Ultimul discurs al lui Cicero

Discursurile Catilinariene sunt un set de discursuri adresate Senatului Roman în anul 63 î.Hr. de Marcus Tullius Cicero, unul dintre consulii anului, acuzând un senator, Lucius Sergius Catilina de a conduce un complot pentru răsturnarea Senatului Roman.

Cele mai multe relatări despre evenimente vin de la Cicero însuși.

Unii istorici moderni și surse antice, cum ar fi Sallust, sugerează cum Catilina ar fi fost un personaj mai complex decât declară scrierile lui Cicero și că Cicero a fost puternic influențat de dorința de a-și stabili o reputație de durată ca mare patriot și om de stat roman.

Acesta este unul dintre cele mai bine documentate evenimente care au supraviețuit din lumea antică și a pregătit scena pentru luptele politice clasice care confruntă securitatea statului cu libertățile civile.

În al patrulea și ultimul argument publicat, care a avut loc în Templul Concordiei într-o zi de 5 decembrie, Cicero stabilește o bază pentru ca alți oratori (în primul rând Caton cel Tânăr) să argumenteze pentru execuția conspiratorilor.

În calitate de consul, lui Cicero nu i s-a permis în mod oficial să-și exprime nicio opinie în această chestiune, dar a ocolit regula cu o oratorie subtilă.

Deși se știu foarte puține despre dezbaterea propriu-zisă (cu excepția argumentului lui Cicero, care probabil a fost modificat față de original), majoritatea Senatului s-a opus probabil condamnării la moarte din diverse motive, dintre care unul era nobilimea acuzatului.

De exemplu, Iulius Cezar a susținut că exilul și lipsa de drepturi ar fi o pedeapsă suficientă pentru conspiratori, iar unul dintre acuzați, Lentulus, era pretor.

Cu toate acestea, după eforturile conjugate ale lui Cicero și Cato, votul s-a mutat în favoarea executării, iar sentința a fost executată la scurt timp după aceea.

În timp ce unii istorici sunt de acord că acțiunile lui Cicero, în special discursurile finale în fața Senatului, ar fi putut salva Republica, ei reflectă, de asemenea, auto-mărirea și, într-o oarecare măsură, invidia, probabil născută din faptul că a fost considerat un novus homo, un cetățean roman fără descendență nobilă sau veche.

Foto domeniu public

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină