Cunoaste lumea

Noutăți

Un mic dar, la sfârșit de lună martie: zece grădini, dintre cele mai frumoase ale lumii!

  •  
  •  
  •  

Grădinile Kew din Londra se întind pe 132 de hectare și au fost înființate de către prințesa Augusta, mama regelui George III, în anul 1759. Aceste grădini minunate, organizate în stil englezesc, cuprind aproximativ 50.000 de specii vegetale:

Kew-Gardens

Grădinile Keukenhof din Olanda ating maximul de frumusețe primăvara, în anotimpul tinereții. Acest picior de rai adăpostește peste 7 milioane de lalele și alte minunate flori.

Keukenhof-Gardens

Suan Nong Nooch este un mic paradis thailandez, înființat în urmă cu 37 de ani, în care poate fi admirată cea mai diversă „colecție” de palmieri din lume. Orhideele de la Suan Nong Nooch îți taie răsuflarea prin splendoarea lor!

Suan-Nong-Nooch

Grădinile de la Versailles au fost înființate de către Ludovic al XIV-lea în anul 1661 și sunt vizitate, an de an, de către șase milioane de oaspeți. Se întind pe sute de hectare, majoritatea suprafeței fiind amenajată în stil franțuzesc:

Versailles-Gardens

Grădinile Butchart din Canada s-au dezvoltat pornind de la o mică grădină de flori de lângă casa antreprenorului Robert Pim Butchart și a soției sale, Jennie. Robert Pim Butchart a exploatat calcarul din zonă, pentru fabricile sale de materiale de construcție, iar când cariera s-a închis a investit în aceste minunate grădini:

Butchart-Gardens

Grădina botanică a Deșertului se află în Phoenix (Arizona), fiind înființată la 1937. Cuprinde un număr imens de specii, mai mult de 21.000, dintre care 139 sunt plante foarte rare sau aflate în pericol de dispariție:

Desert-Botanical-Gardens

Grădina Yuyuan se află în Shanghai, fiind înființată în anul 1577. A fost creată de către un înalt demnitar, pe nume Pan Yunduan. Grădina Yuyuan are 20.000 de metri pătrați și fiecare colțișor al său este reprezentativ pentru fascinanta cultură chineză.

Yuyuan-Garden

Grădina Botanică Tropicală Fairchild se află în Coral Gales (Florida) și adăpostește o puzderie de plante tropicale. Plantele provin din regiuni tropicale dintre cele mai diverse, cum ar fi Florida de Sud, Caraibe, Africa și Madagascar:

Fairchild-Tropical-Botanic-Garden

Grădina Speculațiilor Cosmice este inspirată de către matematică și științele exacte. Cuprinde sculpturi și amenajări care ne amintesc de fractali sau nebuloase. Este o combinație unică și inspirată de simetrie și frumusețe naturală:

Sp

Grădinile Majorelle din Marrakech (Maroc) poartă o amprentă orientală, fiind create în anii ′20 ai secolului trecut de către artistul Jacques Majorelle și achiziționate mai târziu de către vestitul creator de modă Yves Saint Laurent. Acolo se află și un captivant muzeu de artă – ce cuprinde bijuterii, ceramică, precum și opere de-ale lui Jacques Majorelle.

Jardin-Majorelle

 

Text: Tomi Tohaneanu

Sursa: www.themost10.com


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii