Cunoaste lumea

Noutăți

Un os vechi de 120.000 de ani, descoperit în Europa, conține urme de ADN modern

  •  
  •  
  •  

Cercetătorii au descoperit că un os vechi de 124.000 de ani conține ADN MODERN. Potrivit experților, un femur neanderthalian, descoperit acum 80 de ani, îi face pe experți să se îndoiască de tot ce credeam noi că știm despre istoria îndepărtată a planetei noastre. Deși ar putea părea o simplă speculație, informația și cercetarea din jurul osului sunt realizate de cele mai bune echipe de geneticieni din lume.

Studiul publicat recent în revista de specialitate Nature Communications explică faptul că osul vechi de 124.000 de ani, descoperit în Peștera Hohlenstein-Stadel din Germania, conține ADN MODERN. Verdictul a fost stabilit atât de oamenii de știință de la Institutul Max Planck cât și de studiile suplimentare efectuate de colegii lor de la Universitatea din Tübingen. Această descoperire arată faptul că migrația strămoșului omului din Africa către Europa a avut loc mult mai devreme decât am învățat noi la ora de istorie.

dnaofearlyne

„Realizăm din ce în ce mai mult faptul că istoria evoluționistă a oamenilor moderni a fost mult diferită decât ne gândeam acum 10 ani”, a declarat co-autorul studiului Fernando Racimo, de la New York Genome Center, pentru New Scientist.

Datele genetice obținute de oamenii de știință indică faptul că osul a aparținut unui neanderthalian care a trăit în urmă cu 124 000 de ani și că acești hominizi au migrat din Africa după ce strămoșii neanderthalienilor au sosit în Europa. În plus, oamenii de știință sunt convinși că acești hominizi s-au intersectat cu neanderthalieni acum 220 000 – 470 000 de ani.

Noile descoperiri sugerează, de asemenea, că populația neanderthaliană a fost mult mai mare decât cea estimată și cu o diversitate mitocondrială semnificativă.

sursa: https://phys.org/news/2017-07-dna-early-neanderthal-timeline-modern.html

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

1 Comment on Un os vechi de 120.000 de ani, descoperit în Europa, conține urme de ADN modern

  1. Oare Europa a fost total nelocuita in acea perioada si a asteptat ca sa migreze cineva din Africa ca sa o populeze? Nu au putut exista acesti hominizi neandertalieni in Europa concomitent sau chiar inaintea celor ce au venit din Africa? Ba din contra nu puteau migra ei din Europa in Africa si apoi inapoi in Europa? Recunosc ca dintr-un os se pot citimulte cum ar fi vechimea si ADN si alte alea dar de aici pana a spune cum si pe unde au umblat si ca aici au fost primii doar pentru ca aici a fost gasit primu os e departe de adevar si realitate. Nucred in evolutia care ne-o servesc oamenii de stiinta cum ca europenii se trag din Africa si nu cred ca din negri s-au transformat de-a lungul anilor in albi, de ce evolutia aceasta s-a oprit astazi. Sant doar presupuneri, unul zice astazi ceva, maina altul altceva si poimaine altul contrazice pe toti. Adevarul este altul, poate al vom afla vreodata.

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii