Unde s-a folosit prima dată un șervețel? În Grecia, în Imperiul Roman sau în China antică?

Șervețelele au fost folosite încă de pe timpul imperiului roman, însă prima referință a unui șervetel de masă, datează din anii 1384-1385 și vine din Anglia.

Cuvântul „sudarium” în latină a fost folosit pentru „batistă,” și era un material care se purta în buzunar, folosit pentru a șterge fruntea în timpul meselor luate în climatul cald mediteranean. Tot în antichitate a fost folosit și termenul de „mappa”, o bucată mai mare pânză ce se ținea pe marginea canapelei ca protecție față de mâncarea care ar fi căzut din mână sau din gură atunci când se servea masa în poziție înclinată. Materialul a fost utilizat și pentru ștergerea buzelor. Fiecare oaspete primea propria „mappa”, care, la plecare, era umplută cu delicatese rămase de la masă, un obicei care continuă și astăzi în restaurant, sau chiar în casele oamenilor.

Se spune adesea că grecii antici utilizau pâinea pentru a-si șterge mâinile după ce mâncau. Acest lucru este sugerat de un pasaj într-una din scrisorile lui Alciphron și unele remarci făcute de către un vânzător de cârnați în piesa lui Aristofan, „Cavalerii”. Pâinea, în ambele texte, este menționată ca „apomagdalia”, ceea ce înseamnă pur și simplu pâine din interiorul crustei, cunoscută azi sub numele de miez.

Utilizarea de șervețele de hârtie este documentată însa în China antică, având în vedere că hârtia a fost inventată în secolul II î.e.n. Șervețelele de hârtie au fost cunoscute sub numele de „chin pha” și erau pliate în pătrate și utilizate pentru servirea ceaiului. Dovezi textuale ale acestor lucruri se regăsesc într-o descriere a bunurilor familiei Yu, din orașul Hangzhou din acele timpuri.

La începutul Evului Mediu, șervețele au dispărut de pe masă, iar mâinile și gura au fost șterse pe orice era disponibil, pe partea din spate a mânecii, pe îmbrăcăminte, sau o bucată de pâine. Mai târziu, șervețelul a revenit pe masă, de mărimea unui prosop așezat fie în fața celui ce mânca, așezat lângă locul unde urma să se ia masa, atârnat pe marginea mesei, sau pe genunchii celui ce mânca.

Șervețelul s-a dezvoltat ca accesoriu și, de la o bucată de pânză pusă pe masă, a ajuns la o bucată de material drapat, pus peste brațul stâng al unui slujitor, apoi al unui chelner.

În jurul anului 1740, fața de masă a fost croită cu tot cu șervețele, alcătuind un set. Maitre d’Hotel, omul responsabil cu organizarea sărbătorilor sau meselor festive, ca un simbol al rangului său, purta un șervețel drapat pe umărul stâng, iar slujitori săi, purtau șervețele mai mici, pliate și puse peste brațul stâng, un obicei care a continuat și în secolul al XVIII-lea.

Convențional, șervețelul este adesea pliat și plasat în partea stângă a farfuriei. Acesta poate fi pliat în forme mai elaborate și asezat cu, sau fără regulă. Tehnicile origami pot fi folosite pentru a crea un design tridimensional al unui șervetel.

Un șervețel poate fi, de asemenea, prins într-un inel pentru șervețele. Alternativ, șervețele de hârtie pot fi aranjate într-un suport pentru șervețele.

Cuvântul „serviette” folosit pentru șervețel, a fost și mai este utilizat în Regatul Unit, Irlanda, unele părți din Canada, Australia, Noua Zeelandă și Africa de Sud. În Australia și Noua Zeelandă, „serviette”, în general, se referă la tipul de hârtie și „șervețel” se referă la tipul de pânză. Aceeași distincție a fost utilizată în Canada până la începutul anilor 1980, dar în zilele noastre „serviette” este foarte rar folosit.

În prezent șervețelul de hârtie este nelipsit. Se produce într-o multitudine de culori, mărimi și forme, și poate deveni imaginea identitară a unor companii în anumite momente (evenimente, campanii, prezentări, etc).

Șervețelul de pânză rămâne azi un accesoriu de lux, el fiind folosit în restaurante, cluburi rafinate, case regale etc.

Traducere și adaptare Mădălina Corina Diaconu

Surse: foodreference.com, npr.org

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină