Uluitoare abilități ale creierului… bebelușilor

Sunt micuți, dependenți în întregime de părinți, fragili, delicați, miniaturi gingașe ale omului. Dar, în același timp, bebelușii sunt reprezentanți remarcabili ai speciei, inteligența umană relevându-se prin abilități ale creierului sugarilor care i-au uimit pe cercetători.
Înțeleg gramatica înainte de a putea vorbi
Deși nu construiesc fraze inteligibile, sugarii în vârstă de 8 luni au abilitatea de a înțelege regulile… gramaticii, arată rezultatele unei cercetări recente, derulată de specialiștii din Franța.
Mai precis, bebelușii au capaciatea de a distinge clar între funcția cuvintelor și încărcătura de conținut a acestotra. După cum este cunoscut, această funcția se referă șa pronume, verbe sau adjective.
Studiul aruncă o lumină complet nouă asupra acestei însușiri a reierului uman de vârstă atât de fragedă, despre care se credeea până acum că deslușește regulile gramaticale de bază mult mai târziu.
„S-a considerat întotdeauna că gramatica este o chestiune complicată și că învățarea acesteia debutează cel mai devreme atunci când copilul începe să elaboreze propoziții, dar noi am demonstrate că acest process începe odată cu enunțarea primelor cuvinte. Micuții sunt receptivi la dispunerea și frecvența informației într-o propoziție și creierul lor utilizează această informație pentru reprezentări gramaticale”, explică specialistul Judit Gervain, de la Universitatea din Paris.
Detectează ierarhiile sociale
O serie de teste desfășurate la Universitatea din Copenhaga a pus în evidență faptul că un bebeluș în vârstă de zece luni are capacitatea de a putea stabili ierarhiile din jur pur și simplu după imagini și orientându-se după… mărimea subiectului.
Mai precis, șeful este cel mai mare. Aceste rezultate le-au dat experților posibilitatea să estimeze că interacțiunea social pe care o manifestă mai târziu oamenii începe să fie edificată la o vârstă foarte fragedă.
„Dacă dăm la o parte toate eșafodajele constructului social elaborate în care trăim și ne adresăm fundației, aflăm că de fapt tot ceea ce considerăm a fi comportament social pleacă de la abilitatea creierului bebelușilor care suntem la un moment dat de a realiza ierarhiile din perspective mărimii celorlalți”, punctează expertul Lotte Thomsen.
Descifrează emoțiile… câinilor
Un studiu de dată recentă a evidențiat faptul că la doar câteva luni, sugarii detectează perfect emoțiile câinilor. Un bebeluș care nu a învățat încă să silabisească primele cuvinte simple este capabil să deosebească tonurile zgomotelor pe care le fac iubitee patrupede, de la mârâiturile țâfnoase la dorința de atenție, iar creierul celor mici procesează corespunzător toate aceste informații.
„Emoția este unul dintre primele lucruri pe care bebelușii le percep în lumea din jur, iar cum a câinilor este cea mai deschisă, creierul micuților absoarbe imediat aceste informații”, arată psihologul Ross Flom, de la Universitatea Brigham Young, din Utah, SUA.
De altfel, în aceeași manieră percep și emoțiile adulților care îi înconjoară. De la vârsta de 5 luni, copilașul poate detecta diferența dintre un ton mai supărat sau unul mai calm, între veselie și tristețe.
Mai multe experimente ale căror rezultate au fost publicate de revista „Neuron” au avut drept concluzie faptul că la vârsta de 9 luni, un sugar poate face diferența între Simfonia a 7-a de Beethoven și un cântec vesel.
Dansează din instinct
Mișcarea pe muzică ritmată este un atu și foarte mulți adulți nu se descurcă niciodată cu acest tip de manifestare. Dar fiecare copilaș de doar câteva luni are această abilitate nativă.
În general, sugarii nu rezistă muzicii și au tendința automată de a se mișca în ritmul acesteia. Potrivit livescience.com, răspunsul celor mici este mult mai pregnant atunci când aud muzică decât dacă li se vorbește.
Pe ritmuri musicale își mișcă imediat aproape toate părțile corpului, de la piciorușe la cap, iar părerea unor balerini profesioniști în legătură cu felul în care urmează sugarii pasul musical au fost la unoson: copiii atât de mici dansează din instinct, în mod natural.
Singurul aspect pe care u l-au pus în evidență oamenii de știință a fost motivul pentru care specia este născută cu această abilitate, care nu îi este necesară din perspective evoluției biologice.
Învață mult… dormind
Tot prin intermediul suntelor musicale s-a descoperit faptul că nou-născuții încep să învețe imediat ce s-au născut. Activitatea cerebral umană este uimitoare și debutează odată cu viața.
Acest proces nu se oprește nici pe parcursul orelor, în care micuțul doarme, ceea ce în primele luni este destul de mult, fapt care poate explica de ce creierul este atât de avansat la vârsta de doar câteva luni.
Din punct de vedere biologic, această capacitate poate fi pusă pe seama instinctului primar de supraviețuire, care îi determină să acumuleze informație chiar și atunci când dorm.
Fac diferența între limbile străine
Mașinăria uluitoare care este creierul uman își poate arăta abilitățile extraordinare chiar din momentul în care se observă că un bebeluș poate distinge între limbile străine.
Potrivit cercetătorilor de la Universitatea Purdue, din Indiana, SUA, micuți în vârstă de 4 luni u demonstrate că fac foarte clar diferența între franceză și engleză, limbi foarte deosebite între ele.
„Bebelușii, chiar și cei mai mici dintre ei, pot fi considerați déjà inteligenți, în condițile în care sunt perfet capabili să învețe fără efort orice termeni în orice limbă”, detaliază specialistul George Hollich.
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu