Cunoaste lumea

Noutăți

Un bărbat de 69 de ani… traversează Atlanticul într-un caiac

  •  
  •  
  •  

Aleksander Doba nu mai e chiar la prima tinerețe, însă are o voință de fier. Bărbatul în vârstă de 69 de ani a plecat duminică din New York, într-o nouă aventură memorabilă pe apă. Fost caiacist, acesta va încerca să traverseze Atlanticul, pentru a treia oară, într-un caiac. Ambițios, dorește să ajungă la destinație, pe 9 septembrie, fix de ziua sa de naștere.

Doba a atras atenția la lumii întregi, anul trecut, când a fost desemnat de către revista National Geographic ca fiind aventurierul anului, tocmai datorită precedentelor traversări ale oceanului în caiac. În prima sa aventură polonezul a plecat din Acarau, Brazilia, în octombrie 2010 și a ajuns în Lisabona, Portugalia, 5 luni mai târziu, în februarie 2011. Apoi, în cea de-a două experiență a pornit din Lisabona, în octombrie 2013, și a reușit să ajungă în Florida, în aprilie 2014.

„Știu că această călătorie va fi cea mai dură dintre toate celelalte. Apa este foarte rece, există mulți curenți de aer și furtuni de întâmpinat. Acest lucru va fi interesant. Mă simt bine. Nu vreau să mă gândesc la vârstă, a declarat duminică Aleksander Doba.

Caiacul poreclit OLO are 7 metri lungime și este proiectat special pentru o asemenea călătorie, fiind dotat cu spații de stocare a proviziilor, sisteme de navigație prin satelit și mai multe rânduri de vâsle. Pentru a ajunge la destinație până în septembrie, Doba susține că va vâsli zilnic, între 8 și 12 ore.

sursa: seeker.com/

Traducerea și adaptarea: Radu Ungureanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii