Trump acuză reţelele sociale de „discriminare” politică în favoarea progresiștilor extremiști

Preşedintele Donald Trump a acuzat din nou marţi reţelele de socializare, inclusiv Twitter, mijlocul său preferat de comunicare, că practică discriminarea utilizatorilor de dreapta, denunţând o „înţelegere secretă” a giganţilor tehnologiei cu stânga americană, relatează AFP.
„Se întâmplă lucruri. Sunt retrase nume, nu mai apar oameni. Aţi auzit de plângeri. Se pare că dacă sunteţi conservatori, dacă sunteţi republicani, într-un anumit grup, există discriminare”, a asigurat preşedintele american, la câteva oare după ce a acuzat reţelele sociale că sunt de „partea stângii democrate extremiste”.
Donald Trump, al cărui cont Twitter este urmărit de peste 59 de milioane de persoane, a denunţat o „înţelegerea secretă” la nivelul conducerii mai multor reţele sociale care îşi manifestă „ura” împotriva „unui anumit grup de persoane care este la putere şi care a câştigat alegerile”.
„Se întâmplă ceva cu aceste grupuri de oameni care conduc Facebook, Google şi Twitter şi cred că trebuie să mergem în profunzimea lucrurilor”, a estimat preşedintele SUA, făcând referire la o plângere depusă de un ales republican împotriva Twitter.
Conform site-ului de informare The Hill, fiul cel mare al preşedintelui Donald Jr a asigurat că firmele de tehnologie utilizează diferite instrumente pentru a reduce la tăcere vocile conservatoare.
„Se pare că Facebook şi-a programat în mod deliberat algoritmul pentru a recunoaşte sintaxa şi stilul populare în rândul (postărilor) conservatorilor, cu scopul de a scădea caracterul viral al conţinutului acestora”, a explicat fiul preşedintelui SUA.
Donald Trump a acuzat deja Google că a trucat rezultatele motorului său de căutare favorizând, în opinia sa, media de stânga. (Știre AGERPRES)
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu