Trimiterea vieții către alte planete…

Nu mai este doar în domeniul science fiction-ului!

Călătoria interstelară a apărut, în mod tentant, la orizont.

Deși s-ar putea să nu călătorim noi înșine în timpul vieții noastre, avem totuși conversații timpurii despre cum viața ar putea scăpa de legăturile sistemului nostru solar, folosind tehnologie care sunt la îndemână.

Cea mai mare provocare pentru călătoriile interstelare la scară umană este distanța enormă dintre Pământ și cele mai apropiate stele.

Misiunile Voyager au demonstrat că putem trimite obiecte pe cele 12 miliarde de mile necesare pentru a ieși din bula din jurul sistemului nostru solar, heliosfera.

Dar sondele de dimensiunea unei mașini, care călătoresc cu viteze de peste 35.000 de mile pe oră, au avut nevoie de 40 de ani pentru a ajunge acolo, iar distanța lor de la Pământ este doar o mică parte din aceasta până la următoarea stea.

Dacă s-ar îndrepta către cea mai apropiată stea, le-ar lua peste 80.000 de ani să ajungă la ea.

La aceste viteze relativiste – aproximativ 100 de milioane de mile pe oră – o napolitană ar ajunge la următorul sistem solar, Proxima Centauri, în aproximativ 20 de ani.

A ajunge la acel nivel de tehnologie va necesita inovare și îmbunătățire continuă a fotonicii, o creștere exponențială în domeniu.

Proiectul de bază de a dezvolta o foaie de parcurs pentru a realiza un zbor relativist prin propulsia energetică direcționată este susținut de NASA și de fundații private, cum ar fi programul Starlight și de Breakthrough Initiatives ca programul Starshot.

Desigur, a putea trimite oameni în spațiul interstelar este grozav pentru filme, dar în realitate este încă un vis îndepărtat. Până când ajungem în acel punct, este posibil să fi creat forme de viață mai potrivite sau mașini-om hibride care sunt mai rezistente.

Suntem legați de sistemul nostru solar pentru viitorul previzibil; oamenii sunt fragili și delicați departe de planeta noastră natală. Dar asta nu a împiedicat echipele de cercetare și diverșii lor colaboratori, să contemple atât aspectele fiziologice, cât și cele etice ale trimiterii vieții în spațiu – și poate chiar propagarea vieții în spațiu.

Deși este încă oarecum la început, teoria panspermiei pare să primească o atenție serioasă, chiar dacă limitată, având în vedere cât de ușor este să propagați viața atunci când condițiile sunt potrivite și descoperirea mai multor exoplanete și a altor corpuri cerești care ar fi putut fi, sau ar putea fi, susținând viața așa cum o cunoaștem noi.

O altă problemă care este luată în considerare în prezent în comunitatea mai largă de explorare a spațiului: care este etica trimiterii oamenilor pe Marte și în alte locuri îndepărtate știind că s-ar putea să nu revină niciodată acasă?

Ce ziceți de trimiterea de microorganisme mici sau ADN uman?

Aceste întrebări existențiale sunt la fel de vechi ca primele migrații umane și călătorii pe mare, ale căror răspunsuri vor veni probabil în momentul în care suntem gata să facem aceste călătorii.

Material furnizat de Universitatea din California – Santa Barbara pentru science daily. Original scris de Sonia Fernandez.

Foto burst shopify Noah Boyer

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină