Ultimul duel din București …. pornit de la un articol publicat în ziar!

Sfârșit de secol al XIX. Ziarul, gazeta era cea mai dorită și la îndemână formă de divertisment pentru omul de rând. Pentru oamenii de condei însă, era scena perfectă pentru a se “duela” prin pamflete!

De cele mai multe ori, așa cum o spun cronicile vremii, aceste așa zise duele de condei, ajungeau să fie mușamalizate, date uitării la un pahar de vorbă si o îmbucătură sănătoasă. Dar nu același a fost deznodamântul și în cazul lui Nicoale Filipescu și George E. Lahovary.

Aceste dueluri se defășurau după reguli bine precizate în „Code Duello” din 1777, sau „Essai sur le duel“ a contelui „Comte de Chateauvillard” din 1836.

“În noiembrie 1897, George E. Lahovary fratele cunoscutului om politic Alexandru Lahovary, a scris în ziarul conservator ‘L’lndependence Roumaine’ câteva articole în care ataca politica lui Nicolae Filipescu şi deopotrivă ziarul său ‘Epoca’, acuzându-l de duplicitate şi de apropiere faţă de liberali, în condiţiile în care ambii erau conservatori.

Nicolae Filipescu considerându-se ofensat a trimis doi martori pe V. lonescu şi Al. Săulescu să-i ceară satisfacţie lui Lahovary.

La rîndul său, acesta a însărcinat doi martori pe Th. Văcărescu şi I. Isvoranu să-i răspundă la provocare. în urma acestui duel Nicolae Filipescu l-a ucis pe George E. Lahovary şi a fost condamnat la şase luni închisoare. Regele Carol I l-a amnistiat.” (fragment din volumul “Scurta istorie a revansei. Duel sau crimă?”, autori Adrian Majuru, Octavian Buda și Elena Olariu)

Să înțelegem cum un articol a dus la un duel care a marcat ultima confruntare de acest gen în bătrânul București.

În 1897 aparea în ziarul L’Indépendance Roumaine articolul „Deux politiques”, în care deputatul conservator George E. Lahovary îl acuza de „inconsecvenţă politică” pe colegul său de partid, deputatul și fostul primar al Bucurestiului, domnia sa, Nicolae Filipescu.

Din ziar, acuzarea a dus la un adevărat scandal și în final, Filipescu îl provoacă la duel pe Lahovary! Arma aleasă, așa cum le stătea bine unor adevărați gentilomi la vremea respectivă, a fost spada.

Filipescu nu se mulțumește doar cu alegerea armei de duel ci își impune și locul desfășurării acestuia, alegând sala de gimnastică şi scrimă a Societăţii „Bukarester Turnverein”, locul de antrenament a lui Nicolae Filipescu.

Această sală nu corespundea însă codului duelelor, deoarece avea doar 12 m. Considerată mică pentru un duel cu spada, sala de gimnastică a fost categoric în avantajul celui care a ales-o, acesta bazându-se și pe lipsa de experiență a adversarului său, George E. Lahovary.

Cel din urmă devine astfel victima acestui duel și incheie, din puct de vedere istoric, seria acestor confruntări în București.

Să-i cunoaștem mai îndeaproape pe cei doi adversari, nume cu greutate în cultura și politica timpurilor sale.

Nicolae Filipescu a fost publicist, om politic, conducător al Partidului Conservator, deputat şi ministru, primar al Capitalei. S-a născut la 5 decembrie 1862, în Bucureşti şi a decedat la 14 octombrie 1916 tot la Bucureşti. A fost fiul vornicului Grigore Filipescu, mama sa provenind din neamul Rosetti.

Nicolae Filipescu, era un temperament neastâmpărat, foarte uşor de aprins, personalitate politică foarte populară. A urmat şcoala primară în Capitală după care şi-a făcut studiile la Geneva şi Paris. întors în tară, a intrat în politică la conservatori.

Prin ziarul Epoca, înfiinţat în noiembrie 1885, al cărui proprietar era, a făcu reportaj politic. Epoca a devenit ziarul politic cel mai citit, o publicaţie care a agitat, adesea violent, viaţa politică a anilor de opoziţie contra lungii guvernări a lui I.C. Brătianu şi a grupat în jurul ei numeroşi tineri conservatori, nemulţumiţi de letargia politică a ‘bătrânilor’.

Nicolae Filipescu a devenit parlamentar, din 1888. Orator de temut, era la fel de bătăios şi în Cameră, şi la Senat.

În februarie 1893, a devenit primar al Capitalei, calitate în care a înfiinţat Şcoala Comercială de grad I, a construit Hala Traian, câteva mari antrepozite, Observatorul Astronomic, Gara Obor, mai multe băi populare şi a alcătuit proiectul privind adâncirea Dâmboviţei de la Grozăveşti în sus.

Filipescu a fost primarul în timpul căruia, pe străzile Bucureştiului, a circulat pentru prima dată un tramvai electric. Simbol al modernităţii, tramvaiul circula pe Marele Bulevard din 9 decembrie 1894.

A fost un primar activ la Bucureşti, dar şi la Brăila în 1895. Activ şi în politică, şi în gazetărie. N. Filipescu apare în faţa contemporanilor ca un tigru aşa cum scria P. Locusteanu despre el, care nu-şi ierta adversarii.

Filipescu a lipsit aproape un an de pe scena politică românească, revenind abia în toamna anului următor. În şedinţa din 12-13 iunie 1898, procurorul general a susţinut în faţa Curţii de Apel că nu a fost vorba de un duel, ci de un asasinat.

El a susţinut că cei patru martori sunt complici la crimă şi că trebuie pedepsiţi ca atare.

Cea mai importantă perioadă din viaţa lui Nicolae Filipescu a fost izbucnirea Primului Război Mondial şi intrarea României în război, acesta a desfăşurat o amplă activitate pentru realizarea ‘idealului naţional’.

Numeroasele sale acţiuni au avut drept ţintă convingerea guvernului Ion I.C. Brătianu de faptul că România trebuia să intre în război de partea Antantei, pentru unirea tuturor teritoriilor locuite de români.

După numeroase acţiuni şi discursuri mobilizatoare în multe dintre oraşele Vechiului Regat şi chiar o vizită la curtea ţarului Nicolae al ll-lea al Rusiei, pentru a negocia intrarea României în război de partea Antantei, acesta şi-a văzut munca răsplătită, prin decizia ce a fost luată în Consiliul de Coroană de la Cotroceni din ziua de 14 august 1916, la care a fost prezent, şi care a hotărât intrarea României în război.

Bolile de care suferea, de inimă şi de rinichi, i-au adus sfârşitul la 14 octombrie 1916, la vârsta de 54 de ani.

George E. Lahovary. Alături de Cantacuzini, Brătieni, familia Lahovary a făcut parte din elita politică românească. Sunt de origine grecească şi au venit în Valahia în secolul al XVIII-lea.

Membrii acestei familii au jucat un rol important în viaţa politică a Ţării Româneşti: un reprezentant al acestei familii a fost caimacan al Olteniei, iar altul – membru în Obşteasca Adunare, cel dintâi parlament al Ţării Româneşti.

Nicolae Lahovary a făcut parte, în preajma Unirii din 1859, din Divanul ad-hoc şi a activat ca senator, subsecretar de Stat în Ministrul Afacerilor Străine.

George E. Lahovary, jurist, deputat conservator şi ziarist, s-a născut la Paris la 1 august 1854 şi a decedat la 29 noiembrie 1897, la Bucureşti în urma unui duel.

A fost fiul lui Manolache (Emanoil) Lahovary şi al Olimpiei, a doua fiică a doctorului Arsache, un important lider conservator în timpul primilor ani de domnie ai lui Al. loan Cuza.

A avut doi fraţi, pe Alexandru Emanoil Lahovary născut în decembrie 1855, diplomat şi pe Grigore care a murit la numai 22 de ani în 1883 şi două surori, Maria căsătorită cu Emanoil Creţulescu şi Zoe soţia lui Dimitrie Ghica Comăneşti.

Şi-a făcut studiile la Paris obţinând diploma de licenţiat în drept. A intrat în diplomaţie la 1879 ca ataşat de legaţiune, apoi a ocupat funcţia de şef al cabinetului Ministrului de externe în 1881.

La 1885, a cumpărat de la AL Clurcu, ziarul L’Indépendance Roumaine ducând o violentă campanie de publicitate contra guvernului liberal. Deputat în Cameră de la 1888 până la 1891, George E. Lahovary a fost censor la Banca Naţională până la 1895 când a demisionat.” (Adrian Majuru, “Scurta istorie a revansei. Duel sau crima?”)

Procesul care a urmat acestui duel neferict, a stârnit reacții în presa vremii, cei 12 m ai sălii de gimnastică devenind un adevărat subiect de dezbatere. A fost sau nu a fost cu intenție alegerea lui Filipescu?

Părerea prințului George Bibescu era publicată la 16 ianuarie 1898 de ziarul Epoca: “Iarna face duelul cu spada, în loc deschis, mai anevoios dacă nu imposibil; în fine, fiind că datoria martorilor – când duelul s-a hotărât şi condiţiile s-au stabilit – este nu numai de a alege un teren pe care cei doi adversari sâ fie, cât se poate, în condiţii egale, dar încă a înlătura orice cauză ce ar putea face lupta mai anevoioasă ori mai periculoasă. Aşa fiind, a pune două persoane să se bată în loc deschis, în timpul iernii, este a le expune ca sâ se adauge un junghi la o lovitură de spadă.

Martorii au şi o altă datorie, aceea de a îngriji de urmările întâlnirii. Se poate întâmpla ca un luptător, grav atins, să nu poată fi transportat şi sâ fie nevoie sâ fie pansat pe loc şi a-i ţine câtva timp într-o odihnă absolută. Scăparea lui poate, uneori, să atârne de aceasta. […] În principiu, preţuiesc că terenul trebuie să rămână celui ce l-a câştigat, fiindcă duelul e o luptă; şi martorii nu au dreptul, strict vorbind, de a lipsi pe cutare luptător de foloasele ce a izbutit să capete, în cursul luptei, prin răbdarea sa, prin dibăcia sa, ori printr-un act de îndrăzneală ce ar fi putut să-l coste viaţa. Pentru toate aceste consideraţii, duelul trebuie sa se săvârşească, mai ales când e vremea aspră, într-o sală încălzită.”

Tot din ziarul Epoca avem și pledoaria domnului Danielopol: „La noi, duelul este o boală de care trebuie să ne vindecăm societatea. Am împrumutat noi duelul de la boierii noştri cei vechi; aceia băteau cu ciubucul. Noi l-am luat din Franţa, unde am fost toţi cu studii şi de unde ne-am întors cu acest obicei. […] În aşa condiţii, tribunalul trebuie să pedepsească fără ezitare. Când legea spune că delictul comis trebuie pedepsit, atunci în cazul de faţă trebuie să daţi maximul pedepsei, căci acest duel a urmat moartea.”

Lumea Nouă a publicat la vremea respectivă un alt punct de vedere: “Vom rămâne oare cu ideea câ duelul acesta aşa de funest a fost trebuincios, cerut de împrejurări şi câ prin urmare trebuie sâ iertăm pe vinovat, cu toate că a înfăptuit o moarte de om? Sau va trebui sâ ridicăm glasul, sâ dăm drumul indignării noastre şi în faţa tristului sfârşit sâ cerem justiţiei sâ-şl facă întreaga datorie, iar opiniei publice sâ plătească cu moneda cu care se plăteşte rău făcătorilor şi criminalilor, fapta d-lui Nicu Filipescu?”

Funeraliile lui Gheorghe E. Lahovary, au avut loc în ziua de 1 decembrie 1897. ”convoiul mortuar, în care regele Carol I a fost reprezentat de generalul Vlădescu, a pornit de la casa defunctului, situată în apropierea intersecţiei Căii Griviţei cu Calea Victoriei, a trecut prin faţa Palatului L’Independance Roumaine, când au început să bată clopotele bisericilor Dintr-o Zi şi Jenei, au parcurs drumul până la calea Rahovei, apoi, pe această arteră până la intersecţia cu strada 11 iunie, pe care a mers până în dreptul fostei bariere Bărbătescu, înhumarea fiind săvârşită la Cimitirul Bellu din apropiere.” notează Emanuel Badescu in Ziarul Financiar.

Cazul Filipescu – Lahovary este finalizat cu un verdict dat la 5 martie 1898.

„Nicolae Filipescu se condamnă la 6 luni închisoare şi la 1 leu despăgubire reclamată prin partea civilă, doamna Maria Lahovary. Secundanţii duelului, d-nii V. Ionescu, Săulescu, Drossu şi Isvoranu au fost achitaţi”. Nicolae Filipescu urma să fie închis la Văcăreşti si mai apoi grațiat de regale Carol I.

Un alt duel pornit tot din cauza unei remarci apărute țn ziarele vremii, dar cu mai puține ecouri față de cel menționat în rândurile de mai sus, a fost si cel dintre I. G. Duca si vărul său Grigore Filipescu.

Evenimentul a avut loc în 1918 în via lui Kilimoglu de la Copou (cunoscută si pentru duelul dintre Vintilă Brătianu si dr. Lupu). Arma aleasa a fost de data aceasta pistolul, iar cei doi protagonisti au scăpat teferi.

Anul 1936 pune punct duelurilor din România prin introducerea în Codul penal al pedepsei împotriva acestor confruntări. Au existat întâlniri ilegale până în preajma anilor 1940 dar și acestea au încetat pierzându-se în istorie, dând loc civilizației să găseasca metode mai pașnice pentru rezolvarea neînțelegerilor.

A consemnat Mădălina Corina Diaconu

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină