Cunoaste lumea

Noutăți

Surpinzătorul Palat al Vânturilor din India. Construcția cu 953 de ferestre (galerie foto)

  •  
  •  
  •  

Hawa Mahal sau, în traducere, Palatul Vânturilor, este un palat care se află în orașul Jaipur, India. A fost construit în 1799 de către maharajahul Sawai Pratap Singh și a fost proiectat de către Lal Chand Usta. Făcea parte din marele Palat al Orașului și avea funcția de zenana – cameră a femeilor din harem. Funcția inițială a palatului era de a permite femeilor din harem să observe viața cotidiană de pe stradă, fără ca ele să poată fi văzute.

Palatul are cinci nivele, cele superioare mai puțin extinse, ceea ce dă o formă piramidală clădirii. Este construit din gresie roșie și roz, iar decorațiunile sunt formate din ghips. Fațada principală, cea care dă la stradă, are 953 ferestre mici. Numele palatului vine de la vântul care străbate ferestrele și care face ca această clădire să se mențină răcoroasă tot timpul, chiar și în zilele călduroase de vară. Culoarea roz caracteristică a palatului provine din gresia naturală folosită pentru contruire, care îi dă și orașului Jaipur porecla de „Orașul roz”. Palatul Vânturilor este considerat unul dintre cele mai bune exemple ale arhitecturii Rajput din India.

1bd24b225ee9402136_DSC08702 (2) 451px-HawaMahalJeypore 800px-Backside_of_Hawa_Mahal01 800px-Window_of_Hawa_Mahal 24327603_808739052584048_1613708883434405888_n A_close-up_of_Hawa_Mahal Hawa_Mahal_Jaipur Jaipur,_Hawa_Mahal,_Palace_of_the_Winds_and_the_Principal_Street,_c._1875

sursa: https://www.atlasobscura.com/places/palace-of-winds

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii