Un avion Boeing 777, cu pasageri la bord, a fost lovit de un fulger, în zbor. Ce s-a întâmplat mai departe? (VIDEO)

Având în vedere ceea ce se poate întâmpla cu o casă lovită de către trăznet, unii oameni se gândesc la posibilitatea ca un avion care s-ar afla în aceeași situație să sufere grave avarii sau să se prăbușească. Nu demult, un aparat de zbor care a decolat de pe aeroportul Schiphol din Amsterdam (aeroportul international aflat la cea mai mică altitudine, pe plan mondial) a fost lovit de către un fulger extrem de puternic, la puțină vreme după ce și-a luat zborul.
Impresionantul moment al lovirii avionului de către fulger a fost surprins de către o cameră video. Aparatul de zbor, un Boeing 777, avea pasageri la bord. În ciuda „loviturii” încasate, avionul și-a continuat zborul ca și cum nimic nu s-ar fi petrecut și a aterizat, apoi, fără nicio întârziere, pe aeroportul din Lima (Peru), după un zbor de 12 ore și 40 de minute.
Cele mai multe dintre avioanele de acest tip dispun de un fuzelaj confecționat din materiale compozite, fiind proiectate să reziste la lovituri de trăznet precum cea încasată de către aparatul de zbor care s-a deplasat pe ruta Amsterdam-Lima. Deși puțini pasageri conștientizează acest lucru, aproape că nu este zi în care avioanele de pasageri care circulă pe cele mai frecventate rute să nu fie lovite de către fulgere.
Una dintre cele mai mari tragedii aviatice legate de o lovitură de trăznet a avut loc în SUA, statul Maryland, în luna decembrie a anului 1963. Optzeci și unu de oameni au pierit atunci, după ce un fulger a determinat aprinderea vaporilor de combustibil din rezervoare și a provocat o explozie care a nimicit aparatul Boeing 707, deținut de către Pan Am.
Există șanse ca un avion de pasageri să fie lovit de către un fulger cel puțin o dată pe an. În mod obișnuit, pasagerii nici măcar nu bagă de seamă că avionul a fost atins de către puternica descărcare electrică sau abia dacă observă o lumină fugară, în situația în care sunt pe fază în acea clipă.
Sursa: www.dailymail.co.uk
Autor: Tomi Tohaneanu
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu