru, stiind faptul ca un asemenea gest ar fi adus mania bolsevicilor fata de Romania. Moartea sa a fost un lucru asumat, omul fiind un mare patriot si constient ca prezenta sa ar fi cauzat o mare neliniste la acea vreme. Nici M.S. Regele Mihai I-iu nu a fost mai putin patriot; Romania a fost ultima tara din tot blocul de est care a cazut prada comunismului. Cat despre subiectul articolului, aceste lucruri sunt pure fabulatii, astfel de tratative nu s-au purtat niciodata, lucru ce este usor de verificat, caci nici la Moscova si nici la Bucuresti nu exista dosarele vreunui astfel de tratat ori telegrama. Total legitim, nu, telegrama a fost distrusa… Cert este un singur lucru, telegrama de la Chisinau, care prevedea retragerea trupelor sovietice din Basarabia si Bucovina de Nord in eventualitatea unui razboi cu Romania, a existat cu adevarat. Numai ca lastitatea unei majoritati din Consiliul de Coroana, culmea, fara ca Regele Carol al II-lea sa faca parte din ea, a refuzat sa declare razboi Uniunii Sovietice. Mai este de revazut si faptul ca Maresalul Antonescu a declarat razboi fara ca Regele sa fi aprobat aceasta decizie, afland acest fapt de la Radio! Partiotismul este esential, dar haideti sa nu -l lasam sa devina nationalism exacerbat, caci iata, in general lucreaza impotriva tarii.
E clar Mihai l a vîndut pe Mareșalul Antonescu sovieticilor și a luat familia și a tulit o, a lăsat poporul romăn pe mîna bolșevicilor majoritatea intelectualiloŕ și conducătorilor, celor care au făcut ROMÂNIA MARE au ajuns la canal și in pușcăriile comuniste și el a revenit după 91 și a reprimit proprietățile bine mersi, rudele verii lui nu au făcut nimic să scoată țară din mîna sovieticilor.
Fals.Regele a abdicat forțat cu pistolul pe masa.Nu uitati că comunistii au executat familii regale!.Ca sa se creeze presiune pe el rușii se plimbau cu tancul prin curtea palatului Victoria!Plus că a fost șantajat cu uciderea câtorva sute de studenți români arestați cu câteva zile înainte la un miting.Intelegerea a fost și să abdice și să rămână Ardealul României.Prin abdicarea și întoarcere armelor impotriva Germaniei a fost scurtat războiul cu 6-9 luni și astfel au fost salvate mii de vieti.Regele Mihai este un erou.